Epopeea din jurul Secției Speciale pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție confirmă că un abuz odată făcut/un derapaj odată comis e greu de reparat ulterior. În plus, le dă senzația următorilor care ajung la putere că au dreptul de a comite un abuz și mai mare.
Secția Specială pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) este o instituție creată de Liviu Dragnea ca sperietoare pentru magistrații care se mai gândeau încă să își facă treaba. SIIJ nu a făcut în mod direct rău, pentru că are rezultate nesemnificative: în cei trei ani de activitate, a deschis sau preluat 6.465 de dosare, dar au existat doar cinci trimiteri în judecată.
Cel mai cunoscut dosar este cel împotriva fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi, al cărui singur scop a fost împiedicarea acesteia să obțină funcția de procuror șef european. Încercare eșuată.
Totuși, deși strict pe cifre este un parchet inutil, simpla sa existență transmite un semnal important în sistemul de justiție: cine nu e cuminte, e anchetat. Chiar dacă sunt șanse mari ca dosarul penal să rămână într-un sertar, chemările la audieri, șicanările, blocajul adus în carieră de existanța unei investigații în așteptare sunt suficiente să îi facă pe magistrați să stea cuminți. La urma urmei, leafa merge, pensia specială vine repede.
SIIJ e sperietoarea perfectă: stă nemișcată în lanul de corupți, dar e suficientă pentru a-i ține pe procurori departe.
Deși a fost gândită de Liviu Dragnea ca un instrument de abuz și în ciuda promisiunilor repetate ale celor care au preluat puterea în 2019 și apoi în 2020, această secție specială nu este desființată. Pentru că cel care s-a murdărit pe mâini a fost liderul infractor al PSD, dar munca sa murdară convine de minune și politicienilor care vor o imagine de „oameni curați”, dar care văd politica doar ca o sursă de îmbogățire rapidă și, dacă se poate, fără teamă de închisoare. Politicieni care acum sunt la guvernare.
Un abuz care nu a fost oprit la timp este, iată, greu de reparat. Iar acesta nu e singurul exemplu.
Mai țineți minte ce glume am făcut și cât ne-am revoltat când PSD și-a dat jos propriul guvern prin moțiune de cenzură? Și încă de trei ori (Grindeanu, Tudose și Dăncilă, căci fără voturile pesediștilor ultimul guvern pesedist nu ar fi picat).
Strigam că ne facem de râs în Europa, că gestul e de un penibil de care numai un lider provincial și disperat precum infractorul Dragnea e capabil.
Azi, chiar cei care criticau atunci manevra îi repetă modelul și au inițiat o moțiune de cenzură împotriva guvernului din care încă făceau parte. Justificarea USR PLUS a fost că doar astfel poate România scăpa de un „premier periculos”, cu care nu se mai poate colabora.
Ce să vezi, cam tot așa se justifica și Liviu Dragnea.
Totuși, acesta din urmă nu a apelat la un partid extremist, cu adevărat toxic pentru România, și care pregătea anterior o moțiune proprie în care îi desființa tocmai pe miniștrii care i-au cerut mai târziu, ușor umil, semnăturile. Plus că nici nu s-a milogit de opoziție și nici nu a umplut Facebookul de boceli că adversarul politic face blat pentru că nu vrea să-l ajute să-și demită guvernul, pentru a reveni ulterior la guvernare fără partidul care l-a ajutat.
Un derapaj care nu a fost oprit la timp este, iată, nu doar repetat, ci dus mai departe, prin legitimarea unui partid antieuropean, cum e AUR. Și în viitor orice alt partid, inclusiv PSD, va fi legimitat să inventeze o golănie parlamentară și mai mare.
Blocarea depunerii unei moțiuni de cenzură, un drept constituțional, pe un motiv procedural pueril, nu s-a mai întâmplat în 30 de ani de democrație originală românească. Cei vizați de un astfel de document, chiar dacă a dus la demiterea lor, au respectat totuți regulile și nu i-au pus piedici, așa cum a făcut PNL care a solicitat două săptămâni ca să verifice 80 de semnături pe care nu le contesta, de fapt, nimeni.
Nici unul, până la Florin Cîțu, nu a făcut în așa fel încât pentru ca moțiunea să ajungă totuși în plen să fie nevoie de ajutorul președintelui partidului din care face parte prim-ministrul a cărei demitere se cere.
Un abuz care, iată, nu este oprit la timp și care deschide calea pentru ca alți parlamentari, mai toxici și mai extremiști decât cei de azi – căci din 2024 sunt șanse mari ca aceștia să preia puterea – să invoce, pe baza precedentului, dreptul lor de a încălca regulile.
Nu putem justifica sub nici o formă un derapaj doar pentru că e făcut de „ai noștri”. Pentru că vom plânge și nu vom mai putea face nimic când același abuz sau unul și mai mare va fi comis de „ai lor”.
Tot acest șir nefast pentru România trebuie să se oprească.
Articolul a fost publicat mai întâi în Newsweek România
