Surse apropiate lui Remus Bertea (25 de ani), polițistul cu cocaină din Brașov, prins joi în timp ce încercă să vândă droguri unui client, au declarat pentru aktual24.ro că acest provine dintr-o familie foarte înstărită din oraș.
Sursele au declarat că polițistul a dorit să intre în trupele speciale, însă a fost respins. El a petrecut o perioada de probă la mascați, era considerat un sportiv bun, dar apoi comandantul trupelor de intervenție din oraș a primit sesizări că Bertea e „scandalagiu”.
„Avea pe Facebook postări cu shoturi și nu prea părea serios”, au subliniat sursele.
Citește și: Trei judecători militari sunt cercetați de Inspecția Judiciară pentru delict de opinie
De asemenea, polițistul nu numai că vindea droguri, ci este și consumator de droguri, au precizat sursele.
Remus Bertea provine dintr-o familie bogată din oraș, el având pe rețelele de socializare numeroase imagini în care apare alături de mașini de lux.
Poliția Brașov a anunțat joi că Bertea a fost dat afară.
Bertea, parte dintr-o rețea
Potrivit surselor judiciare, Remus Bertea face parte dintr-o reţea, iar la domiciliul acestuia şi la alte adrese au fost efectuate percheziţii.
Conform sindicatului Europol, inculpatul ar fi fost prins în timp ce vindea cocaină, fiind îmbrăcat chiar în uniforma de poliţist.
„Unii „colegi” au intrat în Poliție crezând că pot beneficia de cea mai bună „acoperire” pentru activitățile ilegale pe care le desfășoară.
Asupra polițistului a fost găsită cantitatea de 50 gr de cocaină, drog de mare risc, a cărui valoare de piață este de 5000 euro.
Cercetările sunt în derulate în continuare pentru documentarea întregii activități infracționale”, au semnalat, joi, reprezentanții sindicatului.
IPJ Braşov a transmis că cel în cauză a fost destituit din funcţie şi nu mai deţine, în prezent, calitatea de poliţist în cadrul Inspectoratului.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!