Un accident rutier a avut loc duminică seară în Câmpia Turzii, județul Cluj. O mașină de poliție s-ar fi izbit de o altă mașină, ricoşând apoi într-un autoturism care era parcat pe sensul opus
„La data de 19 decembrie a.c., în jurul orei 21.40, la intersecția străzilor 1 Decembrie 1918 și Gheorghe Barițiu din municipiul Câmpia Turzii a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, fiind implicată o autospecială de poliție.
Conducătorul unui autoturism, respectiv un bărbat de 56 de ani, din comuna Viișoara care se deplasa pe strada Gheorghe Barițiu, dinspre strada Republicii, a pătruns în intersecția cu strada 1 Decembrie, intrând în coliziune cu o autospecială de poliție, care circula dinspre Turda înspre Luduș.
Ulterior coliziunii, autospecială a fost proiectată într-un vehicul staționat pe sensul opus de circulație. În urma acestui eveniment nu au rezultat victime, fiind soldat doar cu pagube materiale.
Testările cu aparatul etilotest au avut rezultat negativ ”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj, titrează MONITORUL DE CLUJ.