200 de milioane de euro, bani europeni, au fost atrași de companiile din Nord-Est în ultimii opt ani

Data:

spot_img

În perioada post-criză economică, banii europeni pompați în România au influențat puternic resuscitarea mediului economic din zona de nord-est a țării. Din 2010 încoace, aproape 700 de societăți comerciale au atras finanțări nerambursabile prin Programul Operațional Regional (POR), iar suma totală nu este deloc mică: aproape 200 de milioane de euro. Față de fostul exercițiu bugetar european, 2007-2013, implementarea celui actual, 2014-2020, deși a început mai târziu, este mult mai rapidă pentru firme: contractele au început să fie semnate din august 2017 și, în numai 14 luni, suma atrasă de către companii este comparabilă cu cea accesată în întreaga programare anterioară. Diferența este de mai puțin de un milion de lei, iar următorul contract semnat de o astfel de firmă va înclina probabil balanța.

Unele calcule realizate de PressHub și Ziarul de Iași arată că în programarea actuală sunt create premizele ca, în zona de nord-est a țării, firmele să atragă cu cel puțin 20% mai multe fonduri față de programarea anterioară. Din discuțiile cu beneficiari de fonduri europene și autoritățile de resort, pot fi identificate trei cauze principale: scăderea influenței financiare a băncilor în implementarea proiectelor, posibilitatea beneficiarilor de a solicita avans (10%) în condiții mult simplificate și creșterea nivelului de încredere a firmelor față de oportunitatea accesării de fonduri europene.

Statisticile arată că implementarea POR 2014-2020, în ceea ce privește fondurile pentru firme, este mai eficientă față de fosta programare. Pe întreaga perioadă a fostului POR, firmele din Regiunea de Nord-Est au accesat o asistență financiară nerambursabilă de 446,2 milioane lei, fiind semnate 343 de contracte (dintr-un total de 604 pe întregul POR).

După valoare, suma reprezintă 13% din totalul fondurilor europene ce au fost atrase prin intermediul POR la nivelul regiunii, indiferent de categoria de beneficiari (3,44 miliarde lei).

În cadrul actualului POR, au fost semnate până acum 335 de contracte de către societăți comerciale –  dintr-un total de 453 la nivelul întregului POR, indiferent de beneficiari –, iar asistența financiară nerambursabilă ajunge la 445,5 milioane lei (aproape 17% din fondurile accesate până acum pe întregul POR).

Principala cauză în ritmul alert de implementare vizează introducerea mecanismului de finanțare cu cereri de plată. Acest mecanism a redus din influența băncilor în asigurarea fondurilor de implementare.

„În mediul privat suntem într-o dinamică accentuată“

La începuturile POR 2007-2013, Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE) a reziliat zeci de contracte semnate cu firme ce câștigaseră proiecte cu fonduri nerambursabile, iar motivul principal consta în imposibilitatea societăților de a atrage credite de la bănci. Principala regulă era ca, abia după ce se cheltuiau banii (de cele mai multe ori împrumutați) erau făcute rambursări din bani UE.

În actualul exercițiu bugetar, firmele apelează la bănci cel mult pentru partea de cofinanțare, în condițiile în care, odată ce au făcut o achiziție în cadrul proiectului, pot depune o cerere de plată și, dacă totul e în regulă, ADRNE avizează, transferă banii în contul firmei, iar societatea poate efectua la rândul ei plata către furnizor.

Toate aceste lucruri se pot întâmpla în maximum 30 de zile de la momentul realizării achiziției.

„Toți cei care atrag fonduri europene beneficiază de acest mecanism al cererilor de plată. Dar eu cred că aceasta este doar una dintre cauzele care au provocat sectorul privat să fie mai dinamic. Cred că s-a creat și o anumită stare de încredere pentru o parte a firmelor private, că acești bani chiar pot fi luați relativ ușor și că-i ajută. În trecut, a existat o reticență din partea privaților. Lucrurile funcționează mai bine, suntem într-o dinamică accentuată în mediul privat”, a declarat directorul ADRNE, Vasile Asandei.

