26 de oameni au ajuns la spital, după ce au fost salvaţi de pe munte în prima zi a anului

Data:

spot_img

26 de persoane au ajuns la spital, după ce au fost salvate de pe munte în prima zi a noului an, a anunțat joi dimineaţa Salvamont România.

În total, în ultimele 24 de ore, au fost salvate de pe munte 93 de persoane, iar 26 dintre acestea au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital.

La Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit, în ultimele 24 de ore, 90 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, astfel:

• 17 apeluri pentru Salvamont Predeal,

• câte 8 apeluri pentru Salvamont Gorj şi Salvamont Lupeni,

• 7 apeluri pentru Salvamont Prahova,

• 6 apeluri pentru Salvamont Sinaia,

• câte 5 apeluri pentru Salvamont Municipiul Braşov, Salvamont Sibiu şi Salvamont Harghita,

• câte 4 apeluri pentru Salvamont Voineasa, Salvamont Borşa şi Salvamont Maramureş,

• câte 3 apeluri pentru Salvamont Alba, Salvamont Mureş şi Salvamont Neamţ,

• câte 2 apeluri pentru Salvamont Caraş Severin – Muntele Mic, Salvamont Caraş Severin – Semenic şi Salvamont Vatra Dornei,

• câte un apel pentru Salvamont Hunedoara şi Salvamont Bacău.

S-au mai primit 79 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană.

Citește și: Atacul din New Orleans. Atacatorul, un cetățean american, a fost ucis. Bărbatul avea un steag al Statului Islamic

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Salvamont România – Dispeceratul Național Salvamont / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Laura Vicol și soțul ei, Vladimir Ciorbă, au fost reținuți de DIICOT – SURSE

Laura Vicol și soțul ei, Vladimir Ciorbă, au fost...

Cazul pensionarului Țigan de la Romsilva, clonat la Institutul de Cercetări Nucleare RATEN ICN Pitești

Cazul Romsilva, unde directorul Teodor Țigan s-a pensionat și...

Marcel Ciolacu, despre Victor Ponta: „drumurile noastre s-au despărțit”

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Victor Ponta: „drumurile noastre...