Acuzat de tentativă la infracțiunea de furt calificat, achitat de judecător. Greșeala făcută de procurori | De Brăila

Data:

spot_img

Acuzat de tentativă la infracțiunea de furt calificat, achitat de judecător. Greșeala făcută de procurori.

Procurorii din Făurei l-au trimis în judecată pe un bărbat pentru tentativă la infracțiunea de furt calificat. Acuzația: a vrut să fure lucernă cosită.

Singura probă prezentată în rechizitoriu: declarația concubinei proprietarului terenului pe care se aflau baloții.

Dosarul a ajuns la Judecătoria Făurei, care, în urmă cu o săptămână, a dispus achitarea inculpatului pentru că nu există probe care să îi dovedească vinovăția.

DEBRAILA.ro vă prezintă în exclusivitate detaliile din dosarul instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Făurei și modul în care instanța a desființat „marele” dosar penal. 

Concubina proprietarului, singurul martor 

Practic, ținând cont de probatoriul extrem de „subțire”, un procuror cu o minimă experiență ar fi dispus clasarea, susțin surse din sistemul judiciar pentru DEBRAILA.ro.

Bărbatul trimis în judecată ar fi încercat să fure baloții de lucernă pe 12 iulie 2021, iar dosarul a plecat de la procuror la instanță pe 18 mai 2022. Ulterior, cercetarea judecătorească a durat nu mai puțin de doi ani. 

Citește și: POLITICO: Lista europarlamentarilor care chiar contează. Numele româncei Adina Vălean este printre ei

Singurul martor care a afirmat că l-a văzut pe inculpat în timp ce se pregătea să sustragă baloții de pe terenul din extravilanul orașului Făurei a fost concubina proprietarului – parte vătămată în dosar.

Totuși, femeia a declarat în timpul urmăririi penale că atunci când l-a surprins pe bărbat se afla împreună cu iubitul acesteia, iar în fața judecătorului a precizat că era singură la acel moment. 

Inculpatul ar fi fost văzut în apropierea terenului

Un al doilea martor din rechizitoriu a susținut doar că l-a văzut pe inculpat în apropierea terenului, nu și când ar fi încercat să fure baloți.

Cam acestea au fost singurele probe în baza cărora Parchetul de pe lângă Judecătoria Făurei a dispus trimiterea în judecată și, în finalul procesului, a cerut judecătorului ca inculpatul să fie condamnat la închisoare cu suspendare.

Citește și: Hoții de lemne monitorizau polițiștii de Crimă Organizată Alba. Liderul grupării este nepotul unui fost procuror-șef

În sala de judecată, inculpatul și-a susținut nevinovăția, iar, mai mult decât atât, proprietarul terenului a menționat încă din stadiul urmăririi penale că nu se constituie parte civilă.

Cu un astfel de rechizitoriu în față, judecătorul de la Judecătoria Făurei a dispus achitarea inculpatului, argumentându-și decizia extrem de temeinic și, indirect, oferindu-i procurorului o veritabilă lecție de drept.

Continuarea în De Brăila

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: debraila.ro)

spot_imgspot_img
Alin Cristea
Alin Cristea
Alin Cristea, coordonator editorial al site-ului de știri debraila.ro, a colaborat, de-a lungul timpului, cu publicații precum Libertatea sau G4Media, fiind cunoscut, în mod special, pentru investigațiile care vizează politicieni, magistrați, polițiști, afaceriști și capi ai crimei organizate din Brăila. La începutul anului 2022, anchetarea jurnalistului brăilean de către DIICOT, care l-a acuzat de pornografie infantilă pentru publicarea unui filmuleț care a dus la arestarea agresorului unui minor, a mobilizat jurnaliști din toată țara și numeroase ONG-uri din România care apără libertatea presei, stârnind inclusiv reacții internaționale - Reporteri fără Frontiere, Platforma Consiliului Europei pentru Siguranța Jurnaliștilor și Comisia Europeană. S-a vorbit, în cazul lui Cristea, de un abuz fără precedent și o acțiune de intimidare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi locuit în Oradea” | Bihoreanul

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi...

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Oamenii care au transformat penitenciarul în memorial | Puterea a Cincea

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Penitenciarul de la Sighet este...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...