El a adăugat că există în continuare bani nerambursabili pentru firme și a oferit ca exemplu faptul că, până la sfârșitul acestui an, va fi lansată o nouă linie de finanțare pentru sprijinirea întreprinderilor, unde va fi disponibilă o sumă de circa 100 milioane lei pentru societățile comerciale.

Astfel, ținând cont de suma accesată în programarea anterioară și de contractele semnate deja în actualul POR, se creează premizele pentru o creștere cu cel puțin 20% a fondurilor atrase de firme. Un alt avantaj pe care l-a subliniat directorul ADRNE vizează posibilitatea ca un beneficiar privat de fonduri să solicite un avans de 10% în condiții mult simplificate față de programarea anterioară.

„După ce este cheltuit acest avans, mai poate fi solicitat încă unul. Anterior, avansul era obținut un pic mai greu, trebuia garantat”, a mai spus Vasile Asandei. El a menționat că nu a existat o intenție de a reduce din implicarea băncilor din mecanismul de finanțare și a subliniat că toate măsurile ce au fost adoptate au venit în contextul sprijinirii beneficiarilor.

Ce fac firmele cu fondurile europene atrase?

În fosta programare, cel mai frecvent, companiile au accesat fonduri pentru achiziția de echipamente, aparatură și utilaje. La astfel de proiecte se adaugă cele privind construirea sau extinderea de sedii de firme, modernizarea de cabinete stomatologice, înființarea sau reabilitarea de unități de cazare, construirea de centre de afaceri, modernizarea unor centre SPA, construirea de spitale private, de centre de fitness, modernizarea de laboratoare de analize medicale, înființarea de spălătorii auto, construirea de hale de producție, înființarea de parcuri de aventuri, modernizare servicii de catering, înființare de baze sportive, parcuri montane de iarnă și diverse centre de agrement.

Două dintre cele mai mari proiecte private din regiune, pe programarea 2007-2013, au aparținut omului de afaceri ieșean Bogdan Pițigoi. Acestea au vizat construirea unui centru de afaceri în Iași și a unui parc logistic în Lețcani, comună limitrofă municipiului Iași.

În total, omul de afaceri a atras, doar din asistența financiară nerambursabilă, o sumă de peste 32 de milioane de lei, fiind unul dintre performerii accesării de fonduri europene în mediul privat.

„Opinia mea este că, dacă crezi în ideea proiectului tău și respecți toate reglementările în vigoare, lucrurile sunt în regulă”, a comentat scurt omul de afaceri ieșean. Proiectele derulate de acesta nu au atras doar companii românești, ci și investitori străini.

Un exemplu în acest sens este că la parcul logistic de la Lețcani s-au instalat americanii de la Lear Corporation. Între timp, parcul s-a extins, inclusiv americanii investind resurse financiare în acest sens. La nivel național, Lear Corporation a avut, în 2017, un număr mediu de circa 6.200 de angajați, iar un sfert dintre aceștia lucrau în parcul de la Lețcani.

Faptul că proiecte privind înființarea unor centre de afaceri au succes este demonstrat inclusiv de faptul că până și Primăria Iași reușește să obțină venituri din exploatarea unei astfel de investiții. Dintre cele zece centre de afaceri construite la Iași pe fosta programare, unul aparține municipalității ieșene: Centrul Tehnologic Regional.

Investiția a fost de 18,2 milioane lei (6,6 milioane lei fiind fonduri UE), iar din noiembrie 2014, lunar, Primăria încasează o chirie 39.600 lei, CTR fiind închiriat 100% către Continental Automotive. Recent, concernul internațional a solicitat prelungirea contractului până în iunie 2020, astfel că, în circa șase ani, Primăria își va recupera 2,65 milioane lei din investiție.

