joi, 2 decembrie 2021
AcasăNewsletterA adunat 30 de ani sute de fiare de călcat cu jar...

A adunat 30 de ani sute de fiare de călcat cu jar și a încercat, fără succes, să intre în Cartea Recordurilor

Un colecţionar din municipiul Reghin, Heinz Peter Schueller, în prezent pensionar după ce a fost profesor de Biologie şi angajat al primăriei, a reuşit să adune în aproape 30 de ani 470 de ticlăzee, adică fiare de călcat la care se folosea jarul pentru a fi încinse, iar cu această colecţie a încercat, fără succes, să intre în Cartea Recordurilor, transmite Agerpres.

„Am început colecţia din întâmplare. Sunt un băiat deştept, dar nu chiar atât de deştept încât să am idei originale, aşa că le împrumut. Întrucât m-am implicat şi în probleme sociale şi umanitare, după Revoluţie au venit la mine nişte germani, care mergeau cu ajutoare în Botoşani. Când ne-am întors, am mers în garaj să căutăm ceva şi unul dintre ei a văzut trei ticlăzee ruginite, aruncate într-un colţ.

M-a întrebat ce fac cu ele fiindcă el are o colecţie foarte frumoasă de vreo 80 de bucăţi, pe care o ţine în casă, la loc de cinste. Mi-a spus că le curăţă, le dă cu ulei ars ca să le dea luciu, să arate ca noi. I-am spus că anul viitor voi avea 100 de bucăţi şi a râs, fiindcă el în ani de zile a reuşit să adune doar 80. În anul următor aveam 110. Aşa de tare am pornit, fiindcă atunci când ai o iniţiativă mai inedită, toată lumea participă, te ajută cu bucurie. Unii veneau şi îmi vindeau ticlăzee, eu le-am cumpărat şi nu îmi pare rău”, a declarat Heinz Peter Schueller.

După ce a adunat o colecţie impresionantă, fiindcă în ţară nu mai există aşa ceva, Heinz Peter Schueller a fost vizitat de cineva din Franţa care i-a dat ideea de a candida pentru înscrierea în Cartea Recordurilor.

G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania.Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE