A murit Moni Bordeianu, în Germania, acolo unde s-a stabilit cu foarte mulți ani în urmă.
Cunoscutul muzician Moni Bordeianu s-a născut pe 26 februarie 1948, la Beșenova Nouă, județul Timiș. El a fost, așa cum plastic și melancolic l-a numit Sorin Toader, „nebunul cu ochii închiși”.
„Moni avusese o operație foarte grea acum 8 ani, în care i s-a amputat piciorul. A făcut niște eforturi supraomenești, efectiv supraomenești să fie pe scenă la Sala Palatului. Și-a dorit din tot sufletul. A plecat împăcat.
Sensibilitatea pe care a avut-o Mony Bordeianu nu poate fi egalată mult timp de-acum încolo în spațiu artistic. A fost direct proporțională cu personalitatea de neegalat a fratelui său, Nicu Covaci. Pentru ca au fost ca niște frați. Doar un munte de sensibilitate putea să compenseze un alt munte, de putere.
Ei sunt părinții Phoenixului”, a declarat Cristian Radu Nema, regizorul filmului PHOENIX – Povestea.
Moni Bordeianu este unul dintre primii vocaliști din România care a abordat „muzica tânără”
Pe 16 octombrie 2022, trupa Phoenix s-a reunit pentru premiera de gală a filmului documentar „PHOENIX – Povestea”, ce a avut loc la Sala Palatului din București. Evenimentul a beneficiat de participarea extraordinară a membrilor fondatori ai Phoenix, Nicu Covaci și Mony Bordeianu, invitați fiind Mircea Baniciu, Costin Petrescu, Ovidiu Lipan Țăndărică, Mani Neumann, Valeriu Sepi împreună cu alți membri ai formulei consacrate, dar și membrii formulei actuale: Cristi Gram, Costin Adam, Flavius Hosu, Vlady Săteanu și Lavinia Săteanu.
Moni Bordeianu este unul dintre primii vocaliști din România care a abordat „muzica tânără”, așa cum a fost denumită începând cu 1961–62, de fapt muzică beat, de proveniență occidentală, influențată de formații precum The Shadows, The Beatles sau The Rolling Stones.
Una dintre primele trupe autohtone care avea un repertoriu format din piese de acest stil este grupul Sfinții din Timișoara, ce și-a schimbat numele, după primii ani de activitate, în Phoenix.
Continuarea în Banatul Azi!
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursă foto: banatulazi.ro)