Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru a semnat la sfârșitul lunii trecute unul dintre cele mai importante contracte de finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020 pentru Regiunea Centru: „Îmbunătățirea capacității de intervenție la urgențele medicale – Regiunea Centru”, prin care se vor cumpăra 211 ambulanțe de diferite tipuri și vor fi operaționalizate șase echipaje de intervenție, câte unul în fiecare județ al regiunii – Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu. Beneficiar: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Finanțarea este asigurată prin Axa Prioritară 8 a programului REGIO, Obiectiv Specific 8.2 – Ambulanțe, valoarea totală a cererii de finanțare fiind de peste 87 milioane de lei, din care mai mult de 61 milioane de lei provin din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).