Crearea unei majorități pro reforme în jurul Maiei Sandu ar fi încă o palmă dată Bucureștiului pentru politica dusă în Republica Moldova în ultimii zece ani.
Evenimentele politice s-au succedat rapid la Chișinău în ultima jumătate de an. În noiembrie 2020, Maia Sandu câștiga categoric alegerile prezidențiale în fața lui Igor Dodon, după o mobilizare exemplară a cetățenilor moldoveni și în special a diasporei. Una dintre promisiunile de campanie a fost chiar forțarea alegerilor anticipate pentru a dizolva un parlament dominat de partide compromise și cangrenate de corupție. Sorții păreau însă împotrivă. Cadrul legal este nefavorabil declanșării anticipatelor, iar toate celelalte partide parlamentare ar fi avut doar de pierdut în cazul alegerilor înainte de termen.
Neașteptat pentru mulți, Maia Sandu a reușit să dizolve parlamentul de la Chișinău, așa cum a promis, iar alegerile parlamentare anticipate vor avea loc pe 11 iulie. La Chișinău, președinta în funcție nu a făcut niciun pas înapoi și nici nu a mai dat „încă o șansă” unor partide nereformate. Maia Sandu și partidul pe care l-a condus, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), au în față ultimul și probabil cel mai greu obstacol: câștigarea majorității în parlamentul de la Chișinău și impunerea unui program pro reforme.
Capitalul de imagine al Maiei Sandu și rezultatele ultimelor sondaje care dau PAS-ul ca învingător în alegeri îi sperie pe mulți obișnuiți cu statu-quo-ul de la Chișinău. Inclusiv din România. Pentru prima oară, există temerea că schemele de corupție nu vor mai putea fi negociate, iar mimarea reformelor nu va mai fi politică de stat. Maia Sandu nu pare din același film, așa cum în România stenograme recente ale DNA arătau frustrarea unor oameni de afaceri și politicieni când nu reușeau să negocieze subteran funcții și contracte, etichetând unii miniștri ai USR PLUS ca „nenorociți” și „nebuni”.
Maia Sandu și PAS pot obține majoritatea pro reforme
La Chișinău, dezbaterea nu este despre cine câștigă alegerile, ci dacă PAS poate crea o majoritate de unul singur sau cu un al doilea partid minor în coaliție. Creșterea PAS a fost atât de spectaculoasă în ultimul an, încât a înghițit aproape toate voturile de pe eșichierul pro european, pro reforme sau pro unionist, fiind un mare semn de întrebare dacă alt partid pro reforme va reuși să obțină cele 5% necesare accesului în parlament. Cea mai bună variantă pentru PAS, dacă nu ar obține majoritatea, este guvernarea alături de Partidul Demnitate și Adevăr al lui Andrei Năstase sau de unul dintre noile partide cu o agendă asumată pro reforme, precum Partidul Schimbării. Cel din urmă are însă șanse minore de a accede în parlament, iar partidul lui Andrei Năstase a scăzut simțitor în sondaje în ultima perioadă.
De cealaltă parte, Partidul Socialist al lui Igor Dodon și Partidul Comunist al lui Vladimir Voronin au decis să meargă împreună în alegeri, formând un bloc electoral, deși relația dintre cele două formațiuni a fost extrem de tensionată în ultimii ani. Cap de listă al noului bloc este Vladimir Voronin, un dinozaur politic, fără șanse de a intra în parlament de unul singur, ceea ce sugerează teama lui Dodon de a nu fi locomotivă electorală pentru noua alianță, după rezultatul dezastruos de la prezidențiale. Și reprezintă și o palmă pentru acesta, după ce Voronin l-a ironizat ani la rând și a refuzat inclusiv să-i strângă mâna.
Cu șanse de a intra în parlament sunt și Partidul Șor, condus de fugarul Ilan Șor, cel care a asigurat majoritatea Partidului Socialist în precedentul parlament. Partidul Democrat, preferatul Bucureștiului, dominat de Plahotniuc și cândva cel mai influent partid de la Chișinău, are șanse minime să treacă pragul electoral. Partidul lui Renato Usatîi, cel care obținea un scor neașteptat în alegerile prezidențiale, are încă probleme în a transfera capitalul de imagine al lui Usatîi și a depăși pragul electoral.
Așa-zisele partide unioniste de la Chișinău sunt reprezentate de Partidul Unității Naționale (PUN), condus de Octavian Țîcu, un apropiat al Partidului Mișcarea Populară de la București, și Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Sub sigla AUR vor candida și alte trei partide locale, fără șanse de a intra în parlament de unele singure. PUN a refuzat oferta AUR de a candida împreună, sub titulatura partidului AUR. Ambele au șanse reduse de a depăși 5%. Intenția de vot la Chișinău pentru partidele unioniste gravitează însă în jurul a 25%, însă eșecul repetat al acestor partide reciclate sub AUR de a promova reforme și flirtul lor cu Plahotniuc au dezamăgit electoratul care a trecut aproape complet spre PAS.
