10 cele mai puternice cutremure din ultimul secol

Data:

spot_img

Cutremurele care au avut loc în Turcia și Siria și care au provocat peste 24.000 de victime (bilanț la 10 februarie 2023) au avut magnitudinea între 7,5 și 7,8 pe scara Richter. Dar, în ciuda forței, nu se înscriu în primele zece cele mai mari cutremure înregistrate în ultimul secol.

Iată care este top 10 al celor mai puternice cutremure din ultima 100 de ani:

10. Cutremurul din Sumatra, Indonezia (2012)– 8.6 grade pe scara Richter

Pe 11 aprilie 2012, la ora locală 15:38, în Oceanul Indian a avut loc o serie de cutremure subacvatice cu magnitudinea 8,6 pe scara Richter, în apropierea orașului indonezian Aceh. Autoritățile au transmis un avertisment de tsunami, dar acesta nu a avut loc. A fost un seism neobișnuit de puternic în interiorul plăcilor tectonice, iar seria este considerată ca cel mai mare cutremur cu alunecare între plăci înregistrat vreodată.

Din fericire, seismele s-au petrecut la departare de zonele locuite, iar valurile au fost mici (de la 10 cm la 0,8 metri). S-au înregistrat 10 morți și 12 răniți, majoritatea deceselor fiind cauzate de panică și/sau atac de cord.

9. Cutremurul Assam, Tibet (1950) – 8.6

La 15 august 1950, a avut loc un cutremur în regiunea de graniță Xizang-India, cu epicentrul situat lângă Rima, Tibet. Multe clădiri au fost distruse și între 1.500 și 3.000 de oameni au fost uciși.

După cutremur, alunecări mari de teren au blocat râul Subansiri. Acest baraj natural s-a rupt 8 zile mai târziu, creând un val de 7 m înălțime, care a inundat mai multe sate și a ucis 536 de oameni.

Cutremurul a lăsat aproximativ 5.000.000 de persoane fără adăpost.

Citește și: VIDEO Peste 24.000 de morți în urma cutremurelor din Turcia și Siria

8. Cutremurul din Insulele Aleutine, Alaska (1965) – 8.7

Seismul din arhipelagul de insule situat în sud-vestul Alaskăi a avut loc pe 3 februarie, la 19:01 ora locală. A declanșat un tsunami de peste 10 metri pe insula Shemya, dar pentru că a pornit mult din larg a provocat foarte puține pagube.

Insulele Aleutine sunt situate la limita dintre plăcile tectonice Pacific și America de Nord.

7. Cutremurul Ecuador-Colombia (1906)– 8.8

Cutremurul din Ecuador și Colombia din 1906 a avut loc la 10:36 (ora locală) pe 31 ianuarie, în largul coastei Ecuadorului, lângă Esmeraldas (un oraș de coastă din nord-vestul acestei țării). A produs un tsunami (până la 5 metri), iar numărul deceselor este estimat între 500 și 1.500 de persoane.

6. Cutremurul Maule (Chile) (2010)– 8.8

Cutremurul din Chile, din 2010, a avut loc pe 27 februarie, la ora locală 03:34, la aproximativ 3 km în largul coastei din Regiunea Maule. Seismul intens a durat aproximativ trei minute. Mai multe orașe de coastă din centrul și sudul Chile au fost devastate de tsunami-ul declanșat de cutremur, care a afectat și portul de la Talcahuano.

Clădiri s-au prăbușit în multe orașe, inclusiv capitala Santiago. Autoritățile au anunțat bilanțul final la 525 de victime și 25 de persoane dispărute în ianuarie 2011.

Sursa: https://earthobservatory.sg/
Sursa: https://earthobservatory.sg/

5. Cutremurul din Kamchatka, Rusia (1952) – 9,0

Pe 4 noiembrie 1952, la ora 04:58, un cutremur uriaș a lovit în largul coastei peninsulei Kamchatka, în estul îndepărtat al Rusiei. A produs un tsunami distructiv în Pacific, cu valuri de până la 15 metri, care a cauzat pagube extinse peninsulei Kamchatka și insulelor japoneze Kurile și aproximativ 10.000 până la 15.000 de oameni morți.

De asemenea, a lovit și Insulele Hawaii, dar nu au existat morți umane atribuite tsunami-ului. Valurile au călătorit până în Peru, Chile și Noua Zeelandă. În Alaska, Insulele Aleutine și California, au fost observate valuri de tsunami de până la 1,4 metri.

4. Cutremurul Tōhoku, Japonia (2011) – 9.1

Pe 11 martie 2011, la ora locală 14:46, a avut loc un cutremur masiv subacvatic în largul coastei Japoniei. Seismul a declanșat un tsunami masiv cu valuri de până la 40,5 metri înălțime. A fost unul dintre cele mai devastatoare din istoria omenirii, căci valurile au pătruns pe uscat până la 10 km și au cauzat daune structurale extinse și grave în nord-estul Japoniei.

Aeroporturi, drumuri și căi ferate distruse, 127.290 de clădiri s-au prăbușit total, 272.788 de clădiri s-au prăbușit pe jumătate și alte 747.989 de clădiri au fost parțial avariate. Un baraj s-a prăbușit, de asemenea.

Tsunami-ul a provocat accidente nucleare de nivel 7 (cel mai înalt nivel) la trei reactoare din complexul centralei nucleare Fukushima Daiichi.

La 10 martie 2015, s-a anunțat că numărul de victime confirmate a fost de 15.894 de morți, 6.152 de răniți și 2.562 de persoane dispărute.

3. Cutremurul din Sumatra, Indonezia (2004) – 9.2

Unul dintre cele mai mari dezastre naturale din istoria recentă, cutremurul din Sumatra, din 2004, cunoscut și sub numele de cutremurul din Oceanul Indian din 2004, a avut loc la ora locală 07:58, pe 26 decembrie, cu epicentrul în largul coastei de vest a Sumatrei, Indonezia.

A rupt cea mai mare lungime de falie dintre toate cutremurele înregistrate, acoperind o distanță de 1.500 de kilometri. Tsunami-ul rezultat, cu valuri de până la 30 de metri înălțime, a provocat până la un sfert de milion de morți.

Cutremurul a avut, de asemenea, cea mai lungă durată de mișcare observată vreodată, între 8,3 și 10 minute. A făcut ca întreaga planetă să vibreze până la 1 centimetru.

Energia totală eliberată de cutremur a fost de 4,0×1022 jouli (4,0×1029 ergi), sau 9.600 gigatone de TNT, de 550 de milioane de ori mai mare decât bomba atomică de la Hiroshima. Marea majoritate a acestei energii a fost subterană.

Energia eliberată pe suprafața Pământului a fost estimată la 1,1 × 1017 jouli sau 26 de megatone de TNT. Această energie este de peste 1.500 de ori mai mare decât cea a bombei atomice de la Hiroshima, dar mai puțin decât cea a Bombei Țar, cea mai mare armă nucleară detonată vreodată, în URSS.

Tsunami-ului rezultat a primit diverse denumiri, inclusiv tsunami-ul din Oceanul Indian din 2004, tsunami-ul din Asia de Sud, tsunami-ul din Indonezia, tsunami-ul de Crăciun (au fost și sute de mii de turiști creștini în zonele afectate de tsunami) și tsunami-ul de Boxing Day.

Citește și: VIDEO Falie pe mai mulți kilometri în provincia Kahramanmaraș din Turcia, epicentrul cutremurului de luni

2. Marele cutremur din Alaska (1964) – 9.2

Marele cutremur din Alaska din 1964 (cunoscut și sub numele de cutremurul din Vinerea Mare) a avut loc la 17:36, ora locală, în Vinerea Mare, pe 27 martie, în regiunea Prince William Sound din Alaska. A durat aproximativ 4,5 minute și este cel mai puternic cutremur înregistrat din istoria SUA.

Seismul a declanșat un tsunami de 8,2 metri, care a distrus satul Chenega, ucigând 23 din cei 68 de oameni care locuiau acolo. Supraviețuitorii au scăpat de val urcând pe teren înalt. De asemenea, a provocat o alunecare masivă de teren subacvatică. Portul și docurile orașului Port Valdez s-au prăbușit, 30 de persoane au murit.

Se crede că, în total, 139 de persoane au murit: 15 ca urmare a cutremurului în sine, 106 din cauza tsunami-ului ulterior din Alaska, 5 din cauza tsunami-ului din Oregon și 13 din cauza tsunami-ului din California.

1. Cutremurul Valdivia (1960) – 9.5

Cunoscut și sub numele de Marele cutremur chilian (în spaniolă: Gran terremoto de Chile), a fost cel mai puternic cutremur înregistrat vreodată. Seismul s-a produs pe 22 mai după-amiaza (15:11 ora locală), la aproximativ 160 km de coasta Chile, paralel cu orașul Valdivia.

A durat aproximativ 10 minute și a declanșat un tsunami masiv cu valuri de până la 25 de metri. Principalul val a lovit sever coasta chiliană și a devastat Hilo, Hawaii. Valuri de până la 10,7 metri au fost înregistrate chiar și la 10.000 de kilometri de epicentru, până în Japonia și Filipine.

Numărul morților cutremurului din Valdivia din 1960 nu este sigur – numărul total al deceselor cauzate de cutremur și tsunami a fost estimat între 1.000 și 6.000. Aproximativ 3.000 de persoane au fost rănite.

Sursa: https://geologyscience.com/

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!
2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional pentru analiza legislaţiei privind infracţiunile de ură

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional...

Klaus Iohannis a transmis un mesaj de solidaritate cu poporul german, după atacul terorist din Germania

Consternat de atacul terorist din Magdeburg, preşedintele Klaus Iohannis...

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași | Ziarul de Iași

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași,...