Alegeri în Italia. La Roma ar putea veni al doilea premier de extremă dreapta după Mussolini

Alegeri în Italia: cum a ajuns extrema dreaptă să crească de la 4.3% în 2018 la aproape 25%, cu șanse să dea primul premier femeie din istoria țării, dar și al doilea prim ministru de extremă dreapta după Mussolini.

Partidul de extremă dreaptă, Fratelli d’Italia, condus de Giorgia Meloni are cele mai mari șanse să câștige majoritatea în Parlamentul italian, la alegerile de duminică, cu un procent de aproape 25%, potrivit sondajelor de opinie.

Dacă formează un guvern de coaliție care ar înregistra 48% din voturi împreună cu partidul lui Matteo Salvini, Lega Nord, și cu Forza Italia, partidului lui Silvio Berlusconi, doi susținători ai lui Putin, Giorgia Meloni ar putea deveni prima femeie prim-ministru din istoria Italiei și al doilea prim-ministru de extremă dreaptă, după Benito Mussolini, la 100 de ani distanță de la numirea dictatorului italian ca șef al guvernului.

Principalul contracandiat al Giorgiei Meloni este Enrico Letta, liderul Partidului Democrat, formațiune aflată în sondaje la o distanță de 2-3 procente de Fratelli d’Italia, dar într-o coaliție de centru-stânga care ar aduna, potrivit sondajelor, cel mult de 29% din voturi.

Cine este Giorgia Meloni?

Giorgia Meloni are 45 de ani, s-a născut la Roma și activează în politică din perioada studenției. Partidul Fratelli d’Italia își are rădăcinile în Mișcarea Socială Italiană, partid neofascist apărut după Al Doilea Război Mondial.

Fratelli d’Italia a fost lansat în 2012 prin scinadrea partidului lui Silvio Berlusconi, Il Popolo della Libertà (PdL). Denumirea formațiunii lui Meloni e dată de primele cuvinte din imnul național al Italiei.

Meloni a fost vicepreședintă a Camerei Deputaților din 2006 până în 2008 și ministru al Tineretului în perioada 2008-2011, în guvernul Berlusconi.

Deși afirmă oficial că „fascismul aparține istoriei”, se declară prietenă a premierului Viktor Orban și susținătoare a partidului spaniol de extremă-dreapta VOX.

Cum se explică ascensiunea Fratelli d’Italia în sondajele recente

Ascensiunea lui Meloni și a partidului ei în Italia se explică la fel ca ascensiunea tuturor partidelor extremiste, fie că este vorba de cele active astăzi sau de cele din trecut. Partidele extremiste câștigă popularitate în primul rând pe fondul crizelor economice.

Alți factori care duc la ascensiunea acestor partide sunt: instabilitatea politică, discursul populist-propagandistic (din care nu lipsește inamicul extern – țap ispășitor, la care se adaugă nevoia rectificării în plan internațional a unor nedreptăți din trecut) și carisma liderului.

Folosirea violenței în combaterea inamicilor interni, ducând la insecuritate și haos social, așa cum s-a întâmplat în perioada premergătoare ascensiunii nazismului în Germania sau a fascismului în Italia, ca factor cheie în ascensiunea partidelor extremiste, lipsește din peisajul politic italian actual, în rest toate celelalte condiții par să fie îndeplinite și se pot trece în revistă.

Citește și: Trebuie UE să primească și refugiați din Rusia? „Da, dacă își respectă principiile”

Pe locul 3 în UE la șomaj

Din punct de vedere economic, Italia se confruntă cu probleme serioase. Are o datorie publică uriașă, în jurul a 150 % din PIB, și o inflație în creștere , estimată la 8,4% pentru luna august. Rata de șomaj în rândul tinerilor în Italia este pe locul 3 la nivel UE.

Cu natalitate în continuă scădere, țara trece printr-o iarnă demografică, plasându-se printre statele cu cea mai îmbătrânită populație din lume.

Facturile uriașe la gaz în contextul izbucnirii războiului din Ucraina și cei doi ani de pandemie Covid-19, pe care guvernele italiene au înfruntat-o cu măsuri mult mai drastice decât în România, ceea ce a făcut ca mulți italieni să-și piardă locurile de muncă din cauza nevaccinării, au contribuit la creșterea sentimentului de nemulțumire generală față de clasa politică actuală.

Din ce în ce mai mulți italieni și-au reorientat atenția către discursul partidelor de extremă dreapta ale lui Salvini, Meloni și Berlusconi.

Italia a schimbat trei guverne în ultimii 5 ani, ultimul guvern condus de Mario Draghi dându-și demisia la un an și jumătate de la preluarea în plină pandemie a conducerii statului. În cei cinci ani de disensiuni politice, Fratelli d’Italia a stat deoparte, rămânând mereu în opoziție.

Citește și: „Războiul este pace”. Cum vrea Kremlinul să ne convingă că Vestul este vinovat

Cheia succesului: criticatul de pe margine

Ca strategie de convingere a electoratului, decizia lui Meloni de a sta în opoziție pare să fi funcționat foarte bine, pentru că a dus la o creștere a vizibilității sale mediatice în calitate de outsider la un proiect politic falit.

