Războiul spionilor. Acțiunile secrete ale exilului românesc la începutul comunismului, de Lucian Vasile (Editura Corint, 2022) dezvăluie, cu o consistentă susținere a surselor arhivistice, lupta de pe „frontul secret” a unora dintre românii din exil cu sistemul comunist care se instaura pe cât de rapid, pe atât de brutal în România.
Volumul este cu atât mai interesant cu cât abordează problematica pe multiple paliere problematica spionajului din perioada comunistă, de la descrierea modului de organizare și desfășurare a operațiunilor secrete ale exilului românesc, la tehnicile utilizate de Securitate pentru a le contracara, autorul încercând, cu luciditate și obiectivitate, să deducă ce s-a întâmplat în zonele lăsate neacoperite de surse (fie arhivistice, bibliografice sau de mărturiile celor implicați).
În același timp, prin stil (conținutul este implicit) cartea poate fi privită și ca un veritabil roman de spionaj, cu acțiuni secrete spectaculoase, trădări odioase, spioni, rețele informative, cerneală simpatică, microfilme, stații de emisie recepție, microfilme și otrăvuri menite să curme viața agenților prinși de organele regimului comunist.
Nu mai puțin, este un volum despre exil, despre dragostea de țară, despre patriotismul, curajul și spiritul de sacrificiul al unor oameni (din exil sau din Romania) care au crezut cu adevărat în libertate și care au fost convinși că prin acțiunile lor riscante pot contribui la schimbarea unui regim care avea să scoată România din rândul democrațiilor lumii pentru aproape jumătate de secol.
Interesantă este și aplecarea asupra complexității caracterului uman. Sunt scoase la lumină tipologii diferite – eroi pentru care crezul anticomunist este unicul ghid al acțiunilor în care se implică, oportuniști în căutarea unui loc mai bun în societate sau a unor beneficii materiale consistente, lucrători ai securității abili și brutali (unii cu o interpretare proprie a unora dintre episoadele menționate în volum), dar și disperarea celor căzuți în mâinile securității (pedepsele pentru aceste fapte fiind moartea sau, în cel mai „fericit” caz, ani grei de închisoare).
Activitate spionajului românesc din exil are ca element central Serviciul de Informații al Militarilor din Exil (SIMRE), organizație care, prin eforturi considerabile ale șefilor structurilor informative românești, din ianuarie 1950 „funcționează deplin, cu buget propriu și cu independență completă de acțiune”.
Activitatea avea să se desfășoare pe palier ofensiv (organizarea de rețele informative în România, identificarea de călăuze care să scoată oameni din țară sau să introducă agenți, instruirea de oameni care să fie parașutați în țară pentru misiuni specifice, dar și organizarea de acțiuni de sabotaj împotriva regimului comunist), dar și pe un palier defensiv (care viza protejarea exilului Românesc de posibile infiltrări ale regimului de la București).
Anii în care avea să funcționeze acest serviciu aveau să fie caracterizați de acțiuni temerare, uneori surprinzătoare prin idealismul sau lipsa de profesionalism a celor implicați, înfrângeri dureroase din partea Securității, dar, mai ales, trădări surprinzătoare ale unora dintre cei implicați (indiferent de poziția pe care o ocupau în organizație). Cooperarea și sprijinul mai ales al părții franceze) sunt bine documentate, având ca fundament lupta comună împotriva comunismului, debutul Războiului Rece, implicit potențiala izbucnire a unui nou conflict armat.
Surprinzătoare, poate, este și atmosfera exilului românesc, atât din perspectiva celor care, deși reușiseră să scape de persecuția comunistă, erau acum nevoiți să supraviețuiască în Occident în condiții materiale precare, unii într-o cumplită sărăciei, din munci mult sub pregătirea lor profesională și în contrast cu stilul de viață îndestulător din țară, dar și din aceea a animozităților și orgoliilor care uneori dezbină nu doar comunitatea și chiar afectează bunul mers al serviciului informativ.
În primii doi ani și jumătate, conducerea SIMRE a fost asigurată de generalul Dumitru Petrescu, secondat de comandorul Mihail Opran, șeful biroului contrainformativ („și liderul de facto al serviciului secret”). Dincolo de punerea în funcțiune a serviciului, este o perioadă intensă din punct de vedere informativ, cele mai importante fiind prin rețelele Lya Popescu – Paula Ventzel și Secară – Suțer. Prima dintre acestea este analizată inclusiv din perspectiva legăturilor amoroase pe care Mihail Opran, coordonatorul acțiunii, le avusese cu Lya Popescu și cu Paula Ventzel, o acțiune cu final tragic, care aduce celor implicați sentințe aspre cu închisoarea ori condamnări la moarte. Pedepse aspre urmează și căderii celei de a doua rețele, Secară – Suțer, Securitatea valorificând informații din anchete anterioare.
Acțiunile informative ale exilului românesc sunt, în cele mai multe dintre cazuri, contracarate de Securitate. Au loc parașutări spectaculoase în România a unor agenți secreți, dar cu final tragic (grupul Săplăcan), repatrieri spectaculoase, cum este cea a Constanței Magoș – colaboratoarea lui Opran (tragică prin urmări – detenția femeii, dar și raportat la motivația acesteia pentru întoarcerea în țară), neglijențe inexplicabile ale unora dintre agenții din exil, presărate cu apariții exotice, cum ar fi Tanda Caragea.
Toate acestea duc la o schimbare, astfel că la conducerea SIMRE vine un personaj bine-cunoscut peisajului politico-cultural postdecembrist din România: Neagu Djuvara. Continuă, cu succes „rezervat” acțiunile de parașutare a agenților secreți în țară (acțiunea cea mai cunoscută fiind cea a grupului Fiii Patriei), capturarea agenților fiind utilizată inclusiv în scop propagandistic de Securitate în cadrul unor „procese-spectacol”.
După trecerea pe la conducerea serviciului informativ a colonelului Dumitru Neferu, SIMRE dispare. Lucian Vasile analizează inclusiv evoluția ulterioară a unora dintre foștii angajați sau colaboratori ai SIMRE, inclusiv încercările de reînființare a serviciului sub forma unui „serviciu privat”.
Destinele lor sunt influențate de contextul geopolitic în continuă schimbare, dar și de perseverența Securității de a neutraliza sau măcar controla orice potențial pericol la adresa regimului comunist ce ar putea veni din exil.
„În fond, ei sunt ceea ce vrem noi să fie. Statutul lor se construiește în funcție de reperele morale, politice sau ideologice ale celui care face evaluarea sau raportarea. Singurul lucru cert este că au existat. Și rețelele informative, și cerneala simpatică, și cifruri, și stații de emisie-recepție, și armament, și parașutări, și călăuze, și spioni. Toate acestea chiar s-au întâmplat”, concluzionează Lucian Vasile.
Lucian Vasile Războiul spionilor. Acțiunile secrete ale exilului românesc la începutul comunismului, Editura Corint, 2022, 784 pag.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
