Acuzații de tortură în cazul unei tinere cu dizabilități dintr-un centru de îngrijire

Data:

spot_img

Reprezentanții unei ONG au găsit într-un centru de îngrijire din Zătreni/Vâlcea o tânără de 33 de ani, cu malnutriție severă, care zăcea în pat cu o fractură la picior, netratată de 4 luni.

Reprezentanții Direcției de protecție a copilului DGASPC spun, însă, că femeia nu avea nicio suferință, transmite Digi 24.
Georgiana Pascu, reprezentant Centrul de Resurse Juridice: „În momentul în care noi am intrat în cameră, tânăra respectivă era întinsă pe pat și gemea, plângea. O mână de om, piele și os”.
Povestea Georgianei a ieșit la iveală pe 23 noiembrie. Un apel telefonic anunța că o femeie de 33 de ani este chinuită chiar de cei care ar fi trebuit să aibă grijă de ea. Două zile mai târziu, reprezentanții Centrului de Resurse Juridice au mers într-o vizită neanunțată la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă din Zătreni.
Georgiana Pascu, reprezentant Centrul de Resurse Juridice: „Avea ambele picioare ridicate cumva, îndoite, iar la piciorul drept se vedea că avea o umflătură mare.
Angajații ne-au spus că are femurul rupt de aproximativ 4 luni de zile, undeva de la începutul lunii iulie”.
Nimeni nu poate spune ce s-a întâmplat atunci.
Jana Diaconu, director adjunct DGASPC Vâlcea: „Am înțeles că la schimbul de tură, când au fost la evaluarea care se face în fiecare dimineață, au constatat că are o problemă la picior, au chemat ambulanța, au dus-o la spital și a fost internată. De căzut nu are cum să cadă pentru că ea e la pat, nu se mișcă. Nu avea cum să cadă din pat în niciun caz”.
La 4 luni distanță, starea gravă în care au găsit-o pe tânără i-a determinat pe reprezentanții ONG-ului să apeleze 112.
Georgiana Pascu, reprezentant Centrul de Resurse Juridice: „O doamnă doctor, medicul coordonator de la UPU, care mi-a spus că are nevoie ca medicul din centrul din Zătreni să îi confirme că este o urgență medicală. Am întrebat din nou dacă un om de 20 și ceva de kilograme, care plânge într-un pat și are un picior fracturat, poate să reprezinte sau nu o urgență medicală”.

Amănunte, pe site-ul REVISTA 22.

spot_imgspot_img
Revista 22
Revista 22https://revista22.ro
Revista 22 este primul săptămânal independent postdecembrist. A primit numele acesta în amintirea zilei de 22 decembrie 1989, când Ceauşescu a părăsit clădirea Comitetului Central într-un elicopter. Revista 22 se adaptează din mers schimbărilor societăţii româneşti, fiind cunoscută ca cel mai bun săptămânal de cultură politică din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related