duminică, 28 noiembrie 2021
AcasăNewsletterAccident tehnic grav, la spitalul din Leţcani

Accident tehnic grav, la spitalul din Leţcani

La o zi după ce spitalul modular din Leţcani a primit în regim de urgenţă 6 pacienţi de la Neamţ, fabrica de oxigen a unităţii sanitare nou-nouţe s-a defectat. S-a întâmplat în toiul nopţii, când 16 persoane erau internate în secţia ATI şi orice minut fără oxigen le-ar fi putut fi fatal.

Medicul de gardă a sunat disperat la superiori, în doar câteva minute, toţi şefii principalelor instituţii fiind treziţi din somn şi pregătiţi pentru ce e mai rău. SMURD-ul s-a pregătit inclusiv cu maşinile de victime multiple, pentru ca pacienţii să fie transferaţi la Bacău. “Doamne, ce se putea întâmpla”, ne-a spus ieri medicul Carmen Dorobăţ, care a ajuns la Leţcani în jurul orei 4.00 dimineaţa, alături de şeful ATI.

Şeful DSP, Vasile Cepoi, spune şi el că totul a ţinut de organizare, orice pas greşit putând avea efecte neprevăzute: “dacă nu era organizată activitatea de aşa manieră încât să se intervină în orice situaţie, putea fi grav”, ne-a spus Cepoi. “Ziarul de Iaşi” a reconstituit pas cu pas ce s-a întâmplat în noaptea de 15 spre 16 noiembrie, la Leţcani, în baza unor declaraţii oficiale, dar şi a unor rapoarte cu circuit instituţional întocmite ulterior evenimentului.  

Luni dimineaţa, puţin după ora 4.00, medicul de gardă de la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului modular de la Leţcani a observat în monitoare că parametrii specifici oxigenului se modifică. Având în grijă pacienţi ce se luptă pentru viaţă, şase dintre ei abia ajunşi de la secţia ATI mistuită de flăcări la Neamţ, medicul a pus imediat mâna pe telefon şi a sunat superiorul direct. La rândul său, medicul Florin Roşu, cordoonatorul ATI de la Spitalul de Boli Infecţioase, a sunat managerul unităţii. Fiind vorba de o situaţie cu risc major, Carmen Dorobăţ a alertat, mai departe, toţi şefii instituţiilor importante din judeţ. Veştile de la Leţcani erau îngrijorătoare. Fabrica de oxigen se defectase, şi alimentarea cu aer a celor 16 bolnavi depindea de buteliile de rezervă.

Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE