ABUZ Poliția din Craiova pune presiune pe o jurnalistă din rețeaua PRESShub să-și dezvăluie sursele

Data:

spot_img

Jurnalista Ana-Maria Gebăilă, fondator al publicației ȘtiriCraiova.ro, parte din rețeaua PRESShub, a fost citată să se prezinte la Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Dolj, unde i s-a cerut să-și dezvăluie sursa unui articol.

Este vorba despre un articol din 17 ianuarie anul acesta, în care jurnalista a scris că una dintre fiicele directorului general al Regiei de Autonome de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ (RADPFL) Craiova a fost prinsă la volan sub influența drogurilor..

Articolul avea la bază un comunicat de presă transmis chiar de IPJ Dolj. Instituția anunțase că o tânără de 24 de ani a fost oprită la un control în trafic, iar la testul cu aparatul drugtest, rezultatul a fost pozitiv la consumul de metamfetamine.

De asemenea, asupra conducătoarei auto a fost găsită și o punguță cu o substanță vegetală de culoare verde și două plicuri în care se afla o substanță pulverulentă de culoare albă, precum și o jumătate de țigară confecționată artizanal.

Poliția nu a făcut public numele persoanei din caz. Știri Craiova l-a aflat și l-a publicat, având în vedere că era vorba despre fiica unei persoane publice din Craiova despre care existau informații că s-ar fi aflat de mai multe ori în situația de încălca regulile de circulație, motiv pentru care informația era relevantă.

Citește și: O informație adevărată, folosită pentru o știre falsă. Când sunt amendați cei care își acoperă fața cu o mască

Presiuni pentru a dezvălui sursa informației

Ana-Maria Gebăilă a fost citată în calitate de martor, în cadrul unui dosar deschis în urma unei plângeri penale, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.

La audieri, care au durat mai bine de o oră, polițistul i-a solicitat să spună cine este sursa informațiilor care au permis identificarea numelui tinerei care a fost depistată drogată la volan și dacă ziarista discută cu oameni din poliție.

Polițistul a insistat și asupra modului în care ar fi ajuns numele șoferiței la jurnalistă, respectiv prin Whatsapp, email sau alte mijloace, dacă sursa lucrează la Poliție și alte detalii care să ducă la identificarea acesteia.

„Un procuror din România, țară membră UE, mă constrânge să îi spun, sub jurământ (la audieri, ca martor ești obligat să juri că spui tot ce știi, în vreme ce ca inculpat poți sa refuzi să faci vreo declarație, pentru ca orice spui poate fi folosit împotriva ta) cine sunt sursele mele jurnalistice”, a postat Ana-Maria Gebăilă.

Citește și: 12 mituri demontate despre războiul Rusiei împotriva Ucrainei

Protecția surselor, apărată de CEDO

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a subliniat în repetate rânduri că articolul 10 din Convenția europeană a drepturilor omului garantează nu numai fondul și conținutul informațiilor și ideilor, ci și mijloacele de transmitere a acestora. Presei i s-a acordat cel mai larg domeniu de protecție în jurisprudența Curții, inclusiv în ceea ce privește confidențialitatea surselor jurnalistice.

„Protecția surselor jurnalistice este una dintre condițiile fundamentale ale libertății presei. […] Fără această protecție, sursele ar putea fi descurajate să ajute presa să informeze publicul despre chestiuni de interes public. În consecință, rolul vital de gardian public al presei ar putea fi subminat, iar capacitatea presei de a prezenta informații corecte şi demne de încredere ar putea fi afectată negativ. […] un ordin de divulgare a sursei […] nu poate fi compatibil cu art. 10 din Convenție, cu excepția cazului în care este justificat de un interes public superior“, a stabilit CEDO.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Liviu Sipeanu)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!
9 COMENTARII
  1. O jurnalistă din Craiova, presată de poliție să-și dezvăluie sursele, după ce aceasta a scris că una dintre fiicele directorului general al Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ fost prinsă la volan sub influen O jurnalistă din Craiova, presată de poliție să-și dezvăluie sursele, după ce aceasta a scris că una dintre fiicele directorului general al Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ fost prinsă la volan sub influen

    […] Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a subliniat în repetate rânduri că articolul 10 din Convenția europeană a drepturilor omului garantează nu numai fondul și conținutul informațiilor și ideilor, ci și mijloacele de transmitere a acestora. Presei i s-a acordat cel mai larg domeniu de protecție în jurisprudența Curții, inclusiv în ceea ce privește confidențialitatea surselor jurnalistice, relatează presshub.ro. […]

  2. O jurnalistă din Craiova, presată de poliție să-și dezvăluie sursele, după ce aceasta a scris că una dintre fiicele directorului general al Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ fost prinsă la volan sub influen O jurnalistă din Craiova, presată de poliție să-și dezvăluie sursele, după ce aceasta a scris că una dintre fiicele directorului general al Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ fost prinsă la volan sub influen

    […] Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a subliniat în repetate rânduri că articolul 10 din Convenția europeană a drepturilor omului garantează nu numai fondul și conținutul informațiilor și ideilor, ci și mijloacele de transmitere a acestora. Presei i s-a acordat cel mai larg domeniu de protecție în jurisprudența Curții, inclusiv în ceea ce privește confidențialitatea surselor jurnalistice, relatează presshub.ro. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Rolul Facebook în manipulări electorale cu amintiri nostalgice comuniste

După anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională, Facebook...

Facebook’s Role in Electoral Manipulation Using Nostalgic Communist Memories

After the annulment of the presidential elections by the...

Retragerea PSD de la masa negocierilor. Reacțiile liderilor politici

Retragerea PSD de la masa negocierilor. Reacțiile liderilor politici...