În iulie și în august în Adana corpul transpiră fără oprire. „Cu cât bei mai multă apă cu atât transpiri mai mult”, îmi spusese poetul retras la Kemerhisar, care nu mai vrea să audă de Adana, cel puțin în timpul verii. Din casa lui se vede podișul întins, prăfos și deșertic, dar căldura e uscată, uneori bate vântul și din când în când chiar apar nori. Uneori merge la cumpărături, soția lui gătește și el privește, uneori în gol, așteptând să se facă iar toamnă pentru a se întoarce în oraș.
Spre deosebire de locul acela prăfos în care încă se văd urmele orașului antic și apeductul prin care romanii captau micile râuri din munte și aduceau apa aici, întreaga regiune a Adanei e plină de verdeață: „aici toate legumele sunt la jumătate de preț decât în altă parte și o familie cu un singur salariu se descurcă mult mai bine la Adana decât la Trabzon, pe malul Mării Negre”, mă informează Ali Elden, profesor de istorie, care mă duce să-mi arate Incirlik-ul, locul unde venea până în urmă cu câțiva ani să-și cumpere jachete de piele, fiindcă erau de calitate foarte bună și aveau un preț moderat.
Acum, aproape toate vitrinele de pe strada principală sunt goale, unele geamuri sunt sparte și în fostele magazine acum e doar gunoi. Două-trei mici cafenele și un magazin cu de toate rezistă eroic.
La intrare în baza militară e un mare steag turcesc. Prin gard se văd două-trei camioane care continuă să-i mute pe militari. Localnicilor le pare rău că le pleacă din clienți, dar nu e nimic nou, fiindcă lucrurile au început să meargă prost imediat după 2016 când a avut loc încercarea de lovitură de stat, iar unul din comandanții bazei a fost acuzat că ar fi fost parte a puciului.
Potrivit mărturiilor ofițerilor americani, pe 15 iulie 2016, un avion cisternă turc de la Incirlik, ar fi alimentat unul dintre avioanele folosite de conspiraționiști pentru atacurile aeriene de la Istanbul, care ar fi urmat să-l răstoarne pe Erdogan. Ca răspuns, guvernul turc a tăiat curentul electric din baza militară de la Incirlik și a interzis orice zbor, reducând în acest fel atacurile aeriene americane din nordul Siriei împotriva Statului Islamic.
Apoi, în 2018, un grup de avocați pro-guvernamentali a depus acuzații împotriva mai multor ofițeri americani de la baza aeriană Incirlik, pentru presupuse legături cu grupări teroriste.
Acuzațiile ar fi vrut să oprească, cel puțin temporar, toate zborurile și să permită accesul anchetatorilor turci în baza americană cu un mandat clasic de percheziție, potrivit documentelor Asociației pentru Justiție Socială și Ajutor, un NGO format din susținătorii lui Recep Tayyip Erdogan. Nu e clar ce altceva mai urmăreau amicii președintelui împotriva ofițerilor americani, dar imediat după nereușita lovitură de stat din 2016, mai mulți cetățeni americani au fost arestați în Turcia.
Între ei un cercetător de la NASA cu cetățenie dublă aflat în vizită la părinții săi în iulie 2016, care a stat patru ani în închisoare, după ce o rudă aflată în conflict cu el pentru o moștenire l-a pârât autorităților că ar fi spion CIA. La fel ca majoritatea americanilor arestați atunci și omul de știință Serkan Golge a fost acuzat de legături cu Fethullah Gülen, poet, scriitor, cercetător și predicator musulman, și fost lider de opinie, acuzat că ar fi orchestrat puciul de la reședința sa din Pensylvania, în Statele Unite.
Andrew Craig Brunson, un pastor evanghelist care locuia la Izmir de peste 20 de ani și avea 25 de enoriași, a fost și el arestat pentru legături cu gruparea (între timp numită teroristă) Gülen, pentru spionaj, pentru presupuse relații cu Partidul Munictorilor Kurzi (PKK) și fiindcă a călătorit în Kurdistanul Sirian, la Kobane, cu scopul de a creștina această provincie.
