150 de milioane de euro pentru modernizarea drumurilor județene din Galați. Ce lucrări se vor face

Data:

spot_img

Ultima ședință ordinară a Consiliului Județean (CJ) Galați, de la finele lunii trecute, a consemnat votarea proiectelor de continuare a reabilitării infrastructurii rutiere, fiind aprobate investiții pe drumurile județene de aproximativ 720 de milioane de lei.

Fondurile sunt asigurate de la bugetul propriu al instituției, din bani europeni, cel mai probabil prin noul Program Operațional Transport (POT) 2021- 2027, dar și prin Programul Național „Anghel Saligny”. Astfel, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici și devizele generale pentru realizarea unor ample lucrări de modernizare, de la consolidarea fundației, extinderea părții carosabile, acolo unde este necesar, reabilitarea podurilor și podețelor sau chiar înlocuirea celor vechi, precum și amenajarea de trotuare și sisteme de colectare a apelor pluviale.

„Sunt investiții majore, prin care modernizăm complet aproape 160 de kilometri de drum județean, pentru care vom investi aproximativ 150 de milioane de euro. Cea mai mare investiție va fi realizată pe ruta DN 24D – Bălăbăneşti – Bălăşeşti – Ciureştii Noi – Cotoroaia – Cerţeşti – Blânzi – Corod – Valea Mărului – Slobozia Conachi – Schela (ferma de la Greaca) – intersecţia cu DN 25 (pod sat Traian). Doar această investiție înseamnă aproape 70 de milioane de euro, având deja certitudinea că va fi finanțată din fonduri europene”, a declarat Costel Fotea, președintele CJ.

Continuarea în Viata-libera.ro

Citește și: Ciudata cădere de la etajul al IV-lea a unei fetițe de 12 ani. Ce am aflat

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: viata-libera.ro)

spot_imgspot_img
Viața liberă
Viața liberă
Viața liberă este un ziar cotidian independent din Galați, fondat în decembrie 1989, care a apărut pe piață neîntrerupt de atunci. Versiunea online a ziarului are în medie 400.000 de vizitatori unici pe lună, subiectele abordate în ambele medii fiind cele cu impact social major, atât local, cât şi naţional şi internaţional, inclusiv cele de interes pentru diaspora. Publicaţia susţine proiectele şi iniţiativele benefice comunităţii din care face parte de 32 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Proiect unic în România, la Oradea: ambulanța pentru cei mici | Bihoreanul

Ambulanța pentru cei mici. Serviciul de Ambulanță Vincențian pentru...

Zeci de angajați ai Primăriei Iași, vizați de o anchetă DNA | Ziarul de Iași

Anchetă DNA la Primăria Iași. Procurorii au deschis un...

Un nou viceprimar PSD, ales cu ajutorul consilierului local din partea AUR | Gazeta de Stâlpeni

Un nou viceprimar PSD, ales cu ajutorul consilierului local...