Gheorghe Piperea, candidat AUR pentru Parlamentul European, lansează o nouă teorie a conspirației, sugerând că datele privind temperatura înconjurătoare ar fi falsificate. El a adresat o interpelare publică Agenției Naționale de Meteorologie.
„Este Agenția Națională de Meteorologie o instituție publică? Este. Deci poate să ne furnizeze o informație de interes public, răspunzând acestei întrebări:
Cum se calculează, oficial, temperatura exterioară? De ce există valori atât de diferite ale acesteia? De ce, de exemplu, calculatorul și telefonul smart arată 35 de grade, iar bordul mașinii și televiziunile arată 42 sau chiar 47,5 grade”, a întrebat Piperea.
Postarea lui Piperea a fost ironizată de jurnalistul Daniel Coman de la Euronews.
„Propun să mergem chiar mai departe: chiar are metrul o sută de centimetri?! Sau este tot o conspirație prin care Oculta încearcă să ne manipuleze? Hainele pentru femei nu au buzunare ca să le determine să cumpere poșete? Cine este Carla’s Dreams?
Dacă nu există oameni în filmul Cars, de ce au mașinile mânere la uși?! Dacă Big Bang a creat Universul, ce a creat Big Bang?”, a comentat Coman pe Facebook.
Continuarea în Aktual24.ro
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Captură video)