3 decese la Murgeni. Bolnavii psihic au mâncat pește stricat de la o mănăstire

Data:

spot_img

3 decese la Murgeni. Bolnavii psihic de la Spitalul de Psihiatrie din județul Vaslui au mâncat pește stricat de la o mănăstire, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății.

UPDATE 23.00: 29 pacienți, conștienți, care prezintă simptomatologie specifică toxinfecției alimentare

„Pentru gestionarea optimă a situației apărută la Spitalul de Psihiatrie din localitatea Murgeni, județul Vaslui, în urma căreia mai mulți pacienți au prezentat o stare alterată de sănătate, a fost dispusă măsura alocării resurselor necesare evaluării acestora și transportul la spital pentru investigații amănunțite de specialitate.

Astfel, la fața locului au fost trimise 1 autospecială pentru transport victime multiple din cadrul ISU Vaslui, precum și 4 ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță Vaslui. Ulterior, resursele au fost suplimentate cu 1 microbuz de la ISU Vaslui, 1 autospecială pentru transport victime multiple din cadrul ISU Iași și 1 ambulanță de terapie intensivă mobilă, cu personal medical din cadrul SMURD Iași.

Din nefericire, pentru 3 dintre bolnavi, care se aflau în stop cardio respirator, a fost necesară aplicarea manevrelor salvatoare de viață, însă aceștia au fost declarați decedați, iar o altă persoană aflată în stare comatoasă a fost transportată la CPU Bârlad.

Din datele furnizate de echipajele medicale, au fost identificați alți 29 pacienți, conștienți, care prezintă simptomatologie specifică, urmând a fi transferați preventiv la CPU Bârlad, respectiv UPU Vaslui, pentru monitorizarea evoluției stării acestora de sănătate. Situația este în dinamică”, a trasmis Departamentul pentru Situații de Urgență.


La ora 18:30, reprezentanții Ministerului Sănătății au fost anunțați verbal de DSP Vaslui, referitor la o situație grava apărută la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, aflat în subordinea Primăriei din localitate.

În cursul zilei de 21 noiembrie, toți pacienții și o parte din personalul spitalului au consumat alimente furnizate de o mănăstire din apropiere, pe bază de pește.

În cursul nopții de 22 noiembrie, un pacient a prezentat simptome digestive, vărsături și diaree. Aceste simptome au apărut în cursul zilei de 22 noiembrie și la alti pacienți.

Până în momentul de fata s-au înregistrat 3 decese și 1 pacient în stare grava e internat la Spitalul din Bârlad”, a transmis instituția într-un comunicat de presă.

3 decese la Murgeni. Mâncarea de la Mănăstirea Florești a ajuns la pacienți

Mâncarea care a ajuns la Spitalul de Psihiatrie Murgeni de la Mănăstirea Florești, din Vaslui. După ce pacienții au mâncat, unii au început să acuze stare de rău. În decurs de numai câteva ore, Ambulanța Vaslui a intervenit de 4 ori.

Masa a constat din: borș de pește pangasius,  pilaf cu legume, pește pangasius prăjit și colivă, a explicat părintele Iezechiel, starețul mănăstirii, a declarat, pentru publicația Vremea Nouă.

„M-a sunat directorul spitalului, domnul Carp, și mi-a spus de nenorocirea care s-a întâmplat! Eu i-am spus că nu cred că e de la noi, fiindcă mâncarea pe care am dus-o ieri acolo, am mâncat-o și noi astăzi la Mânăstire și nu avem nimic.

De obicei, noi facem astfel de acte de caritate, iar cum astăzi a fost Intrarea în biserică a Maicii Domnului, le-am dus de pomană masă de pește: ciorbă de perișoare din pește și Pangasius prăjit.

Am ales acest pește special ca să nu aibă oase, știind că masa este pentru suferinzi cu probleme psihice. Încă odată, repet, că nenorocirea de acolo nu are nici o legătură cu masa gătită la noi la bucătărie”, a precizat starețul mânăstirii.

Citește și: CCR a decis că angajații DNA nu pot fi dați afară când vrea șeful instituției. Procurorii Ardelean și Onea ar putea reveni pe funcții

Pacienții cu probleme, transferați la Bârlad

Ministerul Sănătății a organizat imediat o celulă de criză, care a dispus transferul tuturor pacienților simptomatici la spitalul din Bârlad, unde există asistență medicală de terapie intensivă, precum și preluarea de probe biologice și de aliment pentru analiza toxicologică la IML Iași.

„Probe din alimente au fost preluate și direcționate de asemenea către INSP- Centrul de Sănătate Publică din Iași pentru analize microbiologice.

Transferul pacienților de la spitalul de psihiatrie către spitalul din Bârlad s-a realizat cu ambulante pentru victime multiple și este coordonat de Centrul Operativ pentru Situații de Urgenta din cadrul Ministerului Sănătății”, menționează Ministerul Sănătății.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!
2 COMENTARII
  1. „…Am ales acest pește special ca să nu aibă oase… coliva…”____–-____dupa ce spune seful milogilor, niciun caz de boala intre ei, ceace spune ca au „ales” pestele bun, sanatos, pentru ei, iar ce parea dubios(poate chiar alterat),, l-au facut „pomana crestineasca”, la bolnavii mental, ca ei -oricum- nu inteleg nimic, si „n-o sa moara”, ca „vine de la dumnezeu”., plus cu coliva care este sfanta, deci binefacatoare ..Iata ca se si moare, daca se va dovedi ca sursa este asa cum se spune, ma intreb pana unde va merge ancheta,deobicei cand este implicata biserica, se cam pune batista pe tzambal, insa aici ar trebui -pana la urma, in primul rand- conducerea spitalului anchetata, care achizitioneaza si „pomeni”, probabil banii cuveniti, si i-au scurs in buzunare…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cazul lui Nelu Tătaru. Sunt medicii corupți mai potriviți în sistemul privat? 

Nelu Tătaru, aflat sub control judiciar pentru luare de...

Mai aproape de UE, dar tot cu tizicul în sobe | Reportaj Deutsche Welle

Deși Moldova avansează rapid spre integrarea în Uniunea Europeană,...

Va abandona Trump Ucraina? | Universul.net

Va forța Europa să se maturizeze mai repede. Puține țări...