O judecătoare va primi salarii restante de peste 3 milioane de lei, după ce faptele pentru care era judecată s-au prescris

Data:

La 3 zile după ce instanța supremă a încetat procesul față de fostul primar de Năvodari și față de o judecătoare pe motiv de prescriere a faptelor, judecătorii din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) au dispus reîncadrarea Corinei Jianu.

Implicit, i se vor plăti salariile pentru cei 9 ani cât a fost suspendată din magistratură. La fond, judecătoarea a primit o pedeapsă de 7 ani închisoare, iar fostul primar Nicolae Matei 9 ani de închisoare cu executare.

Corina Jianu va fi instalată, direct, președinte de Secție în cadrul Tribunalului Constanța, pentru restul de mandat pe care-l mai are de executat.

„Constatarea încetării suspendării din funcţia de judecător a doamnei judecător Jianu Corina Eugenia, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii referitoare la aceasta, respectiv 21.07.2023;

2. Constatarea încetării suspendării din funcţia de preşedinte al Secţiei a II-a civilă a Tribunalului Constanţa, începând cu data 25.07.2023.

3. Repunerea în situaţia anterioară în privinţa vechimii în funcţia de judecător pentru perioada cuprinsă între data suspendării din funcţie a acesteia (29.11.2014) şi până la data repunerii efective în funcţia de judecător, respectiv 21.07.2023.

4. Repunerea în funcţia de conducere de preşedinte al Secţiei a II-a civilă a Tribunalului Constanţa începând cu data de 25.07.2023 pentru restul de mandat neexercitat de 1 an, 4 luni şi 26 de zile.

5. Înaintarea măsurilor dispuse către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea stabilirii şi acordării drepturilor băneşti cuvenite”, se arată în decizia secției pentru judecători a CSM de luni.

Citește și: FOTO Cum arată catedrala ortodoxă din Odesa după ce a fost bombardată de ruși și cum arăta înainte

Vindea soluții favorabile

Corina Jianu a fost trimisă în judecată de DNA în noiembrie 2014, fiind acuzată de abuz în serviciu și luare de mită după ce a dat mai multe soluții favorabile primarului Matei.

„La data de 19 octombrie 2010, în baza unei înțelegeri preexistente, Matei Nicolae a dat inculpatei Jianu Corina Eugenia care, la momentul săvârșirii faptei era judecător în cadrul Judecătoriei Constanța, prin intermediul fiicei acesteia, un teren în suprafață de 500 m.p., situat în orașul Năvodari, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle de serviciu ale magistratului învestit cu soluționarea a două dosare, prin care s-au vătămat drepturile și interesele legale ale orașului Năvodari și au fost obținute foloase necuvenite pentru persoanele implicate”, se arată într-un comunicat al DNA.

Prejudiciul total care ar fi fost cauzat în dauna primăriei Năvodari în acest dosar a fost estimat la 26.554.636 de euro.

Procesul a stat la ÎCCJ din aprilie 2021 până acum trei zile, după ce la Curtea de Apel București s-a judecat din 2015 până în februarie 2021.

În motivare, ÎCCJ arată că „instanţa de apel apreciază că probele administrate demonstrează fără dubiu că inculpatul Matei Nicolae, în calitate de primar al localităţii Năvodari şi de preşedinte al Comisiei locale de fond funciar Năvodari, a încălcat dispoziţiile ce reglementează procedura de reconstituire a dreptului de
proprietate”.

Apoi a aplicat decizia CCR privind prescpția și a închis dosarul.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.
22 COMENTARII
  1. Cod penal facut de hoți care lasa mereu portite pentru a scapa. Prescrierea faptelor este una din cele mai mari hoții existente

  2. Dar condițiile de la art 538 C.pr.pen. pentru repararea pagubei nu sunt îndeplinite.Nu s-a ajuns la condamnare definitivă ce să fie desființată pentru eroare judiciară.Aici e vorba de încetarea procesului pe baza prescripției răspunderii penale pentru comiterea unei fapte penale pentru care nu a fost achitată.Mai popular,a luat dar a scăpat.Mai trebuie să primească și despăgubiri???!!!

  3. Trebuie schimbată Constituția si legile țării, punctual. Unii spun că nu se aplică cum trebuie! Asta înseamnă că nu sunt bune!

