Anul care tocmai se va încheia poate fi catalogat oricum, numai un an bun nu. Și, totuși, din multe puncte de vedere 2020 este un an reușit. Am învățat cât de fragilă și perisabilă este existența noastră, ne-am adaptat la digitalizare, am învățat să ne prețuim medicii și am reușit să controlăm pandemia.
După 1989 România a fost mereu în situația de a recupera. De a recupera distanța față de țările din Occident, coeziunea socială, substanțialitatea culturală, deficiențele de infrastructură. Peste toate astea, pandemia a picat ca o secure. Și, totuși, anul 2020 nu este deloc un an pierdut.
Obligarea copiilor să învețe și a profesorilor să predea de acasă ne-a făcut să înțelegem cât de importantă este digitalizarea. Cât de multe resurse sunt pe platformele online, cât de ușor putem să le utilizăm pentru a ne face mai bine înțeleși. În ciuda faptului că au fost nevoiți să împartă lecțiile cu copiii, părinții au avut posibilitatea să îi cunoască mai bine să îi înțeleagă, să le descopere minusurile și dificultățile. Au învățat să prețuiască profesorii serioși, să vadă că munca lor nu este chiar floare la ureche așa cum își imaginau înainte. Cei care spun că în acest an nu s-a făcut școală nu au copii sau nu sunt profesori.
Pandemia ne-a ajutat să ne redescoperim medicii. Să depășim ideile preconcepute cum că toți cei buni au plecat în Occident, atrași de salarii mai mari și logistică mai bună. Am putut vedea că cei care au rămas aici nu sunt mai proști sau mai slabi, ci sunt doar profesioniști care au optat altfel în carieră. Ambiția, stoicismul, zbaterea lor în spitale prost echipate, în costume în care le băltește transpirația, doar pentru a-i ajuta pe cei suferinzi, nu are cum să nu te miște.
Politica practicată de guvernul Orban a fost una echilibrată, în ciuda gafelor și bâlbâielilor pe care le-am văzut cu toții. Gestionarea pandemiei a fost una bună, dacă suntem onești și comparăm cifrele din România cu cele din Occident.
Alegerile pe plan local le-au dat posibilitatea celor care au făcut lucruri bune să le poată continua, atât la nivelul municipiului Oradea, cât și la nivelul județului. La nivel național, avem o coaliție care nu mai pune în discuție apartenența noastră la familia europeană, care pare a fi setată pe reforme și investiții, singura noastră șansă de a recupera decalajul față de țările occidentale. Victoria PSD în alegeri ne arată că România are nevoie de social-democrație, dar de una reformată, fără un tătic care să ducă țară spre iliberalism și fără un discurs violent, vulgar și naționalist. Societatea civilă este din ce în ce mai puternică, oameni cu inițiativă derulează proiecte importante în aproape toate domeniile.
Cultura, trasă pe dreapta de pandemie (da, de pandemie, nu de regulile impuse de Arafat) a reușit să se reorganizeze să facă spectacole online, dând posibilitatea românilor să vadă piese de teatru, de exemplu, ale unor trupe pe care nu le-ar fi văzut niciodată.
Am învățat să prețuim călătoriile, vacanțele, concediile. Să înțelegem că suntem fericiți că putem oricând să ne punem rucsacul în spinare și să mergem în orice colț al Europei și că lumea este mult mai săracă, goală, tristă, fără posibilitatea asta. Începerea campaniei de vaccinare ne dă speranța că ne vom putea întoarce la toate astea, dar ne-a învățat că nimic nu este gratuit.
De la 2021 trebuie să ne dorim mai multă cumpătare, mai mult realism și deschidere. Să încercăm să îl înțelegem mai întâi pe cel de lângă noi și abia apoi să-l judecăm. Să nu ne grăbim în a pune etichete, în a da verdicte, a judeca. Sănătatea unei societăți începe de aici, de la a-l trata pe celălalt așa cum vrei tu să fii tratat.