În cursa electorală sunt înscrise 22 de partide și un candidat independent. Majoritatea se proclamă partide pro europene, pro reformiste. Scopul multora dintre aceste partide nu este altul decât de a rupe voturile pe eșichierul pro european și a oferi o majoritate blocului electoral format din comuniști și socialiști și Partidului Șor. Partidul Noua Opțiune Istorică a mers chiar mai departe, și-a schimbat denumirea în Partidul Alternativă și Șanse cu acronimul PAȘ. O încercare de imitare a Partidului Acțiune și Solidaritate folosind același acronim și un logo extrem de similar, pentru a păcăli electoratul. Justiția din Republica Moldova nu a permis acestora să utilizeze acronimul PAȘ. O situație similară a avut loc în alegerile locale de la Chișinău, când Andrei Năstase, candidatul blocului ACUM, îl avea contracandidat pe Andrei Năstase.
O campanie electorală împotriva reformelor
Elementul de noutate al campaniei electorale de la Chișinău îl reprezintă cel mai probabil partidul AUR. AUR joacă cartea unionistă, merge pe un discurs populist și încearcă să-și tempereze discursul antieuropean cu care ne-a obișnuit la București, însă atacurile la Maia Sandu au fost dese și nu foarte subtile. AUR Moldova este format din figuri politice fără tracțiune la Chișinău, și foarte multe voci îi acuză că fac jocurile Moscovei și mobilizează electoratul pro rus prin întreținerea temelor de campanie ale blocului comuniștilor și socialiștilor.
Voronin și Dodon mizează pe aceleași teme răsuflate cu care s-au obișnuit în ultimele campanii. Atacul la Uniunea Europeană și România, „Jandarmul român nu va fi la noi stăpân” sau „Nu ne vindem țara străinilor”, atacul la adresa comunității LGBT și transmiterea mesajelor prin care „tradițiile și valorile familiei sunt în pericol”. Ratificarea Convenției de la Istanbul, promovată de Maia Sandu, care susține prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și violenței domestice a devenit slogan electoral: „Distruge familia tradițională și promovează căsătoriile între persoanele de același sex”. Protagonista tuturor acestor dezinformări publicate în spațiul public este desigur Maia Sandu.
Un atac la adresa Maiei Sandu a venit și din partea unor asociații de magistrați din România, aceasta fiind acuzată că vrea să-și subordoneze justiția de la Chișinău. Portalul G4media le-a numit „asociații de magistrați anti-DNA”, iar președinta Maia Sandu a catalogat aceste acuze doar o încercare de interferență în campania electorală, transmițând ironic că „noi chiar vom face o reformă serioasă a justiției. Și atunci cred că vor avea mai multe motive să scrie”. Comunicatul a fost preluat imediat la Chișinău de Partidul Socialist și rostogolit zile în șir. Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție au dezavuat, la rândul lor, comunicatul acestora.
Blocarea votului în diaspora
Teama de electorat a comuniștilor și socialiștilor s-a văzut în presiunile asupra Comisiei Electorale de a deschide un număr mic de secții în diaspora, deși la ultimele alegeri prezidențiale buletinele de vot s-au terminat în secțiile vestice și cozile au fost kilometrice. Numai 150 de secții de votare vor fi deschise în diaspora, deși Ministerul Afacerilor Externe a propus 191, iar decizia Comisiei Electorale sfidează inclusiv decizia Curții Supreme de la Chișinău, care a obligat Comisia să-și revizuiască decizia.
Inițial, Comisia Electorală stabilise numai 139 de secții, dar după numeroase proteste și două hotărâri judecătorești, numărul acestora a crescut la 150. Decizia dezavantajează partidele pro europene și pro reforme și arată influența politică asupra Comisiei Electorale.
Teama de alegeri organizate defectuos este ridicată. Jumătate dintre cetățenii din Republica Moldova cred că se va încerca fraudarea alegerilor. Aceeași Comisie Electorală stabilise inițial secții de votare în zonele din Transnistria controlate de separatiști, iar decizia a fost întoarsă doar după ce Serviciul de Informații și Securitate a atenționat asupra „unor riscuri în adresa securității naționale”, iar decizia a fost contestată în instanță.
Pentru PAS și celelalte partide cu agendă reformatoare de la Chișinău a devenit clar că pe 11 iulie se vor utiliza toate mijloacele posibile pentru a bloca crearea unei majorități. Șansele par însă mai bune ca oricând, iar câștigarea majorității va da startul celui mai dificil proces, acela de a impune o agendă pro reforme. Rezistența la reforme este mult mai ridicată la Chișinău decât la București, iar resursele de care dispun partidele anticorupție sunt semnificativ mai scăzute decât capacitatea de repliere a celor care beneficiază de schemele de corupție.
Crearea unei majorități pro reforme în jurul Maiei Sandu ar fi încă o palmă dată Bucureștiului pentru politica dusă în Republica Moldova în ultimii zece ani. Bucureștiul a acceptat cu greu că Maia Sandu va domina scena politică moldovenească și că reprezintă principala forță pro reforme, a avut o susținere minimală pentru aceasta și pentru Partidul Acțiune și Solidaritate și s-a repliat doar după fuga lui Plahotniuc din țară. Atacurile subtile sau mai puțin subtile la adresa Maiei Sandu abundă în continuare dinspre București.
Articolul a fost publicat mai întâi în Revista 22