  4. „Somnul rațiunii zămislește monștri”.
    „Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
    Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
    Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
    Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni.”
    În rest, luați-vă gândul de la justiție, acceptați că suntem în epoca jafului instituționalizat și trăim vremuri atât de urâte încât s-ar speria și iadul de ele.

    • Am s-o spun și o voi mai spune, plecați din țară cât mai puteți, e vândută toată și frimiturile ce rămân le ridică hoții și penalii de la noi și pt oamenii normali sau cinstiți nu mai rămâne nimic.
      Și pt cei ce mereu zic sa iesim sa votam și chestii, sunt alți „influenceri” sa le zicem așa, care se ocupă ca lumea sa voteze cu cine nu trebuie in continuare si ‘e ‘ multi care votează pt că așa au vz la tv sau așa a votat vecina de la 2 sau pt un pix ulei faina sau ce le mai da… Așa se întâmplă când lași pe tanti Rodica de 70 de ani sa voteze după ce urmărește la tv sau pe fb, tot noi tineretul suferim.

  5. Astia sunt precum clanurile mafiote. Se ajuta intre ei sa fure cu nerusinare. Ar trebui sa iesim cu totii in strada sa cerem si noi toti pensii speciale, ceea ce ar inseamna egalitate in drepturi. Alta solutie nu vad sa scapam odata pentru totdeauna de aceasta ciuma ( pensiile speciale). CCR-ul hotaraste daca este legal sau nu sa se taie din pensiile speciale!!?!?!
    Traiasca pensiile speciale!

  6. Nu este just(sic). Eu cred că, dacă nu ar fi fost suspendată, duamna:) judecător ar fi ajuns cel puțin președinte de Curte de apel. Pe cale de consecință, secția pentru judecători a CSM ar face bine să emită o decizie care să nu o prejudicieze. Am zis.

  7. Cu cine împarte banii ? CSM un mai respecta rațiunea pentru care a fost creat ! Ori recuperarea magistraților corupți este mai avantajoasa decât respectarea legii !?

  8. „… a apicat decizia C CR…si a tras apa!///„Coalitia pregateste masuri fiscale….”///Decizie istorică a Curții Europene de Justiție: Toate cele 5.000 de procese anulate în România în baza „marii prescripții” sunt contrare dreptului european(…)///2-Avertismentul grav al unui fost ministru de Finanțe privind o slăbiciune majoră a economiei” …deficit bugetar… vunerabilitate majora…”___–-___TOATE ‘MASURILE” mafiei politico-administrative, TINTESC IN PREZERVAREA talhariilor deja savarsite in ultimii 70 ani, toate acestea sunt doar praf in ochi, singurele masuri viabile sunt ELIMINAREA PENSIILOR SPECIALE SI RECUPERAREA SUMELOR DEJA RISIPITE/CADOU((banditilor sustinatori),si introducerea TAXARII PROGRESIVE pe venit DAR SI PE AVERE totala…Iar despre „prescriptii”, nu e vorba de dreptul european ci de DREPTUL INTERNATIONAL SI UMANITAR, doar in Romania, sunt prescrise talhariile conducerilor tarii, este clar ca asa-zisa justitie romana trebuie reformata din temelii, iar inceputul nu poate fi altul decat scoaterea din sistem a „judecatorilor” care au admis prescriptiile, trimiterea lor in judecata si incarcerare ,si confiscarea integrala(si colaterale) a averilor acestora, dobandite prin cardasire cu jefuitorii fizici…

  9. Păi dacă toți devenim așa și intrăm în gașca băieților deștepți, cred că ne va fi mai bine, că legile sunt făcute doar pentru cei ce VOR să le respecte… și, din păcate, c-am așa e prin toată lumea (nu de geaba e oarbă justiția)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Curtea de Apel București a respins rejudecarea dosarului asasinării disidentului Gheorghe Ursu

Curtea de Apel București, prin judecătorul Cătălin Mircea Pavel,...

De ce a câștigat România procesul Roșia Montană. Motivarea tribunalului de la Washington

De ce a câștigat România procesul Roșia Montană. Tribunalul...

Foști judecători „apolitici”, candidați pe liste de partid

Foști judecători „apolitici”, candidați pe liste de partid. Printre...