Aktual24 | Regizorul Alexandru Solomon: „Reacția Arhiepiscopiei Sibiului arată că BOR nu s-a împăcat cu ideea că România e un stat laic”

Data:

spot_img

Regizorul Alexandru Solomon este, pentru un proaspăt inamic public al atotputernicei Biserici Ortodoxe, neobișnuit de relaxat la interviul cu jurnalistul aktual24.ro.

Asta, deși întrebările n-au fost trimise înainte, cum e moda acum, și nu-s nici comode uneori. Cert e că, ascultându-l pe interlocutor, aura de conspirație promovată de Arhiepiscopia Sibiului în ultima lună începe să se estompeze.

Toată furia a plecat, de fapt, de la filmul „Arsenie. Viață de apoi”. Un documentar în care se prezintă fenomenul pelerinajelor la mormântul lui Arsenie Boca și, mai mult decât atât, cultura populară creată în jurul unui călugăr devenit superstar al credincioșilor ortodocși români la câteva decenii după moartea sa.

Reacția Arhiepiscopia Sibiului la acest film a fost virulentă.

Preotul Catalin Dumitrean, purtătorul de cuvânt al instituției, a lansat pe rețelele de socializare atacuri care amintesc de aceeași Arhiepiscopie a Sibiului din anii ’30-’40, când la curtea mitropolitului Bălan se crease principalul focar de susținere a mișcării legionare în interiorul BOR.

Lui Alexandru Solomon i s-a reproșat că e evreu, că întinează valorile fundamentale ale nației, că denigrează „poporul român, valorile lui spirituale perene și, în mod special, Biserica Ortodoxă”.

„Viață părintelui Arsenie Boca e jignitor parodiată”, filmul este „un pretext de ridiculizare și jignire a mii și mii de credincioși”, se acuză într-un comunicat oficial.

Citește și VIDEO Primele imagini cu momentul în care Vlad Pascu a intrat în grupul de tineri, la 2 Mai

Suflul ideilor de extremă dreaptă interbelice nu s-a oprit la vorbe. S-a reușit cumva cenzurarea filmului la Arad, iar acum se strâng semnături să se întâmple același lucru la festivalul „Astra Film”, care urmează la Sibiu.

Sfatul Arhiepiscopiei? Nu mergeți, oameni buni, la filmul documentar „Arsenie. Viața de apoi”. Care, de fapt, dau verdictul experții BOR în cinematografie, nici nu prea e documentar, e doar ceva care lovește în Biserica, familie și patrie”, a mai explicat regizorul.

Interviul integral poate fi citit în Aktual24.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related