duminică, 29 mai 2022
AcasăNewsletter500 de concedieri în Consiliul Județean Caraș-Severin: "Să cânte pe bani publici...

500 de concedieri în Consiliul Județean Caraș-Severin: „Să cânte pe bani publici în altă parte!”

Romeo Dunca a identificat un număr mare de angajați ai administrației publice județene care n-ar face nimic altceva decât să plimbe niște hârtii dintr-o parte în alta. Unii n-ar face nici măcar atât! Noul președinte lucrează la o lungă listă de concedieri.

În chiar primele zile după aflarea rezultatului oficial al votului din 27 septembrie, Romeo Dunca a analizat organigrama Consiliului Județean Caraș-Severin. Ar fi identificat deja peste 500 de angajați de care se poate lipsi de acum încolo. A calculat imediat și economia pe care ar face-o la buget printr-o astfel de măsură. Peste 600.000 de euro lunar!

„Noua organigramă la care se lucrează de zor va aerisi instituția și va da șanse doar celor competenți și dornici de lucru să se afirme în folosul cetățeanului căruia în sfârșit i-a venit rândul să fie respectat. Descoperim lucruri interesante și abia așteptăm să verificăm veridicitatea lor. De exemplu, se aude că muzicanții angajați la CJ au avut fond de salarii, într-un singur an, 1.300.000 lei. E greu de crezut, dar vom vedea…”, a anunțat Dunca.

Express de Banathttps://expressdebanat.ro/
Cotidianul online Express de Banat ce a apărut pe piața media la 15 noiembrie 2011, redă în timp real ceea ce se petrece în județul Caraș-Severin și Timiș, dar prezintă și povești de viață, performanțe sportive sau subiecte controversate, care stârnesc reacții numeroase din partea cititorilor. Express de Banat se adresează totodată mediului de afaceri, fiind aduse în atenția publicului business-uri de succes sau oportunități de afaceri. Într-o eră a internetului, promovarea produselor și serviciilor dumneavoastră pe site-ul Express de Banat înseamnă garantarea unor clienți noi și menținerea companiei în prim plan.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE