Scufundarea navei „Mogoșoaia”. 34 de ani de la cea mai mare catastrofă navală din istoria României

Data:

spot_img

34 de ani de la scufundarea navei „Mogoșoaia”. În 10 septembrie 1989, nava pleca din portul Galați spre comuna tulceană Grindu. La bordul său se aflau aproape 250 de pasageri, plus nouă membri ai echipajului. Dintre aceștia, doar 16 au reușit să se salveze.

În 1989, 10 septembrie a picat, ca și anul acesta, într-o zi de duminică. Pentru mulți dintre cei 246 de pasageri urcați pe „Mogoșoaia” și pentru echipajul vasului, drumul era unul de rutină, pe care îl făcuseră, la bordul aceleiași nave, de foarte multe ori.

Citește și: Festival Enescu 2023. Propuneri pentru săptămâna a 3-a

Erau pescari, săteni din Grindu (fostul sat Pisica), angajați din docuri, dar și navetiști care mergeau de la muncă acasă. Printre pasageri erau și câteva familii care tocmai se întorceau de la o nuntă. Cursa din ziua aceea, care avea să fie numită apoi „cursa morții”, deși părea a fi banală, a fost un drum fără întoarcere pentru cei mai mulți dintre pasageri și membri ai echipajului.

Lovită de un convoi bulgăresc

La scurtă vreme după efectuarea manevrelor de ieşire din port, puţin după ora 8,00, ajunsă în zona numită Cotul Pisicii, nava „Mogoșoaia” a fost lovită în plin de convoiul bulgăresc format din împingătorul „Petar Karanicev” şi din şase barje.

Ulterior, s-a aflat că echipajul de pe convoi sărbătorise toată noaptea, cu alcool din belşug, Ziua Naţională a Bulgariei. Deşi nava românească avea semnalele acustice pornite, ceaţa deasă care plutea deasupra apei redusese foarte mult vizibilitatea.

Pentru „Mogoșoaia”, impactul a fost nimicitor. În doar câteva minute, nava de pasageri a fost înghițită de Dunăre, numai 16 persoane reuşind să se salveze. Vinovat de producerea catastrofei a fost declarat Gheorghi Petrov Anghelovski, comandantul împingătorului bulgăresc.

El a fost arestat în aceeași lună, a executat două luni de închisoare, după care a fost extrădat în Bulgaria. Acolo, nu a mai stat nicio zi la puşcărie.

În anul 1993, Justiţia din România l-a condamnat în lipsă pe Gheorghi Petrov Anghelovski la zece ani de închisoare pentru distrugere, motivând că nu a respectat regulile de navigaţie şi că manevra efectuată de acesta a provocat scufundarea navei-pasager „Mogoşoaia”. 

Continuarea în Viata-libera.ro


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Viata-libera.ro)

spot_imgspot_img
Viața liberă
Viața liberă
Viața liberă este un ziar cotidian independent din Galați, fondat în decembrie 1989, care a apărut pe piață neîntrerupt de atunci. Versiunea online a ziarului are în medie 400.000 de vizitatori unici pe lună, subiectele abordate în ambele medii fiind cele cu impact social major, atât local, cât şi naţional şi internaţional, inclusiv cele de interes pentru diaspora. Publicaţia susţine proiectele şi iniţiativele benefice comunităţii din care face parte de 32 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Proiect unic în România, la Oradea: ambulanța pentru cei mici | Bihoreanul

Ambulanța pentru cei mici. Serviciul de Ambulanță Vincențian pentru...

Zeci de angajați ai Primăriei Iași, vizați de o anchetă DNA | Ziarul de Iași

Anchetă DNA la Primăria Iași. Procurorii au deschis un...

Un nou viceprimar PSD, ales cu ajutorul consilierului local din partea AUR | Gazeta de Stâlpeni

Un nou viceprimar PSD, ales cu ajutorul consilierului local...