Aeronavele pot opera zboruri la Craiova și pe Gerul Bobotezei

Data:

spot_img

Aeroportul Internațional Craiova a fost dotat cu echipamente de ultimă generație pentru întreținerea pistei și aeronavelor. Altfel spus, avioanele pot decola și ateriza și pe vreme rece de îngheață apa.

N-au nicio scuză să ține aeroportul închis nici măcar zece minute, cum s-ar spune. Acum, are echipamente care chiar o să crească gradul de operaționalizare al aeroportului și suntem cu adevărat al doilea, sau cel de rezervă, după Otopeni”, a rezumat ce înseamnă noile dotări șeful Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, la evenimentul de prezentare a echipamentelor, 14 autospeciale și utilaje. Toate cumpărate cu bani europeni și cofinanțare de la administrația județeană și un împrumut bancar făcut de Aeroport, însumând 58.592.243 lei, inclusiv TVA (din care 35.688.313 lei, fară TVA, banii de la UE).

Sunt fonduri europene, pe POIM, cu cofinanțare asigurată atât de consiliul județean, cât și de Aeroportul Internațional Craiova. Noi am luat un credit de aproximativ 7 milioane lei, pe 12 ani, pentru această cofinanțare. Contractul a fost semnat în noiembrie 2022, în 12 luni am reușit să parcurgem toate etapele birocratice și să avem și echipamentele. Pe unele dintre ele deja le-am și folosit. Cu cele trei proiecte pe care le avem deja sau în derulare, înseamnă că avem tot ceea ce este necesar pentru un aeroport”, a declarat și directorul Aeroportului Craiova, Sorin Manda.

Citește și Dosarul lui Teodosie explodează în mijlocul BOR

Echipamentele achizitionate sunt 3 autospeciale pentru curățat pista, cu plug, perie rotativă și turbosuflantă; o autofreză de zăpadă pentru pistă, căi de rulare și platforme de aviație, de capacitate mare); 3 utilaje multifuncționale, cu perie, freză de zăpadă și lama pentru împins zăpada; un autodegivror pentru pistă, căi de rulare și platformă de aviație; un echipament multifuncțional cu atașamente pentru întreținerea suprafețelor înierbate; un degivror pentru aeronave de tip I și II și III;

o autospecială pentru stingerea incendiilor, pe sașiu special prevăzută cu braț de străpungere (străpunge corpul aeronavei și stinge în interior); o autospecială pentru stingerea incendiilor de tipul celor utilizate pe aeroporturi; un echipament autopropulsat destinat pentru determinarea coeficientului de frânare pe supfrafetele aeroportuare și un echipament multifuncțional cu atașamente pentru întreținerea suprafețelor de mișcare. Mai multe aflați din publicația Știri Craiova.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Știri Craiova
Știri Craiova
StiriCraiova este un ziar online care oferă informații incisive din mediile de interes ale orașului și județului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un nou viceprimar PSD, ales cu ajutorul consilierului local din partea AUR | Gazeta de Stâlpeni

Un nou viceprimar PSD, ales cu ajutorul consilierului local...

Vila Ciuta, o clădire emblematică pentru Bistrița, salvată de la demolare | Săptămâna Online

Vila Ciuta, o clădire emblematică pentru Bistrița, salvată de...

Un plutonier major STS a hărțuit luni de zile o fată de 18 ani | Reporter de Iași

Un plutonier major, angajat în cadrul Serviciului de Telecomunicații Speciale...