După ce a scăpat de dosarul “Brazilia” şi a fost pus sub urmărire penală în dosarul vizitei în SUA la preşedintele Donald Trump, fostul lider suprem al PSD Liviu Dragnea a fost anunţat că se poate întoarce la muncă în penitenciarul Rahova, relatează Digi 24.
Judecătoria Sectorului 5 a Capitalei a admis vineri o cerere depusă de Dragnea şi a obligat conducerea Penitenciarului Rahova să îi permită fostului lider al social-democraţilor să presteze în penitenciar “activităţi lucrative cu caracter gospodăresc”.
Dragnea a rămas fără dreptul la muncă după ce a apărut într-un interviu televizat fără să fi avut acordul conducerii penitenciarului. El muncea ca mecanic în garajul penitenciarului.
Revenirea la muncă are loc în contextul în care Dragnea aşteaptă în acest an o eliberare condiţionată, pentru care se va lua în calcul şi numărul de ore de muncă prestate.