Afaceristă condamnată, contract în Sectorul 3 de 5 milioane de euro, fără licitație

Data:

spot_img

Afaceristă condamnată, contract în Sectorul 3 de 5 milioane de euro, fără licitație. Firmă deținută de Simona Ciulavu, care, în trecut, a fost condamnată pentru participare la grup infracțional organizat într-un dosar al Clanului Sportivilor, este una dintre beneficiarele unui contract de 5 milioane de euro, banii provenind de la Primăria Sectorului 3.

Informațiile privind din documentele consultate de G4Media.ro. În decurs de trei luni, Ciulavu a facturat deja 1,9 milioane de lei, obiectul contractului fiind montarea a zeci de kilometri de garduri în Sectorul 3.

Procedura a stârnit scandal în Consiliul Local, dar, în final, a fost aprobată în februarie 2024 și face parte dintr-o metodă patentată de evitare a licitațiilor publice: Primăria atribuie direct contractul unei societăți din subordine – în acest caz, Algorithm Construcții S3 SRL – care, apoi, împarte banii discreționar, fără a mai organiza licitații.

Citește și: Peste 3.500 de spectatori, la Gala de Deschidere a TIFF

Contract în Sectorul 3 atribuit fără licitație

Anul trecut, Primăria condusă de Robert Negoiță a recurs la aceeași metodă pentru a direcționa 6 milioane de euro pentru propagandă în mass-media. După ce G4Media.ro a dezvăluit această inginerie, Algorithm Construcții S3 a încetat să mai posteze pe site-ul propriu facturile către canalele media care primeau bani în baza acestui contract.

În februarie 2024, Consiliul Local al Sectorului 3 a aprobat un proiect de hotărâre prin care companiei municipale Algorithm Construcții S3 SRL i-a fost atribuit direct un contract în valoare de 25 de milioane de lei. În contul acestor bani, societatea trebuie să ducă la îndeplinire, în decurs de 18 luni, „lucrări de împrejmuire cu gard metalic galvanizat tratat anticoroziv prin zincare” și să demonteze vechile garduri de pe întinderea acestui sector.

Motivația acestui demers al Primăriei pe care o conduce edilul Robert Negoiță, așa cum reieșea din proiectul de hotărâre adoptat în februarie: ”(…) îmbunătăţirea calității și eficientizării serviciilor publice furnizate de către administrația publică locală”. Anterior, proiectul fusese respins de două ori după ce consilierii locali USR s-au opus aprobării.

Citește și: România–Ucraina 3–0, în cel mai bun meci al Naționalei din istoria EURO

5 milioane de euro

Deși obiectul principal de activitate al Algorithm Construcții S3 – Lucrări de construcții a clădirilor rezidentiale și nerezidențiale – și numărul de angajați – circa 220 – presupunea, cel puțin teoretic, că societatea putea duce la îndeplinire contractul, în realitate lucrurile nu au stat astfel.

Într-un răspuns pentru G4Media.ro, Algorithm a transmis că ”este un proiect de mare amploare” și, drept urmare, a încheiat contracte cu doi operatori economici/prestatori de servicii pentru montarea gardurilor.

Articolul integral, în G4 Media

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Fostul ministru Raluca Prună despre presiunile făcute de Iohannis pentru numirea Procurorului General

Fost ministru al Justiției în guvernul tehnocrat Cioloș, Raluca...

Procuror suspendat din funcție de CSM

Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior...

Primele dispozitive acustice pentru nevăzători, instalate de CTP Iași în stațiile de tramvai și autobuz

Primele dispozitive acustice pentru persoanele cu deficiențe de vedere...

Marcel Ciolacu spune despre Geoană că nu poate fi considerat un candidat de dreapta

Marcel Ciolacu a criticat propunerea ca Mircea Geoană să...