Afacerea Nordis și rolul ieșeanului Daniel Penciuc. Referatul procurorilor | Ziarul de Iași

Data:

spot_img

Afacerea Nordis și rolul ieșeanului Daniel Penciuc. Motivele pentru care procurorii au decis continuarea anchetei împotriva directorului de marketing al Nordis Management, Daniel Penciuc, sunt expuse în referatul din 4 februarie, cu privire la arestarea preventivă a unor dintre persoanele implicate în scandalul Nordis.

Între acestea se numără fapte precum constituire a unui grup infracțional organizat, complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave în formă continuată și spălare de bani în formă continuată. Însă ancheta e departe de a fi încheiată, iar Penciuc, cunoscut la Iași ca fiind fondatorul Time Out – business din care a ieșit de mai mulți ani – e convins că își va putea demonstra nevinovăția.

Ziarul de Iași a extras din documentul amintit faptele pentru care procurorii consideră că trebuie să îl cerceteze pe Daniel Penciuc. Acestea sunt:

Constituire a unui grup infracțional organizat: Potrivit anchetatorilor, Daniel Penciuc a aderat începând cu anul 2018 la grupul infracțional condus de Vladimir Ciorbă, Gheorghe Poștoacă și Alexandru Mihai, care a operat până în ianuarie 2025, grup specializat în comiterea unor infracțiuni deosebit de grave, precum delapidarea, evaziunea fiscală, înșelăciunea, stabilirea frauduloasă a impozitelor, taxelor și contribuțiilor, obținerea ilegală de sume de bani prin rambursări sau restituiri din bugetul general consolidat și spălarea banilor.

Citește și: Șantierele Nordis, ignorate de autoritățile din Năvodari. Cum au scos 200 milioane de euro din firmă

Grupul ar fi conceput și implementat un mecanism infracțional complex, bazat pe dezvoltarea unor proiecte imobiliare prin intermediul mai multor societăți, urmând ca sumele încasate de la clienți să fie delapidate.

Acesta a inclus inducerea în eroare a cumpărătorilor prin semnarea de antecontracte și contracte de vânzare-cumpărare, înregistrarea unor operațiuni fictive în contabilitatea societăților controlate, cu scopul de a evita plata taxelor și impozitelor către stat. În plus, ar fi fost stabilite taxe și contribuții cu rea-credință (cum ar fi TVA-ul), ceea ce a dus la obținerea de rambursări sau restituiri ilegale din bugetul de stat. Aceste activități au prejudiciat atât societățile implicate, cât și clienții, precum și bugetul de stat.

Continuarea în Ziarul de Iași

Citește și: Pe pagina mea de Facebook curge sânge

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: ziaruldeiasi.ro)

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un afacerist cu multiple probleme penale, gazda lui Georgescu la piață în ziua boicotului | Aktual24

Un afacerist cu multiple probleme penale, gazda lui Georgescu...

Un excavator a fost lovit de tren la Periș | VIDEO

Un excavator a fost lovit de tren la Periș,...

Reforma administrativă. Propunerea USR și impactul asupra comunelor | Gazeta de Stâlpeni

Reforma administrativă. Propunerea USR și impactul asupra comunelor. Violeta...