Actorii scandalului de la Kaufland au jucat în mai multe producții conspiraționiste

Data:

spot_img

În parcare la Kaufland Ferentari, din București, vânătorii de „bilgheiți” s-au ciocnit de agenții Secției 24 Poliție. S-a petrecut pe 19 mai, după amiază. Povestea e binecunoscută. A urmat vâltoarea în online, emisiuni TV, frământare civică, dezbateri aprinse despre samavolnicia statului și a organelor în uniformă. Teorii ale conspirației, justificări, pertractări, atmosferă încărcată. Tărăboi. Protagoniștii recunosc: a fost o înscenare. Au vrut să-și exhibe spiritul civic și să rușineze autoritățile abulice și represive.

Cei mai tineri ar trebui să afle că, în literatura părintelui conspirației românești Pavel Coruț, bubulii sunt ăia răi și nevăzuți, care le fac și le desfac pe toate. În ziua de azi, locul bubulilor a fost luat de Bill Gates, fondatorul Microsoft, care se pare că microcipează și vaccinează, transmite covidul prin antenele 5G și mai ales prin pistoalele de măsurat temperatura.

Hai să pătrundem cu acest prilej într-o conspirație balcanică, un pic cam străvezie, clocită de un grupuscul de revoluționari profesioniști provinciali. În grupusculul ăsta avem actori, regizor, scenarist, dar și un posibil beneficiar: un politician low-profile.

Și mai avem o rețea în expansiune de site-uri, răspândaci, activiști, spioni de mucava, o grămadă de idioți utili și niște legături de netrecut cu vederea cu vectorii propagandei rusești.

Istorioara debutează astfel: un cuplu merge la Kaufland Ferentari, talonat discret de un cameraman care e chiar Regizorul, dar și de Scenarist. Se ceartă cu paznicii magazinului, care nu-i lasă înăuntru fără să le măsoare temperatura.

Cuplul, cu voce ridicată și gesturi ample, face atmosferă. Să fie luata temperatura de doctor, în sală specială, să se stopeze abuzul, frați români, nu vă lăsați scanați, apărați-vă drepturile! Cei doi clienți n-au chef de cumpărături, ci de gâlceavă.

Scenaristul dă târcoale, cameramanul filmează. Paznicii cheamă poliția care vine în număr mare și-i umflă pe cei doi, cu eforturi vizibile. Lumea se agită în fața magazinului.

Și, abia după două zile, începe circul, când regizorul distribuie filmarea. Kaufland, la rândul său, publică pe pagina sa de facebook înregistrările camerelor de supraveghere, care arată că întâmplarea n-a fost deloc spontană.

Apoi înscenarea a fost recunoscută – și motivată – chiar de protagoniști.

Să trecem în revistă, mai întâi, personajele:

Regizorul

Un anume George Adamescu pune pe contul lui de youtube filmarea incidentului de la Kaufland. George Adamescu e regizor pe bune. Are un anume palmares (aici filmografie), dar se vede că nu prea e urmărit de succes, în ultima vreme deloc-deloc. Poate și de aceea, își caută norocul în tenebroasa lume a conspirațiilor.

George Adamescu
George Adamescu

Are un cont de YouTube unde postează niște năzdrăvănii dintre care remarcăm următoarele titluri: „Romanii in razboiul cu sistemul bancar global”, „Stop 5G”, „Miting 5G”, „Amintiri din Absolut” (da, asta e cu guru și fericirea de-a fi adeptul său).

Regizorul este un simpatizant declarat al MISA, nu e un secret pentru nimeni.

George Adamescu frecventează un fel de club de idei, activ în Hunedoara și Alba, unde și-a găsit și scenaristul, și actorii. Frăgeziți în conspirațiile ocultei mondiale. Căuzași devotați. Acest club se cheamă, după numele său de botez, „Asociația Civică Dreptate”. Îl vom întâni des în povestea asta.

Între scurt-metrajele oferite publicului de domnul regizor e și unul foarte lung, de vreo 3 ore jumate. Aici avem plăcerea să descoperim și pe actori, și pe scenarist, dar și alte personaje. Lungul scurt-metraj va fi povestit ceva mai jos.

