Aeroportul Oradea va avea o pistă mai mare și echipamente mai performante

Data:

spot_img

Aeroportul Oradea va avea o pistă mai mare și a început recepția finală a lucrărilor care au inclus, de asemenea, extinderea platformei de debarcare/îmbarcare și amenajarea unui drum de incintă pentru vehiculele de securitate.

Au avut loc și mai multe zboruri tehnice speciale pentru calibrarea balizajului luminos și a sistemului de aterizare pe pista prelungită spre Nojorid.

În urma finalizării proiectului, avioanele vor putea ateriza la Oradea dinspre Nojorid, fără să mai survoleze orașul, chiar și în condițiile unei vizibilități de numai 300 metri.

Aeroportul Oradea va avea o pistă mai mare

Potrivit unui comunicat dat publicității vineri de conducerea aeroportului, a început recepția finală a lucrărilor la pista de aterizare/decolare și a celorlalte investiții realizate în cadrul proiectului „Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Oradea”.

Citește și: Percheziții pentru investigarea infracțiunilor economice. Dosare penale și măsuri asigurătorii de aproape 28.000.000 de lei

Proiectul a inclus extinderea pistei de decolare și aterizare cu 420 metri înspre Nojorid, astfel că aceasta a fost prelungită de la 2.100 metri la 2.520 metri, fiind extinsă, de asemenea, și platforma de îmbarcare/debarcare, așa încât aeroportul să poată fi utilizat și de aeronave de mari dimensiuni.

Totodată, în cadrul proiectului a fost realizat un sistem de împrejmuire perimetrală aferent pistei extinse, care a fost echipată cu un sistem instrumental de apropiere de precizie CAT II, adică echipamente care ajută la ghidarea aeronavelor în cursul manevrelor de apropiere față de pistă în vederea aterizării.

Continuarea în Bihoreanul!


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursă foto: Aeroportul Oradea)

spot_imgspot_img
Bihoreanul
Bihoreanulhttps://www.ebihoreanul.ro/
Formatul editorial este generalist, conţinând de la ştiri şi opinii până la anchete, interviuri şi reportaje. Bihoreanul este lider local de audienţă, conform SNA şi SATI (BRAT), atât print, cât şi online, prin www.eBihoreanul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Proiect unic în România, la Oradea: ambulanța pentru cei mici | Bihoreanul

Ambulanța pentru cei mici. Serviciul de Ambulanță Vincențian pentru...

Zeci de angajați ai Primăriei Iași, vizați de o anchetă DNA | Ziarul de Iași

Anchetă DNA la Primăria Iași. Procurorii au deschis un...

Un nou viceprimar PSD, ales cu ajutorul consilierului local din partea AUR | Gazeta de Stâlpeni

Un nou viceprimar PSD, ales cu ajutorul consilierului local...