sâmbătă, 31 iulie 2021
AcasăNewsletterAlbăcazăpada SRL făcea ravagii pe piața neagră din Iași: 99 de facturi...

Albăcazăpada SRL făcea ravagii pe piața neagră din Iași: 99 de facturi fictive. Arabi și chinezi implicați

Patronul unei firme ieşene prestatoare de servicii curăţenie este judecat pentru evaziune fiscală. Marcel Diaconu, administratorul SC Albăcazăpada Cleaning&Service SRL este acuzat că în perioada 2013-2015 ar fi înregistrat în contabilitatea societăţii un număr de 99 de achiziţii fictive în valoare totală de aproape o jumătate de milion de lei.

Operaţiunile contabile au adus bugetului de stat un prejudiciu de 150.100 lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit neîncasate. În primă instanţă, Diaconu a fost condamnat cu suspendare, interzicându-i-se totodată să mai administreze vreo firmă.

Conform rechizitoriului, Diaconu a întocmit mai întâi în fals, în numele a trei firme furnizoare, 99 de facturi fiscale. Ulterior, pentru a întări aparenţa de legalitate a operaţiunilor, a simulat plata facturilor, prin înregistrarea în registrul de casă a unor plăţi fictive, în numerar. Fiecare factură înregistrată avea o valoare ceva mai mică de 5.000 de lei, pragul maxim până la care achitarea unei facturi se poate face în numerar.

Mişcarea a ieşit la iveală prin confruntarea datelor din contabilitarea SC Albăcazăpada cu cele din contabilitatea aşa-zişilor furnizori. Din declaraţiile privind livrările/prestările de servicii depuse de Davaris Textile SRL, a rezultat că această societate nu făcuse niciun fel de livrări către societatea ieşeană în perioada respectivă. Managerul de vânzări al Davaris a declarat, de altfel, ulterior, că nici măcar nu îl cunoaşte pe Diaconu, iar firma pe care o reprezintă nu a avut niciodată relaţii comerciale cu Albăcazăpada SRL.

O altă societate, care ar fi livrat marfă în 2014 şi 2015 se afla în stare de inactivitate încă din 2010, iar administratorul său, Hassan El Mordah, nici măcar nu se afla în ţară în acea perioadă. Nici Xu Long Active SRL nu livrase nimic către firma lui Diaconu, devenind şi ea inactivă în 2015. De asemenea, administratorii acestei societăţi, Chen Yongqing şi Xu Yanfen, nu se aflau în România la data “tranzacţiilor”. Nici măcar angajaţii SC Albăcazăpada SRL nu auziseră de “partenerii” de afaceri trecuţi în facturile fictive.

Articolul precedentPolonia Captiva (II)
Articolul următorRotarieni anti-COVID 19
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE