Camera de furie. O afacere inedită şi-a făcut loc pe piaţa ieşeană: doi tineri au deschis recent în Iaşi un loc în care oamenii plătesc de la 50 de lei/şedinţă pentru a sparge diferite obiecte care nu mai sunt de folos nimănui cu o rangă, ciocan, bâtă de baseball sau crose de golf, arme pe care le primesc la faţa locului.
Camera este amenajată în stilul „acasă”, astfel că se găsesc în încăpere electronice şi electrocasnice, veselă, piese de mobilier. În cadrul unei şedinţe, clienţii pot distruge tot ce reuşesc din ceea ce se află în cameră, pentru că nu sunt limitaţi la un număr de obiecte.
Distrugând diverse lucruri, oamenii ar putea scăpa de stres, arată Lucia Ţanţuc şi Andrei Toma, cei doi tineri care s-au aventurat în această afacere în urmă cu două luni, iar până acum se declară mulţumiţi, având cel puţin câte un client pe zi.
„Unii clienţi mai improvizează şi folosesc piesele de mobilier din cameră pe post de arme. Nici nu vă imaginaţi cât de distractiv este să loveşti în maşina de spălat rufe cu aspiratorul, sau cu un cuptor cu microunde în aragaz.
Ne place să observăm cât de încântaţi sunt oamenii când ajung pentru prima dată în cameră şi cât de încărcaţi de adrenalină, dar şi extenuaţi ies din cameră.
Mulţi ne-au spus că ar fi echivalentul a două şedinţe la sală, la cât efort fizic depun în cameră. Am avut grupuri care au ajuns la noi din alte oraşe, care au venit la Iaşi special pentru Smash Room sau clienţi recurenţi, care nu sunt la prima şedinţă, ceea ce ne dă încredere”, explică tinerii.
Citește și Accident cu 16 persoane implicate, printre care 7 copii, în Vrancea
Camera de furie
Clienţii îşi pot aduce propriile bunuri pentru a le distruge, situaţie în care pot obţine o reducere de preţ. Lucia este originară din Republica Moldova, iar Andrei, prietenul ei, este din Bârlad.
Au ajuns în Iaşi cu facultatea în urmă cu 8 ani şi s-au stabilit aici.
„Ne-am încurajat reciproc şi am păşit în lumea afacerilor în 2021. Am început cu ce ştiam mai bine, decoraţiuni din licheni stabilizaţi, apoi cu lumânări parfumate din ceară de soia.
Cu puţin timp înainte de a deschide Smash Room Iaşi, curioşi din fire fiind, căutam lucruri de făcut şi experienţe noi de testat în Iaşi în puţinul nostru timp liber pe care îl avem. Din păcate nu prea găseam chestii de făcut şi ne gândeam cum am putea ajuta comunitatea, dar şi să le oferim noi metode de distracţie, altele decât cele prezente în oraş.
Aşa ne-am gândit că ar fi perfect să fie o cameră în care poţi intra şi să spargi lucruri fără regrete, într-un mediu sigur, controlat, fără să fie nevoie să cumperi altele în loc”, a declarat Lucia pentru „Ziarul de Iaşi”.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!