A murit scriitoarea Doina Jela

Data:

Scriitoarea, jurnalista și traducătoarea Doina Jela a murit la vârsta de 74 de ani.

„In memoriam Doina Jela. Lumea literară românească a pierdut una dintre cele mai importante voci. O conștiință lucidă și o scriitoare devotată adevărului, Doina Jela nu a fost doar un nume în literatura contemporană, ci o prezență activă, un spirit neobosit care a căutat să aducă la lumină realități ascunse, povești nespuse și mărturii esențiale pentru înțelegerea trecutului nostru recent. Prin cărțile sale, precum „Această dragoste care ne leagă. Reconstituirea unui asasinat” sau „Drumul Damascului. Spovedania unui fost torționar”, Doina Jela a deschis noi drumuri spre o istorie dureroasă a României, dar necesar de cunoscut. A scris despre trecutul comunist al României fără menajamente, oferindu-ne perspective critice asupra unor evenimente și personaje care altfel ar fi fost date uitării. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc a avut onoarea să o aibă invitată în nenumărate ocazii, ultima fiind conferința dedicată Monicăi Lovinescu, susținută în cadrul seriei de evenimente care au marcat Centenarul Monicăi Lovinescu, desfășurate la Fălticeni în noiembrie 2023. Dumnezeu să o odihnească!”, a transmis, miercuri, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

Politologul Vladimir Tismăneanu a deplâns, la rândul său, moartea Doinei Jela.

„O veste extrem de tristă. A fost o prietenă de idei, o superbă editoare, o autentică intelectuală democrată. Era o lovinesciană consecventă. În anii 90, a lansat și coordonat seria “Procesul comunismului” la Humanitas. Conquest, Souvarine, Grossman. Despre Raportul Final a scris că a marcat despărțirea apelor. Opera ei, ficțiune și nonficțiune, a ajutat la această despărțire. A luptat pentru salvarea memoriei. Să-i fie amintirea binecuvântată!”, a scris Tismăneanu pe pagina sa de Facebook.

Potrivit prezentării de pe site-ul editurii Humanitas, Doina Jela s-a născut în 1951. A fost absolventă a Universității din București, Facultatea de Filologie, prozatoare, publicistă, autoare a unui mare număr de eseuri, cronici, recenzii, interviuri, apărute în reviste ca Tomis, Arta, Amfiteatru, România literară, Contemporanul, Familia, Observator (Munchen), 22, Vatra. În 1995, publică la Editura Humanitas romanul non-fictiv Cazul Nichita Dumitru, răsplătit de Asociația Internațională a Scriitorilor și Oamenilor de Artă Români, cu sediul la Washington, cu premiul de onoare pe anul 1996. În 1997, publică la Editura Polirom volumul Telejurnalul de noapte. În 1998 îi apare în colecția „Procesul comunismului“ volumul Această dragoste care ne leagă, desemnat „Cartea anului“ la Târgul internațional de carte de la Timișoara. În 1999 îi apare, tot în colecția „Procesul comunismului“, cartea Drumul Damascului (reeditată în 2002), iar în 2001 Lexiconul negru, unelte ale represiunii comuniste. Tot în anul 2001, regizorul Lucian Pintilie, inspirat de cartea Drumul Damascului, a realizat filmul După-amiaza unui torționar. A tradus pentru Editura Humanitas Antologia gândirii juridice de Phillippe Maulaurie; pentru seria „Procesul comunismului“ a aceleiași edituri a tradus Stalin de Boris Souvarine, în colaborare, Cartea neagră a comunismului, coordonata de Stephane Courtois, Sărută mâna pe care n-o poți mușca și O Americă înfricoșătoare de Edward Behr si, pentru editura Polirom, din italiană, Omul grec (culegere de eseuri).

Citește și: Doina Jela: „Ce mi-au revelat dosarele despre Monica Lovinescu? Multe, dar mai ales suferința”

Citește și: Doina Jela: Răul în istorie este mai interesant și mai decisiv decât binele

Citește și: „Această dragoste care ne leagă. Reconstituirea unui asasinat”. Viața în comunism a Ecaterinei Bălăcioiu și a fiicei ei, Monica Lovinescu

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Baletul mioritic

În ultimele două luni, din cauza noii orientări a...

Fost judecător suveranist, cu jalba în proțap la CJUE pentru o pensie specială mai mare

Vasile Baltag, fost judecător și inspector judiciar, a dat...