A început cea mai mare investiție de turism balnear din Moldova

Data:

Comuna vrânceană Vizantea-Livezi va deveni statiune balneoclimaterică iar lucrările au început deja, edilul comunei asigurând că proiectul va fi gata în 24 de luni.

„Un proiect extrem de important nu doar pentru comuna noastră ci pentru toata zona Moldovei si sud-estul României va deveni realitate si asta datorită unor oameni care ne-au înțeles, ne-au sprijinit si împreună am reusit sa promovăm acest obiectiv major.

Mulțumesc mult tuturor si in special domnului președinte al Consiliului Județean, Cătălin Toma care mereu a raspuns prompt si ne-a sprijinit pe toate planurile.

Termenul de execuție a lucrărilor este de 24 de luni, ne dorim asadar ca in 2024 sa finalizăm cea mai mare investiție de la zero in turism balnear din Romania.

Ce construim prin acest proiect este o baza de tratament balnear care include bai la cadă cu apa minerală sulfuroasa, 3 piscine interioare, un bazin cu apa sărată, 3 tipuri de saune, numeroase de cabinete cu aparatură de ultima generatie: bai galvanice, kinetoterapie, reflexoterapie, exfolieri, masaj, sudatie, beauty, sala fitnes, etc., un hotel cu restaurant la parter de 200 de locuri si 2 etaje cu camere dar si o piscină exterioară încălzită.

Avem in vedere construirea unui roaler coaster, a unui ventura parc, tiroliene, locuri de joaca pentru copii si multe alte atracții pentru ca oamenii sa aiba ce face la noi minim 10 zile.

Proprietățile curative ale izvoarelor de la Vizantea-Manastireasca sunt cunoscute si dovedite de peste 130 de ani, dar avem si buletine de analiza efectuate de Ministerul Sănătății anual in ultimii 15 ani, atat microbiologice cat si a proprietatilor curative.

Nu avem nici o emoție de succesul acestui proiect avand in vedere ca nu există o asemenea locație in tot sud-estul Romaniei, cunoaștem proprietățile curative ale apelor miraculaose de la noi si cea mai bună reclamă va fi feed-back-ul primilor turiști si pacienți.

Speram sa îmbinam tratamentul cu turismul, astfel încât oamenii sa vina atat la relaxare, cat si la tratament dar si la distracție.

Avem exact lângă amplasamentul investiției un numar de 9 loturi de teren, cu suprafețe intre 900 si 1100 mp, care vor fi date in concesiune prin licitatie persoanelor private pentru realizarea de investiții in pensiuni, restaurante, pizzerii, baruri si alte unități de agrement, aceste investiții venind in completarea proiectelor noastre.

Interesul nostru se îmbină cu interesul viitorilor investitori de aceea nu dorim sa facem o licitație a carui criteriu sa fie un pret mare de concesiune ci dorim ca investitiile sa fie realizate cat mai repede, sa fie asigurate noi locuri de muncă, iar pentru asta intenționăm sa solicitam o garanție de buna execuție pentru a ne asigura ca cei care licitează isi doresc intr-adevar sa ne fie parteneri si vor sa investească la Vizantea-Livezi si sa nu ne trezim ca rămân loturi ani de zile blocate de diverși speculanți pe care nu se construiește nimic.

Suntem la început, oamenii vad într-adevăr ca acest vis al nostru devine realitate si asa cum am mai spus, daca strămoșii noștri au putut face o stațiune balneara la Vizantea-Livezi in urmă cu 100 de ani, trebuie sa reusim si noi.

Invit mai ales cetățenii comunei sa înceapă sa-si faca planuri de amenajare a caselor in asa fel încât peste 2 ani sa fie pregătite sa primească musafiri, pentru ca musafirii vor veni cu siguranță.

Ii indemn pe toți cei care vor sa-si dezvolte sau sa-si diversifice afacerile sa faca o plimbare pana la Vizantea-Livezi, sa vada ce facem, ce vrem sa facem, ce planuri avem, unde suntem si unde vrem sa ajungem si se vor convinge ca aici este un loc unde pot investi fără emoții”, a spus primarul comunei Vizantea Livezi, Dragoș Ciobotaru. (Vrancea24.ro)

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Vrancea 24
Vrancea 24https://www.vrancea24.ro/
Publicația a reușit să se impună în conștiința publică datorită promptitudinii și calității informațiilor, precum și a jurnaliștilor care activează în cadrul publicației (cu experiență de peste 20 de ani în acest domeniu). Publicația Vrancea24.ro este urmărită nu numai în Vrancea ci și în județele limitrofe, în București și în străinătate, mai ales în țările unde trăiesc mulți vrânceni plecați la muncă (ex: Italia, Marea Britanie, Spania, Germania, Franța etc).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

„Vot” cu pistolul la tâmplă în teritoriile ucrainene ocupate de ruși

Ocupanţii ruşi vorbesc despre o participare-record, observatorii ucraineni despre...

What changes in Italy and EU under Prime Minister Giorgia Meloni?

Giorgia Meloni is a politician who has taken radical...

Sibiu, primul judeţ care va avea o agenţie de atragere a investiţiilor după modelul celei de la Viena

Preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii...