Adulții moraliști. Nu trece o zi fără să citim nesfârșite lamentări despre cât de analfabetă, neatentă sau ruptă de realitate ar fi generația tânără de azi. Ne asaltează din toate părțile judecățile severe ale adulților care se dovedesc necruțători cu copiii (nu cu ai lor, desigur, ci cu ai celorlalți) și care ne demonstrează, prin mii de exemple, ce școală bună se făcea pe vremuri, ce bine crescuți erau ei, ce meserie știau ei.
Am ascultat nenumărate emisiuni despre starea educației, am citit studii lungi despre dezastrul din școli, am văzut regimente de experți (adevărați sau închipuiți, căci orice părinte sau orice adult care a trecut prin școală devine automat expert) perindându-se la televiziuni, la radio, în presă, pe rețele și punând diagnostice dintre cele mai necruțătoare acestei generații.
S-a găsit vinovatul de serviciu pentru dezastrul educației din România: copilul care stă pe telefon și pe rețelele sociale, cel din cauza căruia și școala și prezentul acestei țări sunt la pământ. Să nu mai vorbim despre viitor, căci el pare de-a dreptul apocaliptic.
Vă spun drept că mie unuia mi s-a acrit de acest discurs. M-am săturat să fac parte dintr-o generație adultă de atoateștiutori, de stăpânitori ai adevărurilor ultime și de posesori ai valorilor eterne.
O generație mutilată de decenii lungi de traume și de frustrări de tot felul, pe care nu și le-ar recunoaște în ruptul capului, dar pe care le transformă azi în veritabile ghilotine și paturi ale lui Procust pentru copiii și nepoții lor.
Citești și: Și ce dacă nu știu?!
O generație care a suferit de multe privațiuni, care a urmat o școală sărăcăcioasă în cunoaștere, dar adaptată perfect acelor vremuri sărăcăcioase, dar pe care o vede ca fiind azi singurul model educațional care le-ar permite celor mici să reușească.
Generația părinților și bunicilor de azi care nu concep că educația se poate face și altfel decât se făcea pe vremea lor, pentru că, nu-i așa, uitați-vă ce bine au reușit ei în viață și ce frumos își cresc copiii.
Dar din tumultul acestor voci amestecate, din mulțimea nesfârșită de experți improvizați, lipsește tocmai vocea tinerilor.
Într-o emisiune de două ore la radio despre dezastrul din școli, nu am auzit nici măcar un elev sau un student să intervină. Sau să fie solicitat să intervină.
Iar acesta este simptomul cel mai grăitor al stării de fapt din societatea noastră: e inutil și banal să mai spunem că dacă acești tineri sunt slab pregătiți este așa pentru că noi i-am pregătit așa și că nu încetăm să-i facem tot mai inadaptați vremurilor ce vin.
Dar trebuie să adăugăm totuși că inadaptarea majoră la prezent nu este a lor, ci a celor care se îndreaptă azi spre senectute în timp ce țin strâns în mâini frâiele puterii în educație și toate resursele financiare ale ei.
Dacă tinerii sunt absenți din dezbaterile publice, e din două motive. Primul, că nouă înșine ni se pare irelevant cuvântul lor. Ce ar putea ei să ne spună? Ce pot ei să ne învețe?
Să tacă și să asculte, să bage la cap, să ne urmeze sfaturile de viață și să se supună moralei noastre. De aceea vorbim cu atâta dezinvoltură despre ei, fără ei, ca și cum ei practic nu ar exista sau ar fi niște obiecte necuvântătoare.
Al doilea motiv s-ar putea să fie tocmai faptul că nu vor ei înșiși să participe la niște dezbateri prost pornite și în care adulții bat câmpii despre lucruri pe care nu le înțeleg.
Tinerii lipsesc din societatea românească în general ca partener de dialog, chiar dacă noi strigăm uneori în gura mare câtă grijă vrem să avem de ei, câtă dragoste le purtăm și cât suntem de preocupați de viitorul lor. Dar noi strigăm peste ei, le acoperim vocile și prezențele cu strigătele noastre. Și, de fapt, îi ignorăm cu superioritate.
Și atunci ei aleg să se retragă din acest zgomot infernal și să discute între ei, să-și facă propriile comunități, să discute despre ceea ce îi interesează pe ei cu adevărat, despre planurile lor de viitor, despre felul în care înțeleg ei iubirea, respectul, solidaritatea, dar și cunoașterea și descoperirea lumii.
M-am săturat să mai aud că acești tineri sunt nepregătiți pentru viață și să-i judecăm pentru asta. Toți, fără excepție, am fost nepregătiți pentru viață: și bunicul meu a fost nepregătit pentru război, și tatăl meu pentru fabrică, și eu pentru armată sau facultate.
Nu pot fi solidar cu adulții moraliști care se dau de ceasul morții că avem, vai, atâția analfabeți funcțional printre tineri, câtă vreme atâția adulți au transformat rețelele sociale în cuiburi de conspiraționiști sau în locuri de exhibare a propriei indecențe sau ignoranțe.
Lumea în care trăim azi și, mai ales cea spre care ne îndreptăm ne transformă pe noi înșine în analfabeți și nepricepuți.
Tehnologiile digitale pe care le diabolizăm și pe care vrem să le limităm copiilor vor schimba fața lumii în câteva decenii la fel cum au făcut-o toate marile revoluții tehnologice ale lumii.
Iar pentru aceste tehnologii, noi adulții suntem cei nepregătiți, nu ei. Noi suntem cei care nu vom mai ști în câțiva ani ce să facem cu cunoașterea pe care o posedăm, cum să o transmitem, cum să o depunem pe suporturi, să o transferăm, să o aplicăm sau să o înlocuim.
Tinerii în schimb au înțeles mult mai repede că tehnologiile digitale schimbă și conținuturile, și formele și modurile de transmitere a cunoașterii.
Ei preferă să-și ia cunoașterea, chiar dacă haotic, chiar dacă fără diacritice, din alte locuri decât din școală, unde li se dă, mereu și mereu, să tocească aceleași idei tocite, într-o limbă de lemn, la Română, Fizică sau Geografie.
Sunt importante aceste discipline? Da, sunt cruciale, dar incapacitatea radicală a gestionarilor școlii românești de a adapta conținuturile la noile configurații ale cunoașterii provoacă acest dezastru al analfabetismului funcțional, care lasă în urma lui milioane de victime dintre tineri.
Nu aud în emisiunile de la televiziune sau de la radio, nici măcar pe rețelele sociale, adulți care să semnaleze că tinerii vor să fie ascultați și vor să fie respectați.
Că vor să li se acorde încredere și să fie încurajați. Că vor să fie înțeleși în ciudățeniile lor (dar cine nu a fost ciudat când era tânăr?) și vor ca alegerile lor să fie acceptate de societate.
De aceea ne pleacă adolescenții din țară deîndată ce pot: pentru că școala și societatea, dar și părinții, le-au retras șansa de a fi ascultați, aduși la masa negocierilor, întrebați despre cum vor să arate școala și cum vor să fie tratați de profesori, despre cum cred ei că ar putea arăta viitorul (adică prezentul lor de mâine ca adulți).
Și deîndată ce ajung „dincolo”, adică dincolo de această lume căreia simt că nu le aparțin, primul lucru pe care tinerii îl spun este acesta: am ajuns într-o universitate unde studenții sunt respectați.
Unde adulții moraliști nu îi judecă prin sentințe a căror duritate e proporțională cu profunzimea propriilor lor traume și suferințe.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
„… ce scoala buna se facea pe vremuri…”___–___cum am mai si zis, scoala noastra s-a bazat pe memorizare/recitare si rigiditate generala, insa laboratoarele, etc., erau „sublime” dar sub orice limita dotate de unde nimeni nu a mai descoperit, inventat sau inovat mai nimic, si -iarasi- de unde, Romania cumpara tehnologie din Occident… Si asa ajungem la „marile revolutii tehnologice ale lumii” capitol la care de multe ori m-am intrebat ce scoli si laboratoare aveau englezii, nemtii si francezii, daca pe la 1800 descopereau benzenul(Faraday), ii defineau formula (Kekule), etc., iar cu scriitori consacrati francezi eista o lista de peste 50 nume, nascuti numai intre 1100 si 1500, perioada Evului Mediu…Si cum am mai zis, chiar recent, detinatorii de mare capital romani( si sunt destui), in loc sa ridice laboratoare/ateliere pilot, isi cumpara proprietati scumpe si luxoase( tot prin Occident), autoturisme si ceasuri f. scumpe, la fel, NU de productie autohtona…
Complexele generației mele sunt evidente . Noi am trăit și am fost educați în frica , frica de autorități , de profesori și nota mica și chiar de părinți .
Cum sa înțeleagă că această generație nu vrea sa mai stea cu capul plecat ?
Stimate domn profesor, binevoiti sa ,,coborati” putin (o saptamana) in invatamantul preuniversitar (liceal sau gimnazial, cum preferati)! Sa constatati ca unii elevi nu pot argumenta un raspuns, nu pot duce o fraza pana la capat sau nu pot extrage o idee dintr-un fragment de text. Si daca nu pot dobandi aceste competente in invatamantul primar, NU E VOIE sa-i lasi repetenti. Se feresc de carti (tiparite sau in format electronic), majoritatea, ca necuratul de tamaie. Asta nu e adaptare la lumea noua, a tehnologiei, sa avem pardon. Si acea ,,finete” a copiilor de a nu interveni sa-si ceara drepturile este impresia dumneavoastra, o iluzie. Realitatea este ca acesti copii ,,oropsiti” isi cer drepturile cu aroganta, jigniri, cosuri de gunoi desertate sub catedra profesorilor, sub egida protectoare a parintilor.
Corect… acești elevi nu pot participa la o dezbatere serioasă… aroganți limbaj golănesc mitocani inculți…cu cine sa dialogăm dacă nu știu nici măcar sa scrie sa citească și să înțeleagă ce citesc … rupți de realitate se izolează in virtual,mai ales jocuri stupide pe telefon….și cum sa învețe ceva daca o mulțime de semidocți țipă la televizor că a memora nu mai este o metoda de învățare…și atunci??? vreau sa vad un elev care nu a memorat nimic și a ajuns olimpic