Acum câteva ore, George Adamescu și-a explicat pa canalul său de youtube acțiunea de la Kaufland Ferentari, și-a expus crezurile și principiile. Clipul explicativ a rămas pe Youtube mai puțin de o zi, el fiind sters ulterior.

În esență, domnia sa susținea că a realizat un reportaj despre termoscanare. Care are o bătaie mai lungă „pentru că arată că suntem niște oi, care stăm să fie scanate”.

Scenaristul

Tiberiu Galamboș, politician nefericit, de decenii tânără speranță a politicii hunedorene, neliniștit că nu mai vine succesul, deși crepusculul a sosit demult.

Nenea Tibi nu e fitecine, are o carieră solidă de adept MISA în spate (cu spiralele, ashramurile, urinoterapia, toate bucuriile binecunoscute.

Fost sindicalist, Galamboș se vrea de mult timp politician. A candidat în anul 2008 pentru președinția Consiliului Județean Hunedoara din partea Partidului Inițiativa Națională (al lui Gușă și-al Laviniei Șandru, dacă vă amintiți).

A obținut 1,02 la sută din voturile hunedorenilor. Politicianul neîmplinit este însă și un ONG-ist înverșunat: președintele Asociației Civica Dreptate, înființată în anul 2004 cu sediul în municipiul Hunedoara.

Timp îndelungat, ONG-ul s-a preocupat exclusiv de libertatea de a te integra spiritual în absolut și, desigur, de soarta lui Guru Bivolaru. Acțiuni ce aveau drept organizator tocmai Asociația Civica Dreptate sunt încărcate pe youtube de pe un cont intitulat GuruRimpoche.

Să îngăduiți să nu dăm link chiar la toate năzbâtiile, parcă n-ar fi frumos să facem trafic unor acțiuni propagandistice care pur și simplu nu ne plac.

Lupta lui Galamboș și a asociației sale împotriva principiilor europene și a legislației comunitare nu sunt de ieri, de azi. În anul 2009, de exmplu, această asociație a organizat în Piața Universității din București o mișcare de protest împotriva legislatiei privind introducerea pașapoartelor biometrice.

În postarea cu scandalul de la Kaufland Ferentari, promovată de regizorul George Adamescu, Galamboș este ușor identificabil pe tot parcursul incidentului.

La climaxul acțiunii, Galamboș susține în fața polițiștilor, veniți la fața locului la solicitarea Kaufland Ferentari, că a fost doar „martor la incident”.

Martorul este dat în fapt chiar de „actriță”, în filmarea postată de regizorul Adamescu. La momentul 7:43 – 7:55 din clipul video postat de Adamescu, ce să vezi, femeia i se adresează familiar cu apelativul „Tibi”.

Actorii

Sorina Ștefanache se recomandă drept psiholog și jurnalist, iar soțul său Doru, programator.

Sorina Ștefanache și soțul său Doru.
Sorina Ștefanache și soțul său Doru.

Înainte de a fi actori, au prestat ca figuranți. Biografii destul de vagi, nu prea știi de unde să-i iei. Noroc cu Adamescu și Golomboș, regizorul și scenaristul, care și-au prezentat din timp figuranții, în diverse videoclipuri orchestrate de ei de-a lungul anilor.

Cei doi actori de ocazie cică sunt bucureșteni, dar ei sunt prezenți la tot felul de conferințe și evenimente desfășurate în Alba Iulia de Asociația Civică Dreptate. Îi vezi în sală, mereu în primul rând.

Solemni, concentrați, pătrunși de semnificația clipelor istorice cărora le erau martori. Căci, iată una dintre piesele de operă bufă la care au participat este conferință de presă a spionului Coltor. Cum, care Coltor? Mulți spioni de talia lui crezi că s-au născut spre a se produce apoi pe scena unui fel de cămin cultural din Alba Iulia, alături de Regizor, Scenarist, Actorii și restul lumii înfometate de secrete?

