1.200 de delegaţi ai USR PLUS aleg sâmbătă componenţa Biroului Naţional. Ce mize sunt și cum speră Barna să contracareze influența lui Dacian Cioloș

Data:

spot_img

1.200 de delegaţi din întreaga ţară vor fi prezenţi sâmbătă, la Bucureşti, pentru Congresul USR PLUS, în cadrul căruia va fi stabilită componenţa noului Birou Naţional şi va fi validat noul preşedinte al formaţiunii – Dacian Cioloş.

Potrivit surselor G4Media.ro, miza echipei Barna este să impună cât mai mulți oameni în Biroul Național pentru a contracara puterea lui Dacian Cioloș în partid.

Biroul Naţional al USR PLUS va asigura conducerea executivă a partidului alături de preşedinte.

Evenimentul se va desfăşura la Romexpo, dar având în vedere contextul pandemic, în sală se vor afla maximum 150 de persoane simultan.

Delegaţii care îşi vor exprima opţiunea privind componenţa noului Birou Naţional au fost împărţiţi pe fluxuri orare, pentru a-şi exercita votul.

La congres este permisă doar prezenţa persoanelor vaccinate. Întregul eveniment va fi transmis live pe Facebook şi Youtube.

Pentru Biroul Naţional şi-au depus candidatura 93 de membri USR PLUS, grupaţi în trei liste, dar şi trei candidaţi independenţi.

  • Pe lista „USR PLUS la Guvernare 2024″ figurează: Dan Barna, Octavian Berceanu, Vlad Botoş, Cosette Chichirău, Cristian Ghinea, Cătălin Drulă, Stelian Ion, Elena Lasconi, Liviu Mălureanu, Radu Mihail, Radu Mihaiu, Ionuţ Moşteanu, Claudiu Năsui, Cristina Prună, Cristian Seidler, Lucian Stanciu-Viziteu.
  • Lista „#Uniţi, reuşim!” este formată din: Dacian Cioloş, Alexandru Paul Dimitriu, Anca Dragu, Victor Giosan, Andrei Lupu, Ioana Mihăilă, Alin Mituţa, Dragoş Pîslaru, Alin Stoica, Ramona Strugariu, Ciprian Teleman, Oana Ţoiu, Dragoş Tudorache, Vlad Voiculescu.
  • Lista „#Împreună USR-PLUS. Curaj pentru România” îi include pe: Adrian Albu, Flavia Boghiu, Marius Cobianu, Alexandra Coliban, Allen Coliban, Andrei Corbu, Radu Molnar, Mihai Poliţeanu, Bogdan Stroe, Nicu Ştefănuţă, Cătălin Teniţă, Vlad Teohari.
  • Cei trei candidaţi independenţi sunt: Andrei Iulian Margarit, Lucian Ştefan Rădulescu, Alexandru Surcel.

Citește articolul integral pe G4Media.ro!

spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Facebook’s Role in Electoral Manipulation Using Nostalgic Communist Memories

After the annulment of the presidential elections by the...

Ședință pentru alegerea viceprimarului transformată în ședință PSD | Gazeta de Stâlpeni

Ședința Consiliului Local din Stâlpeni dedicată alegerii viceprimarului s-a...

Val de amenințări la adresa jurnaliștilor: „Poți pleca oriunde în lumea asta, te voi găsi” | Aktual24

Val de amenințări la adresa jurnaliștilor: „Poți pleca oriunde...