Adrian Severin a pierdut la CEDO procesul în care se plângea că a fost condamnat pe nedrept

Data:

spot_img

Fostul eurodeputat Adrian Severin a pierdut procesul Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) după ce a contestat condamnarea sa la o pedeapsă de 4 ani închisoare. CEDO a examinat modul de desfășurare al procesului în țară și a ajuns la concluzia că acesta a fost unul corect.

Severin a reclamat utilizarea, în cadrul procedurii penale, a înregistrărilor realizate de jurnaliștii englezi și s-a plâns că audierea acestora s-a realizat în condiții nefavorabile apărării. CEDO a stabilit că „nimic din dosar nu indică faptul că Înalta Curte nu ar fi dat dovadă, în modul în care a utilizat înregistrările în cauză, de prudența impusă de circumstanțele speței. Curtea observă astfel că, în ceea ce privește înregistrările realizate de jurnaliști din proprie inițiativă și prin mijloace proprii, legislația internă, în vigoare la momentul faptelor, permitea utilizarea acestora în cadrul unei proceduri penale”, se arată în decizia CEDO.

Acces deplin la probe

Instanța mai arată că „reclamantul și avocații săi au avut acces la integralitatea înregistrărilor și că Înalta Curte i-a oferit acestuia ocazia de a formula obiecții detaliate cu privire la conținutul acestor înregistrări. (…) Curtea consideră că, privită în ansamblu, procedura penală i-a oferit reclamantului garanții adecvate pentru exercitarea drepturilor sale de apărare”, se mai arată în decizia CEDO.

În plus, Curtea este de părere că audierea martorilor pe parcursul procedurii s-a desfășurat, de asemenea, în mod corespunzător, astfel încât reclamantul a putut să-și exercite efectiv drepturile. Decizia a fost luată cu unanimitate.

Lobby pe bani

Adrian Severin, fost ministru de Externe și europarlamentar din partea PSD, a fost condamnat în 2016 la 4 ani închisoare cu executare sub acuzația de trafic de influență.

Trei europarlamentari – Adrian Severin, slovenul Zoran Thaler și austriacul Ernst Strasser – au acceptat „să-și vândă serviciile” jurnaliștilor care pretindeau că se ocupă cu acțiuni de lobby. După ce înregistările au fost publicate, eurodeputatul austriac şi cel sloven au demisionat din Parlamentul European. Nu şi Adrian Severin, care a susţinut că dosarul pentru care este acum trimis în judecată este o înscenare. Reporterii au propus mai multor membri ai Parlamentului European să le plătească 100.000 de euro pe an în schimbul „ajutorului” pentru adoptarea unor amendamente. Conform anchetatorilor, Adrian Severin a depus amendamentul prin intermediul unui coleg.

După eliberarea din închisoare, Severin s-a adresat CEDO unde a susținut că i s-au încălcat mai multe drepturi în timpul procesului.  

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.
1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Rolul Facebook în manipulări electorale cu amintiri nostalgice comuniste

După anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională, Facebook...

Facebook’s Role in Electoral Manipulation Using Nostalgic Communist Memories

After the annulment of the presidential elections by the...

Retragerea PSD de la masa negocierilor. Reacțiile liderilor politici

Retragerea PSD de la masa negocierilor. Reacțiile liderilor politici...