Erdogan a crezut că îl poate da pe Brunson, în schimbul lui Gülen, dar încercarea nici măcar nu a fost negociată. Sub presiunea puternică a Congresului american și a Bisericii Evangheliste Presbiteriene, administrația de la Washington a impună sancțiuni Turciei până la eliberarea pastorului. Au fost vizați direct miniștrii, de Interne și al Justiției, iar taxele la importul de aluminiu și oțel au crescut de la 20 la 50%. Ankara a reacționat cu mărirea tarifelor pentru alcoolul adus din AmericaA de la 120 la 140%, apoi a cedat și l-a eliberat pe Brunson.
Pentru profesorul Ali Elden din Adana, toate aceste lucruri sunt argumente în plus pentru ca Turcia să ia distanță față de America. El nu crede în inocența americani arestați în zilele tulburi ale puciului. Nu înțelege, de pildă, cum un cercetător, oricât de talentat, poate avea la 30 de ani un cont de 1 milion de dolari. Aceasta a fost, de altfel, singura așa-zisă dovadă a anchetatorilor, care au descoperit că banii erau plasați în banca lui Gülen. Ali spune că nici în cazul pastorului lucrurile nu sunt prea clare și nu-și poate imagina din ce trăia el și familia lui, când avea atât de puțini enoriași. Cu ce scop primea, de fapt, bani din America, mă întreabă Ali, care a aprobat de la început sentințele date americanilor și e de părere că Turcia nu are nevoie de militarii americani ca să se apere și că a venit vremea ca „țara să stea pe picioarele ei, fără să mai primească ordine de la Washington”.
Există un curent anti-american mai vechi în Turcia, chiar înainte să-și facă tribună din această retorică președintele Tayyp Recep Erdogan. Sub umbrela anti-americană se strâng, în afara adepților AKP, naționaliștii de diverse culori, progresiștii, intelectualii de stânga.
De fapt, de la Incirlik au plecat doar germanii, încă din 2017, iar în 2021 aici s-ar afla 5.000 de americani. Baza americană funcționează din 1955 și adăposteșt, la 10 kilometri de Adana și 100 de kilometri de granița cu Siria, 50 de bombe nucleare B61. Inițial, baza americană a fost concepută pentru descurajarea Uniunii Sovietice, dar după căderea comunismului, Statele Unite au folosit-o în toate conflictele din Orientul Mijlociu. Din 2015 până în 2018, de la Incirlik au fost lansate diferite operațiuni militare împotriva Statului Islamic, dar în 2018, președintele american Donald Trump a decis retragerea soldaților din Siria.
Turcia vrea să aducă la Incirlik și noile sisteme de rachete S-400 pe care le cumpără din Rusia, iar distanța pe care o ia Erdogan față de NATO, prin politicile sale naționaliste îi fac pe mulți să creadă că cea mai bună soluție ar fi mutarea bazei din sudul Turciei în Creta. O astfel de mutare ar lăsa la granița cu Siria un spațiu gol pe care l-ar putea umple alții.
Incirlik înseamnă livada de smochini, numai că, potrivit unui mit local, nu e bine să dormi la umbra smochinilor, fiindcă acești arbuști îți otrăvesc aerul. Să nu dormi, ci să veghezi, de la Incirlik ce se întâmplă în Mediterana și în regiune.
Înainte de Primul Război Mondial, Incirlik era un sat armean cu mai puțin de 300 de familii. În 2010, la Curtea Federală din Los Angeles, americanii Alex Bakalian, Anais Haroutunian și Rita Mahdessian au dat în judecată statul turc, Banca Centrală și Ziraat Bank pentru confiscarea proprietăților din Incirlik care aparținuseră familiilor lor.
Ar fi vorba despre 122 acri luați cu japca de turci în timpul genocidului armean, în care au murit peste 1 milion 500.000 de oameni. Reprezentanții celor două familii i-au cerut Turciei o despăgubire de 65 de milioane de dolari, în care intră valoarea de piață a terenului și o parte din chiria pe care Turcia o încasează de la americani pentru baza de acolo, începând cu data la care a demarat procesul, adică 2010.
Articol preluat de pe blogul „Călătoriile Sabinei” / Radio Europa Liberă
Un proiect Black Sea Trust, susținut de Radio Europa Liberă Moldova și Freedom House România.
