Aeroportul Oradea, modernizat cu 132 de milioane de lei din fonduri europene

Data:

Conducerea Aeroportului Oradea a prezentat marţi un proiect de dezvoltare şi modernizare a infrastructurii aeroportuare, în valoare de peste 132 de milioane de lei, din care 95 de milioane lei reprezintă finanţare europeană prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.

„Noi, acum, aducem infrastructura acolo unde trebuia să fie. Au existat intenţii în trecut, subsecvente unor nevoi, de modernizare. Dacă ne uităm în jur, vedem că majoritatea aeroporturilor regionale au deja piste de 2.500 de metri. (…) Piaţa la nivelul ţării a crescut de zece ori, între 1996 (de la 2 milioane de pasageri) şi 2019 (la 20 milioane de pasageri). Majoritatea creşterii a fost nu pe aeroportul principal, Otopeni, ci pe cele din provincie. Deşi avem un decalaj, potenţialul aeroportului nostru este mult mai mare. Mai există spaţiu de creştere a traficului aici şi noi avem acum o oportunitate extraordinară – şi ultima oportunitate – de a finanţa programe de modernizare din fonduri europene. Odată cu exerciţiul financiar următor, aeroporturile nu au fost cuprinse într-o schemă de finanţare pentru infrastructură,” a declarat marţi, în conferinţă de presă, directorul general al R.A. Aeroportul Oradea, Răzvan Horga, citat de Agerpres.

Împreună cu directorul general adjunct Eugen Tuduc, manager de proiect, cei doi au prezentat proiectul „Dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Oradea”, al cărui contract de finanţare a fost semnat în 31 august a.c. între Regia Autonomă Aeroportul Oradea şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, organism intermediar pentru Transport.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt: extinderea pistei de decolare/aterizare de la 2.100 de metri la 2.500 de metri; extinderea platformei de debarcare / îmbarcare; împrejmuire incintă şi drum perimetral de securitate; instalarea unui sistem de apropiere de precizie secundar pe direcţia 01 astfel încât o parte din zborurile care survolează oraşul să vină din partea de sud, pentru a reduce traficul aerian deasupra municipiului, precum şi achiziţionarea a patru echipamente necesare desfăşurării activităţilor de întreţinere şi mentenanţă.

Citește și: O realitate neagră și inacceptabilă: 49,6 milioane persoane din întreaga lume sunt victime ale sclaviei moderne

Directorul general Răzvan Horga a precizat că pentru terenurile necesare prelungirii pistei, cu 400 de metri către comuna Nojorid, s-au făcut exproprierile necesare, iar după 31 august, când s-a semnat contractul de finanţare, au demarat şi procedurile pentru desemnarea unui constructor pentru efectuarea lucrărilor.

„Suntem la etapa evaluării financiare pe care o vom încheia săptămâna aceasta şi sper să avem o asociere sau o companie câştigătoare în cursul acestei luni. Dacă nu vor fi contestaţii, la finalul lunii octombrie am putea semna contractul sau cel mult în decembrie, fiind în grafic cu execuţia lucrărilor până la termenul asumat, 31 decembrie 2023”, a precizat Horga.

Prin realizarea acestor tipuri de investiţii, Aeroportul Oradea va dezvolta infrastructura necesară procesării unui trafic aerian crescut şi se va conforma celor mai recente cerinţe ale regulamentelor din sectorul aviaţiei, fiind astfel oferite condiţii de siguranţă superioare în activităţile aeroportuare.

Valoarea totală a Contractului de Finanţare este de 132.785.734,12 lei, din care valoarea cofinanţării Uniunii Europene este de 95.542.666,29 lei, din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.

Perioada de implementare a proiectului este de 39 luni, respectiv între data de 21 octombrie 2020 şi 31 decembrie 2023.

În paralel, Aeroportul Oradea mai implementează un proiect, în valoare de 72,2 milioane de lei, semnat la începutul anului, pentru împrejmuirea perimetrului cu un gard inteligent, construirea unui drum perimetral şi o nouă remiză PSI, cu achiziţie de echipamente, proiect care va fi finalizat tot până 31 decembrie 2023. Lucrarea a fost adjudecată de o asociere de firme.

Citește și: PODCAST | Dr. Geantă: Mesajul că vaccinurile elimină COVID-19 a fost unul exagerat și înșelător

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Aeroportul Oradea / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Semnal de alarmă privind abuzurile dezvoltatorilor imobiliari

Semnal de alarmă privind abuzurile dezvoltatorilor imobiliari tras de...

Taxele și impozitele pe proprietăți ar putea fi majorate 

Taxele și impozitele pe proprietăți ar putea fi majorate...