Măi, voi sunteţi de-adevăratelea? Aţi găsit greu numele ăsta?
Întâi l-am auzit la radio, iar primul gând m-a dus la România (aşa cum era) înainte. Şi mi-au trecut prin faţa ochilor câteva amintiri de neuitat: grețoasele parade de 23 august, frigul şi întunericul din apartamentul părinţilor, cozile la nimic şi alimentarele goale, marfa infectă din aprozare şi din pieţe, cartelele pentru pâine, zahăr și ulei şi pâinea veche şi întărită, dacă nu mucegăită, cât de prost făcut era totul, de la clanţa uşii şi cablurile electrice de aluminiu din pereţi şi până la carburatorul obositei Dacii omietreisute(zece) sau burduful nenorocitului de autobuz cu care eram târâţi pe câmpuri, în frig şi noroi, luni de zile, în „practica agricolă” în care scobeam cu mâinile goale în pământ după cartofi care nu mai erau, culegeam din noroi roşii stropşite şi împuţite, adunam şi depănuşam porumb debil şi orice-şi mai imaginau debilii de la judeţeana de partid că e potrivit pentru copii de 10 ani, portretele lui Ceauşescu din manuale şi de pe toţi pereţii, frica de a vorbi, de teamă că te toarnă cin’ te-aude, infectul şi scurtul program covârşitor politic de la TVR, pe tata ascuns într-un dormitor cu radio în surdină pe „Europa Liberă” şi câte şi mai câte. Şi, nu în ultimul rând, mi-am amintit de ziarele “Înainte”, ale câtorva comitete judeţene de partid. „Înainte”, măh, „Înainte”! Uitați-vă și voi ce amintiri mi-ați trezit cu înaintele vostru!
După care am zis că nu, n-or să fie și alții cărora să le sune la fel, de fapt sunt eu contaminat prea tare cu obiectul de studiu. Apoi l-am văzut scris, am remarcat semnul exclamării de la final și am zis că trebuie să fie, mai degrabă, un „România, înainte… marş!” Cu rezonanţă cazonă, pentru cine a făcut armata, că doar cine să fie în spate, dacă nu o minte cazonă? Sau, mă rog, mai multe. Apeviști (armata pă viață, pentru cine nu știe) și apepişti (armata până’n patruşcinci). Înainte, marş, cum vă zicem noi! Am înțeles, să trăiți! Totuși… nu, nu poate fi nici asta. Ar fi prea de tot, nu s-ar lăsa politicienii noștri păpușați. Niciodată! Şi nici „Marş!” ăla nu merge, că e deja luat, de grădina domnului (chiar nu e cu majusculă!). Ar fi culmea să faci campanie cu sloganul contracandidatului.
Apoi am zis că nu, până la urmă trebuie să fie doar un îndemn onest, o direcţie de urmat: înainte! Tot înainte! Băi, da’ n-am cum, n-am ce face, mă întorc involuntar tot înainte, la deviza pionierului: „Pentru gloria poporului și înflorirea României socialiste, pentru cauza partidului – înainte!” Şi la imnul pionierilor: „Tot înainte, mândri pionieri/ Fii de bravi eroi/ Pe plaiul românesc/ La școala muncii/ Dobândind puteri/ Comuniști ai patriei cresc./ Sus, mai sus, cutezători/ Sub viteazul tricolor/ România înălțați /Pionieri neînfricați”. Sunt contaminat, e clar. Aia e.
Îmi pare rău, băieţi, m-aţi pierdut cu „înainte” ăla. Cum să folosești, măh, într-un slogan, un cuvânt polisemantic? Cum? Alianţa România nu era suficient? Curat, onest, fără brizbrizuri. Că, vedeți voi, despre asta este vorba. Nu despre voi.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
