12 ani de hărțuire. Directoare de școală obține despăgubiri record pentru „bullying-ul” din cancelarie

Data:

spot_img

O fostă directoare de la Școala Gimnazială din Chicerea-Tomești a obținut o sentință definitivă prin care unitatea de învățământ trebuie să-i plătească daune morale de 12.000 de lei, precum și contravaloarea a aproape 500 de zile de concediu de odihnă neefectuate. Judecătorii au stabilit că reclamanta a fost data afară prin încălcarea flagrantă a procedurilor.

La Școala din Chicerea exista de mai multă vreme un conflict surd, cauzat, în principal de o profesoară de geografie care, ani la rând, a reclamat-o peste tot pe directoarea Mihaela Miron, cea care a ocupat acest post între 2005 și 2017.

Citește și: România suplimentează ajutorul acordat Turciei în urma unui nou set de măsuri adoptate astăzi

Cotidianul Ziarul de Iași scria în 2010: „De trei ani, profesoara Anca Pîsla o acuză pe directoarea Mihaela Miron de diverse nereguli.

De tot atâția ani, directoarea a fost anchetată de numeroase comisii, de la cele ale Inspectoratului Școlar, până la Ministerul Educației și Curtea de Conturi.

În urma reclamațiilor și sesizărilor formulate de către profesoara Anca Pîsla la adresa directoarei Mihaela Miron, organele de control pe care aceasta le-a adus în școală nu au semnalat nici o neregulă. Profesoara continuă însă războiul, pretinzând că toate organele de anchetă ar favoriza-o pe directoarea din Chicerea.”

Continuarea, în ReporterIS!


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursă foto: reporteris.ro)

spot_imgspot_img
ReporterIS
ReporterIS
REPORTER DE IASI este un watchdog iesean, axat 100% pe interesul public. REPORTER este un avertizor de integritate, urmarind exclusiv subiecte privind cheltuirea banilor publici si activitatea decidentilor publici. REPORTER DE IASI reuneste o echipa de ziaristi de investigatie cu experienta jurnalistica de peste 20 de ani fiecare.
1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași | Ziarul de Iași

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași,...

Fratele șefului SIE face afaceri cu patronul păcănelelor Magnum. Legăturile cu lumea interlopă | Info Sud-Est

Fratele șefului SIE, Constantin Vlase, face afaceri în domeniul...