Să concluzionăm: regizorul și scenaristul și-au pescuit actorii dintre figuranții reprezentațiilor anterioare, posibil cunoștințe vechi din vremea când mișcarea lui Grig Bivolaru era de bon-ton.

Cuibul

Să prezentăm, în toată splendoarea sa, clubul lor select. Să-l survolăm îndeaproape, ca-n „zbor deasupra unui cuib de cuci”.

Contul de youtube al regizorului Adamescu oferă la începutul anului, pe 26 februarie,  înregistrarea buimăcitoarei spovedaniei a spionului Armatei Române Coltor, care a amușinat mișmașurile oculte mondiale, a depistat vlicleniile Băncii Mondiale în Ungaria și l-a determinat pe Viktor Orban să alunge hidra din țară, a descoperit furtul a milioane de identități, a miliarde de euro, ba chiar furtul însăși identității naționale și a spiritului strămoșesc.

Și toată povestea a durat 3 ore 30 minute non-stop, nici scenaristul Galamboș nici actorii Doru și Sorina, aflați în primul rând n-au mișcat în front, nu i-a tăiat vezica, setea, nici prostata, s-au împărtășit din acele adevăruri imobili de ziceai că s-au făcut statui.

Mare pacoste adevărurile astea, împietresc creierele și reglează metabolismele. Observăm la prezidiu pe spionul Coltor la mijloc, în stânga sa Galamboș, iar în dreapta pe George Ninel Popescu, un membru marcant al Asociației.

Coltor, Galamboș și George Ninel Popescu
Coltor, Galamboș și George Ninel Popescu

Scena se petrecea în toamna anului trecut, după Prezidențiale. Apoi, pe măsură ce Sar-Cov2 se apropia de România, lucrurile s-au precipitat grav.

19 martie 2020. Raul Coltor și George Ninel Popescu lansează o petiție online în care, evidențiindu-se complotul Fundației Rockefeller și al Microsoft de realizare a unui vaccin criminal, se cere respingerea de către Parlament a Decretului prezidențial de instituire a stării de urgență.

14 mai 2020 Raul Coltor se prezintă ca unul dintre românii abuzați de organele statului la intrarea în țară. Bărbatul din Alba Iulia susține că a fost carantinat la intrarea în țară, cu câteva zile înainte de 15 mai – ziua expirării stării de urgență de pe teritoriul României, și împiedicat să ajungă la mitingul din Piața Victoriei.

„Mâine dimineață (15 mai – n.r.), am înțeles (dacă totul merge conform planului – n.n.) că o să vinăun cameraman de la nu știu ce televiziune, vă spun sincer, să ia un reportaj în fața hotelului.Pe lângă acești oameni am înțeles că se mai strâng niște băieți care vin să colinde pe aici, să se plimbe… Nu știu ce vor ei să facă, dar am înțeles că mai vrea să mai vină un grup de băieți.

Cine vrea să se alăture la această colindă nu are decât să se alăture. O să le mulțumesc frumos pentru cântecele care o să le aud. Și sper ca mâine dimineață, în cel mai târziu moment să pot să plec către București ca să ajung pentru serbarea zilei mele din Piața Victoriei”.

Fragment video din live-ul făcut de Coltor.

Afirmațiile făcute într-un live pe pagina de Facebook al lui Raul Coltor, în data de 14 mai, și promovate pe site-ul oficial al Asociației lui Tiberiu Golomboș, dreptate.org.ro.

Și sinceritatea lui Coltor este contestabilă. Deși afirma cu ”sinceritate” că nu știe cine va veni să-i apere drepturile omului carantinat, filmarea de pe dreptate.org.ro arată explicit că la fața locului ajunge același Tiberiu Golomboș cu un cameraman profesionist. Sau cel puțin cu echipament profesional. La fel de profesional ca și cel utilizat și în incidentul de la Kaufland Ferentari.

Zilele următoare au avut loc mai multe „adunări spontane” de cetățeni în Piața Victoriei, ocazie cu care s-a remarca ”duduia cu sparanghelul”, Oana Lovin, alături de Adrian Severin, Bogdan Stanoevici, Iulian Capsali ș.a.

