Accident cumplit în faţa casei: o femeie în vârstă de 87 de ani şi fiul ei de 39 de ani au fost loviţi de un autoturism în localitatea Racovăţ. Femeia şi-a pierdut viaţa pe loc, iar fiul ei a ajuns în stare gravă la spital, după ce vehiculul nesemnalizat cu care se întorceau de la magazin a fost izbit în plin de o maşină condusă de un tânăr de 18 ani.
Incidentul cumplit s-a petrecut vineri seară în localitatea Racovăţ. Bătrâna şi fiul său în vârstă de 39 de ani se întorceau de la magazin cu un motocoasă de care era ataşată o mică remorcă. Ansamblul era, însă, complet nesemnalizat, iar fix în faţa casei celor doi a fost lovit în plin de un autoturism condus de un tânăr de 18 ani.
Şoferul spune că cei doi i-au apărut în faţă brusc şi nu i-a văzut, mai ales în contextul în care ningea foarte tare, iar o maşină din sens opus l-ar fi orbit.
“Nu aveau nici o lumină, nu se vedea nimic, mi-au apărut dintr-o dată în faţă şi nu i-am văzut, am fost orbit şi s-a întâmplat. Din faţă, din deal, mi-a venit o maşină, nu mi-am dat seama atunci că e poliţia, după am văzut că era poliţia de frontieră, mi-au dat şi ei fază lungă şi m-au orbit. Motocultorul nu avea nici o semnalizare, era stins, exact cum nu ai vedea deloc, să fii orb, aşa a fost. Ningea foarte puternic. Eu am încercat să îi evit, dar nu am mai putut”, a spus tânărul.
Din nefericire impactul a fost fatal pentru bătrână. Fiul său, însă, a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Municipal Dorohoi.
Continuarea, în Monitorulbt.ro
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Monitorul de Botoșani)