Revenind la proiectele private, în actuala programare trendul a rămas oarecum același: achiziția de echipamente. În schimb, au apărut mai multe proiecte în zona IT (inclusiv cu crearea de noi aplicații și sprijinirea de afaceri online), dar și în domenii precum sectorul construcțiilor (sunt ridicate inclusiv blocuri cu fonduri UE), cel al fabricării de mobilier și construirea de diverse fabrici (brichete, pahare de carton, industria textilă, dulgherie și tâmplărie etc.).

În prezent, cel mai mare proiect din regiune aflat în implementare aparține firmei Polaris Cafe SRL din Suceava care va construi un hotel cu șase niveluri (4,50 milioane lei fiind asistență financiară nerambursabilă, iar valoarea totală a investiției fiind de 19,4 mi­lioane lei).

În schimb, strict după valoarea fondurilor nerambursabile atrase de la UE, cei mai mulți bani (4,51 milioane lei) au luat calea orașului Piatra Neamț, pentru dotarea unui centru medical.

Topul județelor după valoarea proiectelor

În ambele programări, firmele din zona de nord-est a țării au atras până acum o sumă totală de la UE în valoare de aproape 900 milioane lei prin implementarea a 678 de proiecte (312 sunt în derulare, fiind contracte semnate în ultimul an).

Județul în care au mers cei mai mulți bani este Iași (207 proiecte – 337 milioane lei, 37,5% din total), urmat de Suceava (154 de proiecte – 226,6 milioane lei, 25,2%), Bacău (143 de proiecte – 138 milioane lei, 15,3%), Neamț (113 proiecte – 120,3 milioane lei, 13,4%), Botoșani (32 de proiecte – 43,1 milioane lei, 5%) și Vaslui (29 de proiecte – 26,6 milioane lei, 3%).

Cu excepția Iașiului și Neamțului, în restul celorlalte județe, în ultimul an a fost atrasă o finanțare nerambursabilă mai mare față de întreaga perioadă a fostei programări 2007-2013. Într-un astfel de top conduce Vasluiul (creștere de 126%), urmat de Bacău (74%), Suceava (43%) și Botoșani (19%).

În actuala programare, cei mai mulți bani nerambursabili au fost accesați până acum de firmele din Suceava (133,4 milioane lei), podiumul fiind completat de Iași (133,3 milioane lei) și Bacău (87,5 milioane lei), restul celorlalte trei județe având sume totale sub 50 milioane lei fiecare: Neamț (49 milioane lei), Botoșani (23 milioane lei) și Vaslui (18,4 milioane lei).


Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și Ziarul de Iași în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

spot_imgspot_img
Alex Andrei
Alex Andreihttp://ziaruldeiasi.ro
A debutat în presă în anul 2005 și în prezent este reporter la „Ziarul de Iași” în cadrul departamentului administrație-politic (din 2015). Anterior, a lucrat la cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei” și a fost timp de șapte ani corespondentul din Iași al „NewsIn”, fosta agenție de știri a grupului Realitatea-Cațavencu. De-a lungul timpului, a mai avut colaborări punctuale cu diverse publicații locale și centrale. În 2017 a lansat apix.ro, un ziar online dedicat dezvoltării urbanistice a Iașului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Milionarii plajelor refăcute de stat cu un miliard de euro

PressHub.ro a avut curiozitatea jurnalistică să verifice și să...

Stimulente între 5.000 și 2.500 de lei/lună pentru angajații ministerului Proiectelor Europene

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Adrian Câciu, a...

Nicușor Dan: Teatrul Bulandra va fi consolidat și restaurat prin PNRR

Primarul Bucureștiului, Nicușor Dan, a anunțat că proiectul depus...

ANCPI: Prima sesiune de lucru online pentru cadastrare cu fonduri europene

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a organizat, vineri, 25 noiembrie, prima din cele 28 de întâlniri de lucru desfășurate online, în cadrul proiectului „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, cod SMIS 120063. Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020.