Aeroportul Iaşi a înregistrat, în primele 10 luni ale anului, un trafic similar ca pe întregul an 2019.
1,32 milioane de pasageri au tranzitat Aeroportul, la finalul acestui an urmând a fi înregistrat un nou record istoric, potrivit oficialilor aeroportului.
Cu acest trafic, Iaşul îşi consolidează locul doi în topul aeroporturilor regionale, după Cluj şi înaintea unor oraşe precum Timişoara, Suceava, Sibiu sau Bacău.
În luna octombrie, la Iaşi au fost înregistraţi circa 127.000 de pasageri, aproape dublu faţă de Suceava şi de patru ori mai mult decât Bacăul, cele două aeroporturi fiind „concurenţii” direcţi ai aerogării ieşene.
Citește articolul integral pe Ziaruldeiasi.ro
Citește și: Merită România să intre în Schengen?
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Aeroportul Iasi / Facebook)