​Absolvenții de studii superioare pot să predea în școli fără masterat didactic sau module de pregătire (proiect de lege)

Data:

Orice persoană cu studii superioare ar putea să devină cadru didactic, chiar dacă nu a urmat programele de formare psihopedagogică sau nu are masteratul didactic, potrivit unei excepții din proiectul Legii învățământului preuniversitar, informează Edupedu.ro.

Aceștia ar urma să susțină o probă de verificare a cunoștințelor pedagogice, probă organizată de CNFDCD (Centrul Național de Formare si Dezvoltare in Cariera Didactică), după cum apare în documentul citat.

Cele două proiecte de legi pentru învățământul preuniversitar și superior au fost lansate în dezbatere publică până în data de 24 august, iar după această etapă vor fi ajustate în funcție de propuneri, aprobate în Guvern și trimise în Parlament pentru a parcurge procesul legislativ. Potrivit acestor proiecte, există modificări în ceea ce privește titularizarea profesorilor.

Citește și: Radiografia unui scandal care se repetă. Angela Gheorghiu vs Angela Gheorghiu

Iată ce prevede art. 127 din proiectul de lege:

(1) Studenţii şi absolvenţii de învăţământ superior care optează pentru cariera didactică au obligaţia să absolve cursurile unui masterat didactic cu durata de 2 ani ori programele de formare psihopedagogică de nivel I, respectiv II, acreditate conform legii.

(2) Prin excepție, pot opta pentru cariera didactică și absolvenți ai învățământului superior care nu au parcurs formarea inițială prevăzută la alin.(1), sub condiția susținerii și promovării unei probe suplimentare de examinare a cunoștințelor teoretice de pedagogie pentru debutul în stagiatura didactică, organizat de CNFDCD la nivelul structurilor teritoriale.

Citește articolul integral pe Edupedu.ro

Citește și: USR: Legile Cîmpeanu ale Educaţiei îi „spală” nu doar pe plagiatori, ci şi pe profesorii agresori

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Migrația românilor, între speranță și dezamăgire | PUTEREA A CINCEA

Migrația românilor, între speranță și dezamăgire. Acesta este fenomenul...

Cum plătesc locuitorii unei comune pentru a fi dezinformați? | Gazeta de Stâlpeni

Cum plătesc locuitorii unei comune pentru a fi dezinformați?...

Totul pentru bucureșteni: Negoiță „aduce” pe bani publici Grecia la el în sector | Aktual24

Totul pentru bucureșteni: Negoiță „aduce" pe bani publici Grecia...