Dezamăgiți de foștii politicieni, votanții lui Meloni văd în ea posibilitatea unor schimbări rapide. „Alții au fost la putere și nu au făcut nimic, să vedem ce va face ea!”, a fost motivația unui prieten care și-a exprimat intenția de vot pentru Meloni.

Discursul populist care promite soluții salvatoare, din care nu lipsește inamicului extern, responsabil pentru problemele curente ale națiunii și nevoia remedierii unor injustitii din trecut în plan internațional, sunt piloni de bază în discursul lui Meloni.

Temele pe care lidera extremei dreapta le-a abordat în campania electorală sunt cele care se regăsesc în agenda celorlalte partide extremiste din alte țări europene, conduse de Marine Le Pen în Franța, Viktor Orban în Ungaria sau George Simion în România.

„Dumnezeu, patrie și familie!” („Dio, patria e famiglia!)

Fratelli d’Italia poartă un război ideologic și cultural, luptând împotriva islamizării Europei și a imigrației ilegale, apărând familia tradițional-creștină, pe care o numesc „naturală”, formată doar dintr-un bărbat și o femeie, militând pentru limitarea drepturilor minorităților sexulale și a avortului, sub sloganul: „Dumnezeu, patrie și familie!” („Dio, patria e famiglia!).

Nedreptățile la adresa Italiei, care trebuie remediate la nivel internațional, vizează în special relația cu Uniunea Europeană și privesc măsuri ca: revizuirea Tratatului de la Dublin, revizuirea PNRR-ului, plafonarea prețului la gaz la nivel UE etc.

Pentru aceste măsuri politice, Giorgia Meloni are un alt slogan: „O Europă care face mai puțin, dar o face mai bine!” („Meno Europa, ma meglio!”).

Deși există probleme în Italia generate de dificultatea integrării socio-culturale a numărului mare de imigranți sosiți din Africa și Asia în ultimii ani, nu se poate vorbi de o criză a imigrației. Cu toate astea, electoratul partidelor de extremă se lasă sedus de mitul potrivit cărora noi veniți sunt responsabili pentru problemele Italiei și dă crezare mesajelor xenofobe de tipul: „Întreținerea unui imigrant costă statul italian 35 de euro pe zi, pensia medie a unui italian este jumătate din această sumă!”

Frustrările și insecuritățile italienilor se revarsă astfel asupra unui țap ispășitor.

Haosului economic îi corespunde haosul valoric în discursul extremist de dreapta. Atacate nu sunt doar economia, ci și valorile identitare. Ipocrizia acestui discurs iese ușor la iveală când vine vorba de apărarea familiei tradițional-catolice împotriva pericolului pe care l-ar reprezenta minoritățile sexuale pe care Fratelli d’Italia îl proclama.

Citește și: Ce se întâmplă în Iran. Revolta femeilor împotriva liderilor religioși ai țării

Apărătorii familiei, doi bărbați și o femeie cu probleme de moralitate

Cine sunt apărătorii familiei tradiționale din coaliția de extremă dreaptă care ar putea guverna Italia? Tocmai Silvio Berlusconi și Matteo Salvini. Primul a devenit notoriu în presa internațională pentru scandalurile sexuale cu fete pe care le-a plătit. În ceea ce îi privește pei Salvini și Meloni, se poate constata că nici ei nu respectă întocmai normele catolice, fiecare având copii în afara căsătoriilor.

Giorgia Meloni este totodată un lider carismatic, la fel ca predecesorul ei de extremă dreaptă, Benito Mussolini. Are un discurs clar, pe înțelesul tuturor, iar tonul ei în aparițiile publice este mereu ferm, la nevoie chiar ascendent.

În afara calităților oratorice, Giorgia Meloni a mai beneficiat de o situație conjuncturală aparte care a propulsat-o în ochii votanților, absența confruntărilor televizate dintre candidați.

În loc să ofere spațiu dezbaterilor politice, așa cum s-a întâmplat în cazul lui Le Pen și Macron în Franța, in contextul alegerilor prezidențiale, televiziunile italiene s-au limitat la a oferi spațiu separat fiecărui candidat. Neavând un interlocutor avizat care să o contracareze, publicul sfârșește prin a se lăsa convins de discursul ei.

Deși formula discursivă a lui Meloni pare să fi prins în plan local printre alegători, aceasta nu va prinde la nivel european, așa cum au remarcat contracandidații săi, în alegerile de duminică. Nu poți să îți arăți pumnii, să oferi demonstrații de forță în raport cu Uniunea Europeană pentru publicul italian, atacând politica UE în materie de drepturi ale minorității sexuale și drepturi ale femeii, vociferând revizuirea Tratatului de la Dublin pe motiv că te victimizează direct, propunând blocade navale pentru imigranți și cooperare la nivel UE cu state eșuate din Nordul Africii, și în același timp să pretinzi că vrei să faci parte din UE, bucurându-te de beneficiile depline pe care ți le oferă acest statut.

Dacă va câștiga coaliția de dreapta la alegerile de duminică, Italia riscă să își piardă poziția de prim rang alături de Franța, Germania și Spania, devenind cel de-al doilea copil rău al Uniunii Europene, lângă Ungaria.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!