Protestul oamenilor care contestă măsurile de carantinare, renunțând la măști și pupându-se cu foc, a fost aplaudat de propaganda rusă.

Producătorul

Pașnicul grup de esoteriști militanți s-a activat. Presa l-a propulsat, filmulețele regizorului Adamescu au adunat tot mai mulți fani, de la câteva sute la câteva mii, se pregătea momentul saltului de la compilații de salon la un scurt metraj în Ferentari.

Cum, care presă? Bpnews.ro și Genocid.org, bunăoară. Site-uri ce-l au în spate pe versatilul politician Ninel Peia. Fost deputat PSD, înlăturat de partid pentru exces de zăpăceală, când a susținut că bebelușii din Argeș s-au îmbolnăvit din pricina vaccinurilor, Peia a ales calea dură a urcușului de unul singur pe povârnișul politicii dâmbovițene.

A candidat la prezidențiale astă toamnă, a făcut pe Houdini, dispărând din Cluj ca să apară la Putna și s-a răsfățat lăsându-se căutat – electoratul a dârdâit de grija lui și n-a reușit șă ajungă președinte, dar în ranița soldatului zdrăngăne bastonul de mareșal.

Ca să se audă zdrăngănitul, musai să aibă presa lui. Pe bpnews.ro, iată, doar vreo 80 de articole care-l au în prim-plan, cu titluri penetrante precum „Mama e o lume. Mama a fost o lume. Mama va fi o lume” sau „Salvarea Patriei nu o pot realiza decât patrioții!”

Genocid.ro vine la rându-i cu petiția sus-amintită, promovată la rându-i de Asociația Civică Dreptate.

Acum v-ați amintit unde ați auzit de cele doua „entități media”. Ambele au fost suspendate pentru torentul de fake-news vărsat incontinent. Dar îndată ce a încetat starea de urgență, și-au reintrat în drepturi. În timpul suspendării, au conceput un pui, vp-news.com, cu același conținut.

În umbră, ca un hârciog vrednic, Ninel Peia așteaptă să dea roade sămânța pe care o seamănă în online. Cineva trebuie să finanțeze cele trei site-uri gemene. Și escapada de la Kaufland Ferentari. Regizor, scenarist, actori, oricâtă dăruire ar arăta cauzei, apar niște costuri ce trebuie acoperite de undeva, nu? Sunt niște eforturi, la urma urmei…

Sateliții

Nucleul ăsta glumeț, din care am văzut o parte, are sateliți harnici și conectați la rându-le la o mulțime de „sputnici”.

Nu e clar cine de cine se folosește, dar să observăm că unul dintre promotorii petiției online contra stării de urgență, Marc Andronic Dragoș, e conectat la un morman de vectori ai propagandei Kremlinului.

Are omul cont pe Facebook-ul rusesc, VKontakte, unde postează inclusiv petiția formulată pe genocid.org, de parcă i-ar trebui semnăturile rușilor, sau parcă ar avea nevoie să-și dovedească râvna. Zău așa, mor rușii de dragul genocidului online, ce mai e de spus?

Pe rețelele de socializare, Marc este anturat de promotorii unor conspirații cu desanturi americane în Europa paralizată de Covid, formulate într-o strălucită matrice moscovită, cu accent rus abia perceptibil.

Promotorul Marc se vânzolește și printr-o zonă obscură, ortodoxă de n-are încotro,  Front Naționalist Românesc, legat la rându-i de Fratia Ortodoxa Sf. Mare Mucenic Gheorghe purtatorul de Biruinta, un mediu virtual buhuhu, mare promotor de conspirații groase.

Pe pagina de Facebook a Frăței lui sf Gheorghe mișună balaurii, după cum se poate vedea.

Pe scheletul Asociației Civice Dreptatea s-a ridicat și umblă de-a bușilea Mișcarea Acțiunea Naționalistă România, o prospătură cu doar câteva sute de membri, care au mare nevoie de încurajare prin mesaje ferme și acțiuni de stradă, ca să înțeleagă ei că nu au de-a face cu niște papă-lapte, ci cu bărbați vrednici, daci liberi și neînfricați. Ninelpeiști, se înțelege.

