Adrian Sârbu este dator la angajați și la stat: datorii de peste 7,5 milioane de euro la buget

Data:

spot_img

Adrian Sârbu este dator cu milioane de euro la stat și către angajați. Creanţele Aleph Media însumate se ridică la peste 32 milioane de euro (adică peste 160 de milioane de lei), potrivit PaginadeMedia.

Publicația prezintă un tabel al creanţelor care include atât firme din grupul controlat de omul de afaceri Adrian Sârbu, cât şi diverşi furnizori, precum Arma Data, care se ocupă de măsurarea audienţelor TV, RCS, bănci, Associated Press, BRAT (date de audienţă online şi print) sau Hepta Photo.

Aleph Media a intrat în insolvenţă pe 16 martie, după ce Tribunalul Bucureşti a admis „cererea debitorului”, adică chiar a societăţii fondate de Adrian Sârbu.

Cel mai mari sume de recuperat le au firme care sunt parte din grupul fondat de Adrian Sârbu. De exemplu, Prosperya Financial Management este prima care apare atăt la „creanţe care beneficiază de o cauză de preferinţă”, cu peste 1,6 milioane de euro.

Aceeaşi companie apare şi la creaţele chirografare, cu jumătate de milion de euro, dar şi, cu alte zece milioane de euro, la capitolul „creanţe subordonate” (ultimele în ordinea priorităţii, cu şanse mai mici de recuperare).

Citește și Spital considerat responsabil de moartea Alexandrei în Maternitate

Alte firme din grupul lui Sârbu care au de recuperat bani de la Aleph Media (firma fondată de Sârbu) sunt Docudrama – firmă de asemenea în insolvenţă (1,4 milioane de euro), Aleph Services (aproape 900.000 de euro), Netivity (750.000 de euro), Aleph Business (600.000 de euro) şi Mediafax Group (aproape 400.000 de euro).

Mai multe aflați din PaginadeMedia.

Angajații, neplătiți cu lunile

În iunie, ​pe baza mărturiilor a cel puțin 14 foști angajați, HotNews.ro dezvăluie cum își tratează Adrian Sârbu subalternii, care sunt concediați sau batjocoriți public dacă îndrăznesc să-și ceară salariile.

„Pe 15 aprilie ar fi fost zi de salariu. Spun ar fi fost, pentru că este 17 și nu am nici salariu, nici vreo explicație. Și nu sunt singurul angajat care este în această situație.”

Așa începe un mail trimis de jurnalista Andreea Olteanu de la televiziunea Aleph News, condusă de omul de afaceri Adrian Sârbu, colegilor din redacție și șefilor pe 18 aprilie 2021.

La acel moment lucra de aproape un an în cadrul trustului de presă, iar de aproape două luni nici ea, și nici ceilalți jurnaliști nu își primiseră banii.

Gestul avea să o coste. La o jumătatea de oră după trimiterea mailului, Olteanu era scoasă de pe toate grupurile în care comunica cu colegii, fără să i se spună de ce. Iar în ziua următoare, printr-un mail, afla că era dată afară.

Olteanu a fost chemată urgent la biroul situat în Bucharest Corporate Center, aproape de Piața Victoriei, unde a fost nevoită să-și strângă lucrurile în grabă, supravegheată din spate de un bodyguard, un coleg de la IT și de managerul de resurse umane.

După ce s-au asigurat că a șters tot din laptop, Andreea Olteanu a fost scoasă din clădire.

„A trebuit să plec instant”, spune ea la doi ani de la acel episod. La scurt timp după mailul ei, angajații au început să nu-și mai primească deloc salariile, dacă nu aveau o justificare clară pe care să o spună conducerii: plata chiriei, ratele la apartament sau cheltuielile cu copiii.

Continuare investigației despre modul cum se comportă Adrian Sârbu cu angajații, în Hotnews.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

PNL a anunțat că se poate forma un guvern pro-european și fără USR | G4 Media

PNL a anunțat că se poate forma un guvern...

Nicuşor Dan şi-a anunţat intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale din 2025

Nicuşor Dan şi-a anunţat intenţia de a candida la...

Șeful de la One United, investitor în schema “Nordis”

Numărul 2 în topul celor care au investit în...