Cum a arătat de fapt „exclusivitatea” Antena 3 și Digi24 cu Zelenski: posturile au difuzat numeroase anunțuri în cursul zilei de marți susținând că vor difuza interviuri „exclusive” cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Însă realitatea a fost cu totul alta.
Zelenski a susținut de fapt o conferință de presă, într-un format restrâns ce-i drept, la care au fost invitate să participe patru posturi TV.
„Într-un interviu exclusiv acordat lui Mihai Gâdea în timpul primei sale vizite în România, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a exprimat ingrijorarea cu privire la faptul că conflictul din Israel ar putea distrage atenția internațională de la Ucraina”, susține Antena 3.
Citește și: Procurorul Mihăilă, fost cercetat, arestat și achitat, numit șef peste infracțiunile de mediu din România
În niciun caz Zelenski nu a acordat interviu „exclusiv” postului Antena 3, așa cum a ținut acesta să prezinte pe ecran, chiar și in timpul difuzării declarațiilor președintelui Ucrainei.
Digi24 a avut un comportament similar. „Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va acorda astăzi un interviu istoric postului Digi24. Interviul va fi realizat de Cosmin Prelipceanu și va fi difuzat în această seară, la orele 20 și 21”, anunțase postul pe site.
Comentariile ironice nu au întârziat să apară.
„‘Exclusivitate’ marca A3 și Digi. De la stânga la dreapta sunt: TVR1, ProTV, A3 și Digi24. Și nu văd în spate dacă sunt doar camerele sau e și Radio România Actualități, poate și Agerpres.
Ce glumă e ‘succesul’ în țara asta, ce tupeiști incapabili se cocoață în top cu miniciuni care trec neobservate, nepedepsite în toate domeniile. O glumă la care îți vine să râzi doar de la distanță. Mare distanță”, a scris Adela Răpeanu pe Facebook.
Continuarea în Aktual24.ro
Urmăriți PressHUB și pe Google News!