Unul dintre cele mai surprinzătoare evenimente de pe scena politică europeană în ultimele 2 săptămâni a fost rezultatul alegerilor regionale din Franța. Cele 2 mari partide nou apărute, La Republique en Marche – LREM al președintelui Emanuel Macron și Rassemblement National – RN (Frontul Național până în 2018) condus de Marine Le Pen, au suferit un eșec răsunător, RN nereușind să își adjudece șefia nici unuia dintre cele 13 regiuni administrative metropolitane ale Franței, iar LREM numai unul.
Acest lucru are o semnificație deosebită cu mai puțin de un an înaintea alegerilor prezidențiale din 2022, unde liderii celor 2 partide sunt considerați favoriți. Dar ar fi util de explicat ce semnificație au regiunile și descentralizarea în Franța, la care noi ne raportăm cam mereu. În același timp este necesar și pentru a combate diversele prostii care se spun pe la noi despre acest subiect.
Din punct de vedere administrativ, Franța este împărțită în 13 regiuni metropolitane (și 5 de peste mări), 96 de departamente metropolitane (și 5 de peste mări), 334 de arondismente și 2054 de cantoane. Numai regiunile și departamentele (similare județelor de la noi) au autonomie administrativă.
Procesul de descentralizare administrativă al Franței a fost demarat în 1982, sub mandatul președintelui Francois Mitterand. La început au fost 22 de regiuni, iar din 2016 sunt 13. După cum se vede, înființarea regiunilor nu a dus la dispariția departamentelor, cum ar vrea unii la noi desființarea județelor. Consiliile departamentale și cele regionale sunt alese pentru un mandat de 6 ani.
Principalul efect al alegerilor este reducerea șanselor de succes ale celor 2 candidați principali. Al doilea efect este revenirea în prim-planul politicii a dreptei și stângii clasice.
Ne referim aici la Les Republicains – LR, apărut în 2015, ca succesor al UMP – Union pour un mouvement populaire (dreapta gaullistă clasică, partid înființat în 2002). Pe lângă LR avem și Union des démocrates et indépendants – UDI. Stânga este divizată între Partidul Socialist – PS, Verzii – LV și Parti Radical de Gauche – PRG. LR au câștigat 7 consilii regionale, iar socialiștii – PS au 5.
3 lideri de dreapta (conservatori), Xavier Bertrand, Laurent Wauquiez și Valérie Pécresse au fost realeși cu majorități confortabile. Principala problemă cu LR este divizarea lor internă. Ei au de ales între organizarea de alegeri primare interne sau desemnarea candidatului la prezidențiale de către conducerea partidului.
Nici stânga clasică nu e mult mai unită. La nivel general, scena politică franceză este aglomerată și divizată. În aceste condiții totul este posibil. În 2002, majoritatea sondajelor și a comentatorilor politici preconizau intrarea în turul 2 a candidatului socialist Lionel Jospin. Numai că nu a fost așa.
În turul doi au intrat Jean Marie Le Pen și Jacques Chirac. Chirac a fost reales ca rezultat al votului negativ. Cum a fost și la noi în cazul lui Emil Constantinescu și Klaus Johannis.
Pentru RN aceste alegeri erau ultima ocazie pentru a-și arăta reala putere politică înainte de alegerile din 2022. Pentru Marine Le Pen recentul eșec, conjugat cu cel din 2017 în fața lui Macron, îi pun sub semnul întrebării chiar mandatul de președinte al partidului.
Scorul de 7% la nivel național al LREM arată risipirea populismului lui Emanuel Macron, căruia i-a fost imposibil să transforme o alianță electorală într-un partid clasic. În 2017 a declarat că nu este nici de drepta, nici de stânga. Seamănă cu unii salvatori de centru-dreapta moderni de la noi.
Un aspect îngrijorător este marele grad de absenteism al electoratului. A fost cea mai scăzută prezență la vot din istoria actualei Republici Franceze. Semnifică mai ales decuplarea între electorat și clasa politică. Dar nici simplii cetățeni nu prea înțeleg rolul real al autorităților regionale.
Revenirea partidelor clasice denotă faptul că populismul partidelor anti-sistem nu mai prinde. Putem face o paralelă între LREM și USRPLUS de la noi. Declinul persoanelor și partidelor pretinse noi este prezent în toată Europa și nu numai. Să ne uităm la evoluția lui Donald Trump.
Cea mai importantă noutate este că cel mai bine clasat candidat al dreptei clasice, Xavier Bertrand, este cotat cu 18 % dintre intențiile de vot, nu mult în urma celor 2 candidați principali, cotați fiecare cu 24 %. Dacă dreapta este unită, putem asista la mari schimbări. În istorie, politică și război, totul este posibil.
„Toată lumea poate face erori pe care să le impute altora: asta înseamnă să faci politică” — Georges Clemenceau
„Am încercat să scot Franţa din noroi. Dar se întoarce la greşeli şi la mizerii. Nu pot să-i împiedic pe francezi să fie francezi” – Charles de Gaulle
„Oamenii fac istoria, dar nu ştiu ce istorie fac”– Francois Furet
„Francezii au inima la stânga, dar portofelul la dreapta” – Anatole de Monzie
