3 milioane de euro, bani europeni, pierduți de CJ Vrancea pentru lucrările de amenajare a Crângului Petrești

Data:

spot_img

Consiliul Județean Vrancea a pierdut aproape 3 milioane de euro, bani europeni, după ce a ratat termenul de finalizare a lucrărilor de amenajare a unei zone împădurite de lângă Focșani, Crângul Petrești. Pornit în august 2015, proiectul ar fi trebuit să se încheie în același an. Consiliul Județean a reușit să termine însă lucrările abia la începutul verii lui 2017, cu un an și jumătate întârziere. Instituția dă vina pe ploile abundente din perioada respectivă și pe constructor, renumit pentru faptul că începe mai multe lucrări deodată, dar nu reușește să le finalizeze la timp.

  • Consiliul Județean Vrancea a obținut în 2015 circa 4 milioane de euro din bani europeni pentru amenajarea Crângului Petrești.
  • Lucrările au demarat în august 2015 și aveau termen de finalizare patru luni și jumătate.
  • Pentru că termenul de finalizare nu a fost respectat, Consiliul Județean a pierdut 3 milioane de euro.
  • Contractul cu constructorul a fost reziliat iar instituția încearcă să recupereze de la el banii pierduți în instanță.

Pentru amenajarea Crângului Petrești, Consiliul Județean Vrancea a obținut în 2015, prin Programul Operațional Regional 2007-2013, finanțare de 5.104.673,14 euro, din care contribuția europeană reprezenta 4.027.435,01 euro. Proiectul prevedea ca la „Crâng” să se realizeze piste de biciclete, trotuare, alei prin pădure, spații pentru promenadă, locuri de odihnă și foișoare de observație a faunei.

Contractul pentru execuția lucrărilor a fost încredințat unei asocieri de firme formate din Recon&Doje SRL București, Garden Center SRL Măgurele și Total Strada SRL București, care s-a angajat că le poate finaliza în termenul avansat de CJ Vrancea, de patru luni și jumătate, respectiv până pe 31 decembrie 2015.

Proiect de patru luni, finalizat în doi ani

Lucrurile nu au mers însă în ritmul anunțat de autorități. Pe 31 decembrie 2015, când amenajarea trebuia să fie gata, asocierea de firme contractate de CJ Vrancea raporta că a realizat doar 28% din lucrare, iar din suma de la UE, peste 4 milioane euro, au fost decontate doar 1,1 milioane euro. Pentru că nu s-a încadrat în termenul stabilit, CJ a pierdut banii europeni nedecontați, circa 3 milioane de euro.

Proiectul a fost declarat nefuncțional printr-o Hotărâre de Guvern adoptată de Guvernul PSD condus de Sorin Grindeanu, în 2017. Tot atunci, termenul de finalizare a proiectului a fost prelungit cu doi ani, iar autoritatea locală a luat decizia de a susține lucrările din fonduri proprii. 

La începutul anului 2016, CJ a reziliat contractul cu asocierea Recon&Doje și a atribuit diferența de lucrări la Crâng unei alte asocieri de firme, de data aceasta din Vrancea, MBM Decor SRL, Conbeta SRL, AG Grup Instal SRL și Consil Grup SRL. Valoarea contractului a fost de 12,8 milioane lei, plus TVA, bani pentru care CJ s-a împrumutat. Apoi, Consiliul Județean s-a îndreptat în instanță împotriva celor de la Recon&Doje pentru a recupera prejudiciul rezultat după pierderea finanțării UE, potrivit reprezentanților instituției.

În cele din urmă, lucrările s-au terminat în vara lui 2017, la aproape doi ani de la începerea acestora.

De vină pentru pierderea finanțării UE sunt… ploile

Arhitectul șef al județului Vrancea, Daniela Olaru, a găsit o explicație pentru eșecul implementării proiectului de la Crâng de către instituția condusă de Marian Oprișan: a plouat prea mult.

Canalizările au fost făcute prost, ele refulează la prima ploaie mai serioasă

„Întârzierile la acest proiect important au avut mai multe cauze. Pe de o parte, ploile abundente de pe perioada execuției lucrărilor în perioade succesive, care au făcut imposibilă continuarea lucrărilor pentru perioade mari de timp. Totodată, suprapunerea începerii execuției a proiectului cu cel al modernizării DJ 204E”, preciza la momentul respectiv funcționarul CJ Vrancea.

Pistele de biciclete, degradate înainte să fie folosite

După finalizarea lucrărilor au apărut și primele probleme. Pistele de biciclete nu au continuitate și s-au deteriorat la puțin timp după inaugurare. Mai mult, CJ Vrancea trebuie să răspundă Curții de Conturi ce a făcut cu lemnul rezultat după defrișările din Crâng pentru a se face loc aleilor. Nici igienizarea pădurii nu s-a făcut așa cum trebuia, focșănenii fiind la un pas de o tragedie după ce în această vară s-au rupt crengi din copaci chiar în fața părinților care își plimbau copiii pe pista de role. CJ Vrancea și Primăria Focșani au uitat și de dezinsecția necesară ariei împădurite, acolo unde au fost raportate mai multe cazuri de mușcături de căpușe.

CJ Vrancea cere alți bani europeni pentru renovarea clădirilor din Crâng

După ce prima încercare de amenajare a Crângului pe bani europeni nu a mers deloc bine, acum CJ Vrancea încearcă să obțină finanțare UE și pentru amenajarea clădirilor din Crâng, inclusiv a controversatei clădiri a Motelului Căprioara. 

Proiectul a fost depus și promovat către finanțare în cadrul apelului POR 2016 – Axă prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, prioritatea de investiții 3.1. – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor. CJ vrea finanțare pentru „Reabilitare energetică și lucrări conexe centru DGASPC-VN-sat Petrești, com Vînători”, valoarea investiției fiind de 9.189.325,22 lei, inclusiv TVA. Durata estimată a lucrărilor este de 24 de luni. Lucrările de modernizare constă în reabilitare energetică, reabilitare termică și a sistemului de încălzire, repararea infrastructurii clădirilor, restaurarea elementelor arhitecturale, consolidarea ansamblului structural și crearea și adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilități.

În Crângul Petrești funcționează secția de etnografie a Muzeului Vrancei, cu exponate valoroase pentru viața satului vrâncean, dar și Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice, care a înființat un centru pentru salvarea animalelor sălbatice, două obiective despre care focșănenii știu prea puține, iar amenajarea zonei ar trebui să le ofere și acestora mai multă vizibilitate. 

Păduricea a fost lăsată moștenire orașului Focșani de Regele Carol I, care dorea ca prin actul său generos să ofere un loc de promenadă și de relaxare focșănenilor.


Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și Vrancea24.ro în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

spot_imgspot_img
Sebastian Oancea
Sebastian Oancea
În prezent redactor-șef la publicația Vrancea24, Sebastian Oancea și-a început ucenicia la Ziarul de Vrancea. A fost corespondent Academia Cațavencu, Ziua și Cotidianul, realizator de talk-show la Realitatea TV Focșani si TV Diplomatic Focșani, corespondent Romania TV pana in 2014. De asemenea, este coordonator al Realitatea de Vrancea.
1 COMENTARIU
  1. Autorul articolului este incoerent in prezentarea subiectului.
    Oricum, fara voia sa, distinsul autor confirma de ce investitiile merg prost in Romania: NESERIOZITATEA(foarte veche a ) constructorilor!!!
    STIU foarte bine problema.
    Apoi, termenul de PATRU(4) luni era NEREALIZABIL din start!
    De fapt Romania sufera din cauza legislatiei INEPTE. Se pare ca le convine multora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Milionarii plajelor refăcute de stat cu un miliard de euro

PressHub.ro a avut curiozitatea jurnalistică să verifice și să...

Stimulente între 5.000 și 2.500 de lei/lună pentru angajații ministerului Proiectelor Europene

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Adrian Câciu, a...

Nicușor Dan: Teatrul Bulandra va fi consolidat și restaurat prin PNRR

Primarul Bucureștiului, Nicușor Dan, a anunțat că proiectul depus...

ANCPI: Prima sesiune de lucru online pentru cadastrare cu fonduri europene

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a organizat, vineri, 25 noiembrie, prima din cele 28 de întâlniri de lucru desfășurate online, în cadrul proiectului „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, cod SMIS 120063. Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020.