Aktual24 | Gino Iorgulescu despre sentința contra fiului său: „România a condamnat un bolnav psihic”

Data:

spot_img

Gino Iorgulescu despre sentința în cazul fiului său: „România a condamnat un bolnav psihic”. Președintele LPF, Gino Iorgulescu, a dat publicității un comunicat de presă delirant, în care susține în legătură cu procesul fiului său, Mario, că „România a condamnat un bolnav psihic”.

El lansează acuzații atât la adresa jurnaliștilor, cât și a magistraților, susținând că toți sunt manipulați de serviciile secrete.

Comunicatul a fost publicat pe site-ul Lumea Justiției, care este deținut de Răzvan Savaliuc. Aceasta publicație s-a remarcat prin numeroase atacuri la adresa procurorilor DNA și prin susținerea unor înalte personaje din politică acuzate de corupție.

„Condamnarea extrem de dură și pe repede înainte – acuzată de avocați ca fiind una cu încalcarea dreptului la apărare – a lui Mario Iorgulescu, fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu – după respingerea probelor cerute în apărare – a șocat mulți profesioniști ai Dreptului.

Aceasta întrucât încadrarea la omor cu intenție (în loc de omor din culpă) apare ca o premieră în condițiile în care nu a existat niciun fel de intenție, deoarece autoturismul condus în noaptea de 8 septembrie 2019 a intrat pe contrasens după ce a lovit un scuar nesemnalizat (din cauza căruia se mai întâmplaseră în acel loc alte accidente) și după o manevră de evitare a unui automobil care a făcut o manevră riscantă, pe care anchetatorii nu au vrut să-l identifice, deși apare pe o filmare. (…)

Citește și: „Câștigi 140.000 de euro/an din propriul tău parc fotovoltaic.” Este adevărat?

Două instanțe din Italia l-au declarat bolnav psihic

Cazul Mario Iorgulescu mai șochează prin faptul că, în urma infernalului linșaj mediatic, două instanțe din Italia l-au declarat bolnav psihic, în grad de handicap, sentințe recunoscute de România, și totuși judecătorii români au refuzat inexplicabil să dispună efectuarea unui expertize medico legale, cu motivații care exced oricărei logici”, a susținut site-ul lui Savaliuc.

„Din păcate, este deja notorie situația juridică a fiului meu, dar tot din păcate, observ că goana după «senzațional» conduce la nesocotirea situației medicale/psihice pe care acesta o încearcă și chiar a elementelor juridice care compun dosarul penal întocmit în urma regretabilului accident în care a fost implicat în septembrie 2019.

Pentru Dumnezeu, a fost un accident din culpă, nicidecum cu intenție, este clar că fiul meu nici nu cunoștea persoana și nici nu voia să se sinucidă”, a transmis Gino Iorgulescu în comunicatul de presă.

Continuarea în Aktual24.ro


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Aktual24.ro)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Horia Alexandrescu despre Călin Georgescu: „Mi l-au trimis aia de la SIE, au zis că e om serios” | Aktual24

Horia Alexandrescu, tatăl Ancăi Alexandrescu, le-ar fi spus colegilor...

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și UDMR | Aktual24

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...