Dar ce zic eu, bărbați! Aici e loc și pentru femei puternice, precum zeița videochatului cu sparanghel, Oana Lovin, cooptată deîndată video-editorialist la bpnews.ro. Un fel de Dana Budeanu mai cu vino-ncoace.

Oana Lovin, originară și ea din județul Hunedoara, mai precis din Lupeni, este fiica Evei Lovin, pesedistă fruntașă. Tatăl Oanei – Teodor Lovin – se mândrește și el, în poză, cu „chiparosul” Orlando Teodorovici.

Iată de unde-am pornit și unde am ajuns. Un fel de „cimitirul din Praga” al lui Eco, în care toți sunt legați de ceilalți prin fire străvezii. Conspiratori de buzunar caută un nou Kaufland Ferentari să găsească pe-acolo bubuli cu termoscanere care lipesc cipuri de creier.

Ai fi tentat să-i compătimești, căci naivitatea nu e neapărat o virtute. Dar în umbra lor stau unii care știu foarte bine ce fac, pregătesc narative surprinzătoare și rețete noi. (Text de Ramona Roșulescu și Valentin Zaschievici)

Despre redacția informală #CovRoMd

Rețeaua informală #CovRoMd cuprinde 27 de publicații de nivel local, regional, național, reprezentate de PressHub: Express de Banat (Caraș-Severin, Timiș), Mesagerul de Sibiu (Sibiu), Monitorul de Cluj (Cluj), Alba24.ro(Alba, Cluj, Hunedoara, Maramureș, Sibiu, Timiș), Gazeta de Dimineață (Hunedoara), Argeșul Online (Argeș), Epoch Times Romania (național),Monitorul de Botoșani (Botoșani), Oradea Press (Bihor), eBihoreanul(Bihor), Átlátszó Erdély (Harghita, Covasna, Cluj, Bihor, Satu Mare, Mureș), Revista 22 (national level), Zi de Zi (Mureș), Jurnalul Văii Jiului (Hunedoara), Arad24.net (Arad), Banatul Azi (Timiș, Arad, Caraș-Severin), inRoman.ro (Neamț), Resita.ro(Caraș-Severin), Liber în Teleorman (Teleorman), Info Sud-Est(Tulcea, Constanța), Jurnalul de Argeș (Argeș), Crișana (Bihor), Transilvania Reporter (Bistrița-Năsăud, Cluj, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Sălaj), Gazeta de Sud (Dolj, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Olt), Viața Liberă (Galați), Ziarul de Iași (Iași) și Vrancea24 (Vrancea). 

La nivel european, rețeaua include partenerul EURACTIV.ro (parte a rețelei pan-europene EURACTIV, prezentă în 14 țări, cu sediul central la Bruxelles), la nivelul Republicii Moldova, report.md, și, la nivelul unei comunități de 5,6M de utilizatori în România și 1M în diaspora românească, HotNews.ro, prin platforma de dezbateri interactive, LIVE VIDEO #deladistanță.

spot_imgspot_img
Ramona Roșulescu
Ramona Roșulescuhttps://gddhd.ro
Ramona Roșulescu este jurnalist la Gazeta de dimineață și TVR Timișoara. A lucrat la Mediafax și Prima TV, dar și la Radio 21 Petroșani. De asemenea, a activat și la mai multe posturi locale TV Parâng, Mondo TV sau KTV Petroșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Răzvan Ceuca, expert în cyber security: „Instituțiile nu au luat măsurile preventive necesare!”

Expertul în cyber security Răzvan Ceuca atrage atenția asupra...

În loc de speculații, presa poate lucra cu cifre exacte

La începutul acestui an, Freedom House în colaborare cu...

Radiografia unei prăbușiri: ultimii din Europa la vânzarea de cărți

Radiografia unei prăbușiri: ultimii din Europa la vânzare de...

Peste un milion de români au votat. Circa 10.000 de bistrițeni au ieșit la urne

Peste 10.000 de bistrițeni au ieșit la urne până...