Acces gratuit pentru copii la Castelul Corvinilor, Sarmizegetusa Regia şi Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva

Data:

Castelul Corvinilor, cetatea Sarmizegetusa Regia sau Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) Deva vor putea fi vizitate gratuit de către copii, pe 1 Iunie, în programul acestora fiind incluse şi alte activităţi specifice celor mici, au anunţat autorităţile locale, potrivit Agerpres.

Castelul Corvinilor nu va percepe tarife de intrare pentru copiii şi persoanele sub 18 ani, iar de la ora 15,00 aici va fi organizat un concurs prin care cei mici vor fi provocaţi construiască cu ajutorul pieselor Lego.

Primăria Hunedoara a anunţat că de 1 iunie va fi deschis Ştrandul Corvina, unul dintre cele mai mari din judeţ, iar intrarea va fi liberă de Ziua Copilului.

De asemenea, la Grădina Zoologică din Hunedoara personajele Disney vor aduce multe surprize pentru copii, şi aici accesul fiind gratuit.

Citește și: Încercare de dezbinare a cadrelor didactice. Profesorii, hotărâți să nu cedeze. Greva continuă

În Parcul Tineretului din Hunedoara se va da startul la toboganele gonflabile, începând cu ora 10,00, în paralel cu concursuri pentru copii la şotron, raţele şi vânătorii, elastic, sărituri la coardă, desen pe asfalt, tenis de masă. Trenuleţul copiilor va pleca la ora 15,00.

Copiii vor putea vizita gratuit şi MCDR Deva, precum şi expoziţiile acestuia organizate în muzeele locale din Brad, Aurel Vlaicu, Orăştie şi Sarmizegetusa – cetatea Ulpia Traiana Sarmizegetusa, fosta capitală a Daciei Romane.

Cei mici vor putea intra liber şi la cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, fosta capitală a Daciei, în Munţii Orăştiei.

„La Sarmizegetusa Regia se vor desfăşura mai multe activităţi pentru copii. Cei interesaţi pot apela la un ghid sau la sistemul de audio-guide’, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Direcţiei Generale de Administrare Monumente şi Promovare Turistică Hunedoara, Radu Barb.

Accesul spre cetatea dacică din Munţii Orăştiei se poate face cu maşina, pe drumul judeţean Orăştie-Costeşti, carosabilul fiind asfaltat.

Citește și: Greva profesorilor continuă. Sindicatele au respins oferta Guvernului. Ce creștere de salariu au cerut reprezentanții dascălilor

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Muzeul Castelul Corvinilor / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Firma care trebuia să păzească Complexul Energetic Valea Jiului a plecat

Firma care trebuia să păzească Complexul Energetic Valea Jiului...

Magazinele nu vor fi închise în weekend. Decizia lui Ciolacu

Magazinele nu vor fi închise în weekend, a declarat...